Primul program de studii de licenta in sistem dual din Romania, in domeniul roboticii
Data: 1-15 august 2024
Sesiunea de admitere din toamna acestui an aduce o nouă premieră națională pentru Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), a anunțat instituția de învățământ superior, într-un comunicat. Programul de studii de licență „ROBOTICA", în sistem dual, unic în România, a fost autorizat de Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS), iar UPT va organiza prima sesiune de admitere chiar în toamna acestui an, pentru 25 de locuri, în perioada 22 august - 10 septembrie 2024.
- Credit foto: www.freepik.com
„Programul de studii universitare în sistem dual reprezintă o formă de învățământ inovatoare care combină cunoștințele teoretice dobândite în cadrul universității cu experiența practică obținută prin parteneriate cu companii din diverse industrii. Această abordare oferă studenților oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile profesionale încă din timpul studiilor și de a facilita tranziția de la educație la piața muncii", menționează reprezentanții UPT.
Programul de studii Robotica, în sistem dual, se organizează în parteneriat cu 5 companii multinaționale de prestigiu din Timișoara; toți studenții vor beneficia de bursă, pe tot parcursul studiilor, în cadrul acestui program, prin intermediul proiectului finanțat prin PNRR, al cărui lider este UPT.
Sistemul dual de educație în domeniul roboticii prevede ca 50% din activitățile didactice să se desfășoare în universitate - cursuri, iar restul de 50% să se desfășoare în companie - laboratoare, seminare, proiecte, practică. Studenții au ocazia să-și construiască o rețea profesională încă din timpul studiilor, ceea ce poate facilita obținerea unui loc de muncă atractiv după absolvire. „Experiența practică acumulată și relațiile dezvoltate cu companiile partenere sunt atuuri care permit un grad de angajabilitate superior absolvenților acestui program", se subliniază în comunicat.