FABRICATIA DE ELECTROVEHICULE LA ELECTROPUTERE

Înfiintata in 1949, prin transformarea fostelor ateliere de reparatii ale CFR-ului, Electroputere a ajuns in 1954 sa prezinte in profilul de fabricatie specialitatile: transformatoare, aparataj de inalta tensiune, masini rotative si electrovehicule, la care se poate adauga turnatoria. În continuare doresc sa ma refer la domeniul electrovehiculelor.
„Creierul“, respectiv atelierul de proiectare electrovehicule, a ajuns in 1956 sa cuprinda patru ingineri, doi tehnicieni si doi desenatori. Nu exista o experienta in domeniu. Se invata din mers. Cereri existau: intreprinderile miniere, marile santiere (Hidrocentrala Bicaz, Canalul Dunare – Marea Neagra etc.) solicitau locomotive electrice pentru ecartament ingust, iar marile orase solicitau tramvaie de mare capacitate. Întreprinderea de Transport Bucuresti, care a reusit cu mare greutate sa realizeze pentru Festivalul Mondial al Tineretului din 1953 citeva astfel de tramvaie, in atelierele sale de reparatii, nu putea face fata cererilor.
Sistemul de lucru se baza pe relevarea produsului. Unul din viitorii beneficiari punea la dispozitia intreprinderii Electroputere locomotiva dorita, iar fabrica o demonta si se trecea la executia desenelor dupa piese. Aparatura era transmisa pentru asimilare la Întreprinderea Electroaparataj Bucuresti sau la Fabrica de Aparataj Electroputere sau, dupa caz, la Electromagnetica Bucuresti. În cazul motoarelor, furnizorul era UME Bucuresti, ca si pentru controlere. Despre ce locomotive era vorba? În general, erau locomotive cu acumulatori cu greutate de 2,4 sau 8 tone. Gama era completata cu locomotiva de mina cu troleu, de 7 tone. Simbolizarea lor, ca tip, se facea prin literele initiale ale cuvintelor specificului locomotivei, urmate de cifra reprezentind tonajul. Astfel, locomotivele cu acumulatori de mina erau tipurile LAM-2, LAM-4 si LAM-8, iar locomotiva de mina cu troleu LM-7.
În afara locomotivelor, s-au executat electrocarele tip EC-2, respectiv electrocar pentru sarcina utila de 2 tone. Atit motorul cit si controlerul se executau la fabricile Masini Rotative si, respectiv, Aparataj din Electroputere.
Singurul produs la care a existat ceva documentatie a fost tramvaiul de mare capacitate. ITB ne-a pus la dispozitie documentatia folosita de ei la realizarea tramvaielor, in conditiile atelierului de reparatii. Documentatia era sumara, la multe subansamble nu existau desene de detalii. Motoarele si controlerul se executau la UMEB.
Colectivul de proiectanti avea in frunte pe domnul inginer Ilie Cernauteanu, care raspundea de partea electrica, unde era ajutat de subsemnatul, avind pe domnul inginer Ion Nicula pentru partea mecanica, ajutat de domnii ingineri Dumitrescu si Ion M. Ion. Colectivul dispunea de doi tehnicieni valorosi, Ion Iliescu si Ion Berindei, la care s-a adaugat ulterior si Staicu. Ca desenator, colectivul s-a bucurat de participarea domnisoarei Dur Marilena, renumita pe platforma Electroputere pentru viteza cu care desena si tragea in tus.
Pentru incercarea locomotivelor exista o linie de cale ferata ingusta, cu trei ecartamente, iar pentru tramvai exista un vagon cu acumulatori, tractat de tramvai pentru alimentarea cu energie electrica a vagonului, circulind pe caile ferate uzinale. Omologarile se realizau pe baza probelor efectuate la beneficiar pe liniile de exploatare.
De exemplu, omologarea locomotivei LAM-4 s-a facut la Petrosani, iar a locomotivei LM-7 la o mina de la Gura Barza. O problema mai complicata a reprezentat-o varianta in constructia antigrizutoasa, pentru care s-a apelat la standurile specializate ale Întreprinderii Miniere Petrosani.
Colaborarea cu ITB a fost de natura colegiala si fructuoasa. Amintesc ca din partea proiectarii am fost vizitati adesea, la solicitarile noastre, de domnul inginer Badescu, fiul unuia din fostii proprietari ai ITB-ului, care era si profesor de geometrie descriptiva la Institutul Politehnic Bucuresti, ca si de domnul inginer Hanganu. Colaborarea s-a extins si cu Depoul de Tramvaie Bucuresti, unde functiona domnul inginer Doru Popescu.
Tehnicienii din Electroputere, absolventi ai liceelor industriale, care au dovedit o foarte buna pregatire, au fost factori determinanti in asimilarea electrovehiculelor. Nu pot sa inchei fara a aminti citiva dintre ei: Marius Iliescu, Misu Ungureanu, Misu Catrina (devenit mai apoi inginer), Ion Berindei si nu in ultimul rind tehnologii Nae Barbulescu si Ilie Neatu.
Odata cu introducerea in fabricatie a locomotivei diesel-electrice LDE-2100 a incetat fabricatia electrocarelor, locomotivelor de mina si a tramvaielor.