O initiativa in vederea atingerii tintelor de neutralitate climatica pana in 2030 si 2050: Infiintarea hub-ului national „Mirror Mission Cities Hub Romania“
Data: 1-15 august 2022
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării înființează hub-ul național Mirror Mission Cities Hub Romania, pentru implementarea Misiunii 100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030. Potrivit unui comunicat al instituției, hub-ul va funcționa ca un spațiu virtual de facilitare a dialogului între autoritățile publice centrale, regionale și locale, universități și institute publice de cercetare-inovare, societatea civilă și cetățeni cu scopul unei prezențe cu impact maxim a României în cadrul Misiunii Horizon Europe pentru 100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030. Misiunea a fost lansată de Comisia Europeană în 2021, iar trei orașe din România (din 13 care au participat în competiție) au fost selectate pentru a deveni centre de inovare și experimentare: Cluj-Napoca, Suceava și Sectorul 2 al Municipiului București.
Mirror Mission Cities Hub Romania va oferi suport celor trei orașe și municipalități selectate în Misiunea Europeană, dar - și mai important - orașelor candidate, precum și altor localități din România care au ambiția de a atinge neutralitatea climatică. Scopul este acela de răspândi cunoașterea către cât mai multe orașe din țara noastră.
„Acest hub național va funcționa ca un facilitator, un grup de oglindă a misiunii, cu scopul de a conecta autoritățile și programele naționale și regionale care furnizează fonduri pentru tranziția către obiectivele de neutralitate climatică. În cadrul rețelei europene CapaCITIES, hub-ul național românesc va facilita schimburile dintre autoritățile române și alte autorități publice din Europa pentru planificarea și stabilirea de măsuri de sprijinire a orașelor românești selectate în Misiune, aducând împreună și orașele candidate, cu ambiția de a ajunge la toate orașele din România care luptă pentru atingerea țintelor de neutralitate climatică până în 2030 și 2050. Această inițiativă va avea efect nu numai asupra celor trei administrații implicate, ci și asupra altor orașe, unele chiar mai mici, pentru că unul dintre principiile după care ne ghidăm este de a nu lăsa pe nimeni în urmă", a declarat ministrul de resort, Sebastian Burduja.
Hub-ul național dedicat Misiunii 100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030 va organiza întâlniri de lucru tematice între autoritățile publice centrale, regionale, locale și orașe, facilitând dialogul și schimbul de experiență cu celelalte hub-uri ale Misiunii din Europa, urmărind să creeze un spațiu în care identifică împreună soluții. Hub-ul se constituie la nivelul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării și va fi găzduit de către Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI)