RASPUNSUL DLUI ACAD. RADU VOINEA

Domnule profesor doctor inginer
Anton Anton,
Onorat Prezidiu,
Stimati invitati,
Doamnelor si domnilor,

Îmi este deosebit de placut sa rostesc astazi raspunsul la discursul de receptie în Academia de Stiinte Tehnice din România al domnului profesor doctor inginer Anton Anton, secretar de stat pentru cercetare în Ministerul Educatiei si Cercetarii, presedintele Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica.
Va rog sa-mi permiteti ca, potrivit uzantei, sa fac la început o scurta prezentare a personalitatii domnului Anton Anton.
S-a nascut la 22 decembrie 1949 la Timisoara. A urmat cursurile liceale la Liceul Constantin Diaconovici Loga, pe care l-a absolvit în anul 1967, obtinând media 10 la examenul de bacalaureat, iar cursurile superioare la Institutul Politehnic din Timisoara, Facultatea de Mecanica – Sectia de masini hidraulice. A absolvit facultatea în anul 1972 cu media 10 si Diploma de Merit, ca sef de promotie, ceea ce i-a permis sa aleaga sa activeze ca asistent la Institutul de Constructii din Bucuresti, Catedra de hidraulica, alimentari cu apa si canalizari, lucrând alaturi de mari personalitati, ca profesorul doctor inginer Dumitru Cioc si profesorul doctor inginer Constantin Iamandi, desavârsindu-se din punct de vedere profesional si ocupând prin concurs, succesiv, toate treptele didactice, de la asistent (1972-1979), sef de lucrari (1979-1990), conferentiar (1990-1995), pâna la profesor (dupa 1995).
În anul 1987 si-a sustinut teza de doctorat cu titlul Cercetari asupra miscarii de translatie a ferofluidelor în absenta si în prezenta unui câmp magnetic exterior, conducator stiintific fiind profesorul doctor inginer Dumitru Cioc. Principalele rezultate obtinute în teza de doctorat sunt: stabilirea în premiera mondiala a ecuatiilor miscarii în medii turbulente pentru ferohidrodinamica si masurarea caracteristicilor turbulente ale miscarii unui fluid.
În cadrul activitatii didactice, domnul profesor Anton Anton a predat cursuri de Hidraulica si masini hidraulice si de Tehnici de masurare, dar si unele discipline mai noi, care au fost introduse în planul de învatamânt: Coordonarea si executia retelelor edilitare, Gestiunea si controlul sistemelor hidraulice, Water Quality Monitoring and Control.
De asemenea, a predat cursuri de perfectionare a inginerilor care lucreaza în companiile de apa din România, ca Exploatarea statiilor de pompare si Monitorizarea sistemelor de productie si de transport al apei.
Pentru a asigura o cât mai buna pregatire a studentilor, profesorul Anton Anton a proiectat si realizat mai multe statiuni, cum ar fi: Statiunea pentru determinarea loviturii de berbec, Statiunea pentru testarea microturbinelor, Statiunea monitorizata pentru functionarea în serie si în paralel a pompelor si a participat la activitatea de dotare si modernizare a laboratorului de hidraulica. A sustinut implementarea tehnicii de calcul la lucrarile de laborator si în productie si a rezolvat, el însusi, probleme tehnice utilizând pachete de programe, printre acestea fiind: dimensionarea si verificarea retelelor de gaze, analiza datelor achizitionate de sistemele de monitorizare si altele.
Sub coordonarea profesorului Constantin Iamandi, a publicat în Editura Tehnica doua tratate: Hidraulica instalatiilor – elemente de calcul si aplicatii si Hidraulica instalatiilor, care au devenit monografii de referinta în domeniul respectiv. Are peste 100 de lucrari stiintifice, dintre care aproape jumatate sunt comunicari la manifestari stiintifice ce au avut loc în tara si în strainatate, unele de mare prestigiu, în tari ca: Olanda, Anglia, Lituania, Spania, Cehia, SUA, Franta, Finlanda etc., în afara de cele aproape 100 de contracte de cercetare încheiate cu unitati productive.
Este membru în diferite asociatii, si anume: John Hopkins International Urban Fellows Association (din 1972), ARA (Asociatia Româna a Apei), din 1998, CNCSIS (Consiliul National al Cercetarii Stiintifice din Învatamântul Superior), din 1997, iar din 1998 a fost ales presedintele Comisiei de stiinte tehnice a acestui consiliu, IUHER (Implementation Unit of Higher Education Reform), din 1997, SOROPA (Societatea Româna pentru Protectia Atmosferei), din 1990, ca membru fondator, si AIR (Asociatia Instalatorilor din România), din 1990.
În ziua de 5 februarie 2005, domnul profesor doctor inginer Anton Anton a fost numit secretar de stat pentru cercetare, la Ministerul Educatiei si Cercetarii. Recent, Departamentul cercetarii a devenit Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica, iar profesorul Anton Anton, presedintele ei.
Facându-mi îndatorirea de a prezenta personalitatea profesorului Anton Anton, voi trece în continuare la raspunsul la discursul de receptie al dânsului. Deoarece acest discurs, în esenta, se refera la probleme care privesc conducerea activitatii de cercetare stiintifica din tara noastra, sa-mi fie îngaduit sa încep raspunsul meu cu unele reflexii asupra notiunii de cercetare stiintifica si asupra artei de a conduce cercetarea stiintifica.
Cu ce as putea sa încep? M-am gândit sa reamintesc cuvintele poetului latin Publius Vergilius Maro: „Felix qui potuit rerum cognoscere causas“ („Fericit este acela care a putut cunoaste cauzele lucrurilor“). Altfel spus, este o fericire sa fii cercetator stiintific si sa obtii rezultatul asteptat. Dar ce este cercetarea stiintifica propriu-zisa? Este o activitate care conduce la o descoperire, adica la aducerea în câmpul cunoasterii a unui rezultat necunoscut, dar preexistent actului descoperirii (de exemplu, descoperirea Americii, descoperirea razelor X etc.). Spre deosebire de descoperire, inventia este aducerea în câmpul cunoasterii a unui rezultat necunoscut, care nu exista înainte de a fi fost inventat, dar care este alcatuit din elemente preexistente actului de inventie (de exemplu, masina cu abur, motorul cu explozie, masina electrica etc.). Inventia are la baza cunostintele stiintifice si imaginatia inventatorului. În secolul al XIX-lea, în cadrul primei revolutii industriale, marile inventii au apartinut unor lucratori cu mai putine cunostinte stiintifice, dar cu o bogata imaginatie. În zilele noastre apare tot mai clar ca rolul cunostintelor stiintifice este mult mai important decât acela al imaginatiei. O noua descoperire poate, teoretic vorbind, dubla numarul de inventii. De exemplu, descoperirea câmpului electromagnetic a putut, la vremea respectiva, dubla inventiile mecanice existente, care puteau fi adaptate astfel încât sa fie actionate electric.
Acest fapt a determinat forurile conducatoare din întreaga lume sa încurajeze cercetarea stiintifica propriu-zisa.
Cercetarea stiintifica, în sensul definit mai sus, este o operatie extrem de dificila. Orice adevar nou descoperit apare la început ca un paradox, pentru a deveni cu timpul o obisnuinta, o banalitate, si pentru a sfârsi sub forma de prejudecata, care îl împiedica pe cercetator sa înteleaga alte fenomene noi. Daca doriti, cercetarea stiintifica poate fi comparata cu un drum pe munte, nemarcat. Nu stii pe ce poteca sa urci, dar stii ca efortul tau va fi rasplatit, când vei ajunge în vârful muntelui, printr-o minunata priveliste.
