A VI-a Conferinta nationala multidisciplinara cu participare internationala „PROFESORUL DORIN PAVEL – FONDATORUL HIDROENERGETICII ROMÂNESTI“, Sebes-Alba, 2-3 iunie 2006
Data: 15-31 august 2006
Editia din 2006 a acestei conferinte a fost organizata de oficialitatile locale si judetene, în colaborare cu filialele Cluj si Alba ale AGIR, cu SC Hidroelectrica SA Bucuresti si cu Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca.
Lucrarile în plen s-au desfasurat la Centrul Cultural Lucian Blaga din Sebes si au debutat cu adresarea unor cuvinte de salut si acordarea de diplome, dupa care a urmat momentul solemn în care dl prof. dr. ing. Mircea Bejan a fost proclamat cetatean de onoare al municipiului Sebes, ca semn de înalta pretuire pentru întreaga activitate depusa pentru organizarea si reusita deplina a celor sase editii ale conferintei desfasurate din 2001 pâna în prezent.
În continuare s-au prezentat patru comunicari de interes general; a urmat apoi deplasarea la Lancram, jud. Alba, pentru depunerea de coroane la mormântul profesorului Dorin Pavel si vizitarea Casei Memoriale Lucian Blaga.
Dupa-amiaza lucrarile pe sectiuni s-au tinut la Colegiul National Lucian Blaga din Sebes, pe 10 specialitati, dupa cum urmeaza (în paranteza se da numarul de comunicari): Inginerie generala (30); Hidrotehnica-Hidraulica (19); Hidroenergetica-Inginerie electrica-Termotehnica (18); Mecanica (20); Rezistenta materialelor (26); Mediu (26); Informatica-Desen (18); Autovehicule (16); Tehnologii-Materiale (31) si Masini-unelte-Angrenaje (30), în total 234 de comunicari, care s-au publicat în volumele 9 (661 pag.) si 10 (712 pag.) ale colectiei Stiinta si inginerie a Editurii AGIR, Bucuresti, 2006, editor fiind acelasi reputat si inimos prof. dr. ing. Mircea Bejan de la Facultatea de Mecanica a Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca, presedintele Filialei Cluj a AGIR, initiatorul celor sase editii ale acestei conferinte. Prima zi a conferintei s-a încheiat cu un atractiv moment muzical clasic, desfasurat în Biserica Evanghelica din Sebes, urmat de masa festiva colegiala de la motelul Dacia din Sebes.
A doua zi dimineata s-a efectuat vizitarea unitatii Holzindustrie Schweighofer Sebes, o moderna fabrica de prelucrarea lemnului construita de investitori germani, urmata de un agreabil popas la sectorul turistic forestier, oferit de dl prof. jurist Adrian Alexandru Dancila, primarul municipiului Sebes, si colaboratorii din Primarie.
Reusita programului social conex a fost asigurata – ca si la editiile anterioare – de catre dnii prof. Constantin Salapi si Gheorghe Maniu, conducatori ai Centrului Cultural Lucian Blaga din Sebes.
Inginerii din România au dat dovada din nou ca stiu sa-si cinsteasca înaintasii, între care un loc de frunte îl ocupa marele profesor DORIN PAVEL (1900-1979).
Alte articole