Omul de stiinta se întreaba mereu DE CE? Omului obisnuit i se pare totul normal. Astfel, învatatul francez de Broglie s-a întrebat de ce numai lumina este si unda si corpuscul, iar toate celelalte entitati din natura sunt fie unde, fie corpusculi si, prin analogie cu lumina, a dedus teoretic proprietatile ondulatorii ale electronului, despre care toata lumea stia ca este un corpuscul. A avut sansa ca, putin dupa aceasta lucrare teoretica, sa se descopere într-un laborator difractia electronilor. Descoperind proprietatea de a fi si unda si particula pentru toate entitatile din Univers, de Broglie a obtinut Premiul Nobel.
Se spune uneori ca în cercetarea stiintifica trebuie sa ai noroc sa descoperi ceva nou, ca Röntgen a avut noroc ca a pus placile fotografice într-un anumit loc, unde ele s-au imprimat fara o cauza cunoscuta, determinându-l pe Röntgen sa afirme ca exista raze necunoscute, pe care le-a numit raze X. În realitate Crookes, inventatorul tuburilor catodice, a pus placi fotografice în acelasi loc, a observat acelasi fenomen si a înaintat o reclamatie la fabrica de placi fotografice!

Domnule secretar de stat Anton Anton,
Discursul dumneavoastra de receptie se refera la conducerea cercetarii stiintifice. Când esti cercetator stiintific, raspunzi de munca ta, când conduci cercetarea stiintifica, raspunzi de munca altora, ceea ce este cu totul altceva. Îmi amintesc de fratele meu, care, în momentul în care a fost avansat de la gradul de inginer proiectant la cel de consilier, la Institutul de Studii si Proiectari Energetice, ISPE, si l-am felicitat, mi-a spus: „Am schimbat planseta cu telefonul!“
Îmi mai amintesc de generalul Tutoveanu, care era la o unitate militara din Cluj. Ofiterii din unitate, în frunte cu generalul, solicitasera de mai multe ori la Ministerul Apararii Nationale, aprobarea si fondurile necesare pentru a edifica o noua cladire în curtea unitatii si de fiecare data le-a venit aviz negativ. La un moment dat generalul a fost mutat la Ministerul Apararii Nationale, la Directia care dadea aceste aprobari. Bucurie mare la Cluj! S-a facut o noua interventie si, spre surpriza tuturor, raspunsul a fost tot negativ, însa cu o explicatie: „De sus se vede altfel“. (Semnat: general Tutoveanu).
Mie mi-a placut atât de mult acest raspuns încât, având în vedere functiile mele de conducere, prorector si rector la Politehnica din Bucuresti, secretar general si presedinte al Academiei Române, ma hotarâsem sa scriu o carte cu titlul De sus se vede altfel si cu subtitlul Fals tratat de management, aceasta având în vedere ca n-am urmat nicio scoala de management!
Dupa cum este cunoscut, în trecut cercetatorul lucra individual. Astazi cercetarea se face în colectiv. Este necesara o mare grija pentru seful colectivului. El trebuie sa aiba o autoritate stiintifica si morala. Un sef bun, întocmai ca soarele, da o lumina puternica în jurul sau, în timp ce un sef necorespunzator din punct de vedere stiintific, întocmai ca o lumânare, trebuie sa se faca întuneric în jurul lui, ca sa se poata vedea lumina sa. Colectivul se destrama, cercetatorii de valoare pleaca în alte colective sau în strainatate, ca sa asigure „întunericul“ de care seful lor are nevoie.
O prima conditie a unui bun conducator este sa cunoasca foarte bine, cum spuneti dumneavoastra, aria româneasca a cercetarii si problemele care se pun la nivelul fiecarui colectiv de cercetare. Bogata dumneavoastra cercetare stiintifica proprie ma îndreptateste sa afirm ca îndepliniti cu prisosinta aceasta conditie. Fireste, este necesar un proces de inventariere si de cunoastere nemijlocita la fata locului a elementelor ce alcatuiesc aceasta arie româneasca a cercetarii. Pe baza acestei cunoasteri este necesar, în continuare, ca fiecare colectiv de cercetare sa fie folosit potrivit însusirilor lui specifice.
Sunt perfect de acord cu critica pe care dumneavoastra o faceti în discursul de receptie cercetarii predecembriste, cu scoaterea în evidenta a defectelor ei principale: feudalismul (pretentia ca cercetarea româneasca sa produca orice si sa fie izolata de cercetarea stiintifica internationala), considerarea asimilarii de masini, echipamente, utilaje straine ca fiind cercetare stiintifica, centralizarea, respectiv concentrarea cercetarii în institute mari, eliminând cercetarea din unitatea productiva, si marginalizarea cercetarii stiintifice, precum si scoaterea în evidenta a defectelor cercetarii stiintifice postdecembriste din perioada 1990-2004, respectiv, o fragmentare a cercetarii (cazul IFA) si o marginalizare a ei.
Dumneavoastra, în calitate de presedinte al Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica, ati reusit dublarea fondurilor pentru cercetare în bugetul de stat pe anul 2006 fata de 2005, un fapt fara precedent în domeniul cercetarii stiintifice din tara noastra, pentru care va felicit din toata inima si va urez ca întelegerea pe care o aveti cu Ministerul Finantelor Publice, ca pâna în anul 2010 fondul pentru cercetare stiintifica sa ajunga la 1% din PIB, sa se realizeze.
În strainatate, întreprinderile particulare îsi au propriul lor nucleu de cercetare stiintifica, iar rezultatele acestei cercetari sunt tinute multa vreme în secret. Uneori cercetatorii din acest nucleu sunt siliti sa slujeasca interesele întreprinderii, si nu adevarul stiintific. Am participat la o conferinta a sefului unui asemenea nucleu care ne demonstra, chipurile stiintific, ca expunerea îndelungata la câmpuri electromagnetice nu este daunatoare corpului omenesc, ceea ce nu este adevarat. Este necesara deci o precautie speciala atunci când se preiau rezultatele unor cercetari stiintifice despre care se stie ca pot sa slujeasca si interese extrastiintifice.
Sunt de acord ca transferul tehnologiei este de departe veriga cea mai slaba a sistemului român de cercetare-dezvoltare-inovare. Îmi amintesc ca pe când eram secretar general al Academiei, am fost în audienta la primul-ministru Ion Gheorghe Maurer, împreuna cu presedintele Academiei Române, Miron Nicolescu, si cu academicianul Remus Radulet, sa preîntâmpinam plecarea institutelor de cercetare de la Academie, aratând concret rezultatele obtinute în cercetare de aceste institute si faptul ca întreprinderile se opun transferului acestor rezultate în procesul de productie, desi prin acest transfer s-ar obtine rezultate economice importante (era vorba îndeosebi de rezultatele obtinute de Institutul de Energetica al Academiei). Raspunsul primului-ministru a fost neasteptat: „Nu sunteti dumneavoastra de vina si nici întreprinderile. Sistemul este de vina“.
Nu stiam atunci daca vorbeste primul-ministru al României sau postul de radio Europa Libera!
Sunt de acord cu formarea unor structuri reprezentative la nivel national în domeniul tehnologiilor de vârf, inclusiv al celor de ordin strategic, prin concentrarea componentelor existente în institute, universitati si în mediul economic. Parerea mea este ca aceste componente nu trebuie sa fie, ca sa ma exprim asa, „sudate“ între ele. Ele trebuie sa conlucreze în cadrul unui anumit program, fiind posibil ca atunci când programul se schimba sa se schimbe si structura, cu alte cuvinte eu consider ca asigurarea unei anumite mobilitati este benefica.
O alta problema care se pune este ce se urmareste prin cercetare, sa se obtina performante mari, dar singulare, sau sa se obtina o anumita performanta în medie, la nivel national. Ne amintim, de exemplu, ca în învatamânt s-a pus la un moment dat accentul pe „olimpici“ si printr-o foarte buna pregatire, au rezultat mari succese în matematica, fizica, chimie, calculatoare la nivel international, pentru ca, dupa aceea, sa se considere ca un elev sau un student nu este altceva decât un „element statistic“ si ca ceea ce intereseaza este valoarea medie. Acest ultim fel de a privi problema îmi aminteste de o adunare a cadrelor didactice de la Politehnica din Bucuresti, la care au fost analizate si criticate facultatile care aveau un procentaj de promovabilitate sub media generala de promovare pe institut. Atunci un reprezentant al partidului, care nu era cadru didactic, în încheierea discutiilor, a spus: „Ce însemneaza aceasta, tovarasi, sa fii sub media generala pe institut? Nu se poate munci mai bine, în asa fel încât la anul sa nu fie nicio facultate sub media generala de promovare pe institut?!“
Aplicarea unui rezultat stiintific în mediul economic este o calitate a cercetarii stiintifice, dar nu însemneaza ca daca nu se aplica imediat, acest rezultat nu este valoros. Ca exemplu voi da teza de doctorat a academicianului Victor Vâlcovici, sustinuta la Götingen în 1912 sub conducerea lui Prandtl. Era vorba de o problema de hidrodinamica în care un jet se bifurca. În 1950, când au aparut avioanele cu reactie, a caror aterizare cerea piste foarte lungi, o solutie a fost amplasarea în lungul aripilor a unor motorase care generau fiecare câte un jet ce se bifurca, cele doua jeturi rezultate fiind unul pe deasupra aripii avionului si celalalt pe dedesubtul ei, frânând astfel avionul. Calculele au fost facute de G. Birkhoff, care nu stia de teza academicianului Victor Vâlcovici. S-a constatat ca formulele obtinute de G. Birkhoff erau practic aceleasi cu cele obtinute de V. Vâlcovici, motiv pentru care ele sunt numite în prezent formulele Birkhoff -Vâlcovici.
Sunt de acord cu componentele strategice ale modelului propus de dumneavoastra, si anume: cresterea calitatii cercetarii din România, dezvoltarea abilitatii de a transfera si utiliza cunostintele si rezultatele cercetarii, cresterea vizibilitatii si prestigiului cercetarii, a profesiei de cercetator în perceptia publica si cresterea investitiei în educatie-cercetare-inovare.
Sunt de acord ca succesul ariei românesti a cercetarii, componenta a sistemului cercetare-dezvoltare-inovare din România, va fi asigurat numai daca se va baza pe coordonare, colaborare si încredere reciproca.
Sunt, de asemenea, de acord ca nu teancul de hârtie, denumit pompos Raport de cercetare, este cel care justifica investitia în cercetare, ci recunoasterea din partea comunitatii stiintifice, protectia prin patente si alte forme legale a drepturilor de proprietate asupra rezultatelor obtinute si valorizarea rezultatelor cercetarii prin transfer tehnologic si publicare.
Doresc sa-mi exprim, de asemenea, acordul si sa va felicit pentru initiativa de a edita revista „Cercetare-Dezvoltare si Inovare în România“, care prezinta politici si programe în aceste trei domenii în România si în Spatiul European, precum si evenimentele mai importante din lumea stiintifica si tehnologica. Apreciez în mod deosebit si adendumul revistei, care contine „Raportul pe anul 2005 al Programului Cercetare de Excelenta.“
De asemenea, va felicit pentru faptul ca ati reusit sa înfiintati la Bruxelles Oficiul Român pentru Stiinta si Tehnologie (R.O.S.T.), cu scopul de a promova participarea cercetatorilor români din universitati si institute la programele de cercetare ale Uniunii Europene, de a sprijini colaborarea cu firme industriale si de servicii si de a forma la nivel national grupuri de interese de nivel european.
Urez din inima ca, sub conducerea dumneavoastra, cercetarea stiintifica sa ajunga cât mai repede, din cenusareasa guvernului, printesa guvernului, recunoscuta de toti ca atare!

Fiti binevenit în Academia de Stiinte Tehnice din România!

7 iulie 2006