Profesionalismul la superlativ
Data: 16 - 31 august 2011
Instruirea sporeste valoarea nascuta.
(Horatiu)
Un raport bivalent: individ - societate
Notiunea de mobilitate, incepand cu individul si terminand cu sfera internationala, implica unele clarificari nu numai terminologice, ci si prin prisma considerentelor de ordin practic. Este vorba atat despre modalitatile in care se poate exercita o profesie, in cazul nostru cea de inginer, modalitati opuse fixismului, incremenirii in proiect, cat si despre o tema existentiala de prima importanta. Avem de-a face cu o relatie in dublu sens: cerintele societatii in raport cu individul si interesele individului in raport cu cele ale societatii. Numai prin armonizarea celor doua componente se poate ajunge la reglementari adecvate.
Este un adevar recunoscut ca mobilitatea a devenit si devine, intr-o masura tot mai mare, un factor-cheie pentru dezvoltarea profesionala, pentru cei care-si doresc conditii mai bune de munca si de viata, dar in egala masura si pentru intreprinzatori, pentru societate in ansamblul ei, in efortul continuu spre atingerea performantei in materie de civilizatie, inclusiv de prosperitate. Perioada actuala arata ca, la nivelul companiilor sau organizatiilor, aflate intr-o acerba competitie pe piata autohtona, comunitara si globala, asigurarea mobilitatii fortei de munca (e drept, mai lenta in evolutia ei, dar nu mai putin importanta decat mobilitatea resurselor financiare) este tot mai profund constientizata, atat in plan conceptual, cat si in cel al practicii.
Merita reamintite cele doua decenii decisive pentru schimbari structurale in intreaga lume, respectiv intre anii 1960 - 1980, cand mobilitatea fortei de munca a reprezentat o solutie de-a dreptul miraculoasa in depasirea poncifelor, a traditiilor conservatoare, a refuzului de a asimila noul, elementele revolutionare in stiinta si tehnica. Deceniile urmatoare au confirmat nu numai valabilitatea tendintelor care-si creau drum in perioada anterioara, ci au adus noi argumente in urma aparitiei unor factori cu un impact major asupra procesului de formare a inginerilor si a modului in care ei isi exercita meseria.
Cu toate ca in materie de mobilitate se consemneaza o dezvoltare ascendenta, nu se poate face abstractie de dificultatile pe care le genereaza globalizarea la nivel de individ, de comunitate locala sau nationala si la nivel mondial. Aceste dificultati au aparut, se perpetueaza si, uneori, se amplifica, mai ales atunci cand in materie de decizie nu se tine cont in suficienta masura de originile culturale ale procesului in fiecare zona mentionata (individual, local, national) si, in consecinta, de ceea ce este definitoriu pentru lumea contemporana. Avem de-a face cu o noua dimensiune a economiei, atestata de dezvoltarea pietelor internationale in toate domeniile (materii prime, alte resurse, produse, forta de munca, servicii, idei etc.), care isi are reverberatiile ei atat in sfera companiilor, cat si in cea a mediului de invatamant, in special in procesul formarii inginerilor. Se poate considera ca una dintre cauzele si, in acelasi timp, unul dintre efectele globalizarii se concretizeaza in tehnologiile de comunicare a informatiei (Internet, documente electronice, media, retelele noi), care au schimbat nu numai structurile societatii, ci si obiceiurile sau procesele, fapt de care sistemul de invatamant pentru ingineri a fost nevoit sa tina seama.
Astfel, problemele de competenta au ajuns sa fie considerate drept o modalitate de a iesi din zona traditionala a profesiilor ingineresti. Au aparut si capata o extindere tot mai mare noi criterii de evaluare si recunoastere a competentelor reale.
Procese convergente: globalizarea si dezvoltarea durabila
O particularitate a perioadei pe care o parcurgem consta in imbinarea stransa si influentarea reciproca a proceselor de globalizare cu a celor care vizeaza dezvoltarea durabila. Intr-adevar, ar fi absurd sa se ignore factori fundamentali precum cei care se refera la schimbarea climatica si la fenomenele demografice. Tot mai multi contemporani inteleg ca se impune a gandi si a actiona pe termen lung, intr-o maniera multidisciplinara care integreaza impactul global, interdependenta si interconexiunea unor fenomene. Totodata, in stapanirea amintitelor procese s-a dovedit ca succesul inginerilor este conditionat si de aplicarea unor criterii sociale, in special a celor determinate de polarizarea social-economica tot mai accentuata in multe zone ale lumii, de expansiunea saraciei, de tot felul de constrangeri determinate de crima organizata, de amenintarile teroriste, ca factori care pun sub semnul intrebarii insasi securitatea globala. De aici decurge si componenta etica a actului decizional la toate nivelurile, de la persoana pana la marile organizatii internationale.
Tabloul conturat arata ca inginerii din toate domeniile si cei care ii formeaza sunt obligati sa aiba o noua viziune asupra profesiei, asupra carierei, asupra comportamentului, inclusiv in ceea ce priveste rolul lor de cetateni.
Un prim aspect care merita sa fie examinat priveste modalitatile de atragere a studentilor pentru profesia de inginer. Prima intrebare la care se cere raspuns vizeaza posibilitatea societatii de a avea ingineri care sa raspunda adecvat cerintelor viitorului. Astfel se contureaza si o alta intrebare care s-ar putea formula astfel: Ce idei noi sau resurse ar trebui angajate pentru a atrage studenti in domeniile care ne intereseaza? In inginerie, in cazul de fata.
Pentru a contura raspunsurile vom face trimitere la Procesul Bologna, care - cum se stie - a avut drept scop instituirea unui Cadru European al Invatamantului Superior. Acesta a reprezentat o noua faza de reorganizare radicala a sistemului de educatie, de formare a specialistilor, inclusiv a inginerilor, deoarece a promovat criterii inedite, mai ales in ceea ce priveste recunoasterea competentelor. Aceasta recunoastere este legata si de o evaluare bazata pe principii si criterii ferme, cele mai multe subordonate ideii de invatamant permanent. Totodata, a oferit deschiderea necesara spre o Zona a Educatiei Superioare Europene. De altfel, legatura dintre invatamant si cercetare, in ambele sensuri, constituie coloana vertebrala a conceptiei promovate prin Procesul Bologna.
Aceste elemente conduc si se definesc unei serii de obligatii pentru guverne, pentru alte structuri ale administratiei centrale si locale, pentru institutiile universitare, organizatiile profesionale si intreprinzatori, obligatii care se refera in special la regandirea si redefinirea obiectivelor si modalitatilor de actiune in invatamantul superior, cu precadere cel tehnic. Cu alte cuvinte, se impune un efort sustinut de armonizare a intereselor, ceea ce reprezinta si un obiectiv esential al Procesului Bologna.
Necesitatea depasirii limitelor conjuncturale
Este de remarcat ca in numeroase tari, in special cele cu un grad ridicat de dezvoltare din Uniunea Europeana, ministerele de profil au inceput sa actioneze in sensul amintit inca din 1998, odata cu lansarea Declaratiei de la Sorbona. De fapt, Procesul Bologna din 1999 reprezinta o continuare fireasca a acelei initiative.
Esenta respectivelor de-mersuri a constat in pregatirea statelor membre pentru realizarea convergentei pana in 2010. Din pacate, rezultatele inregistrate au fost cu mult sub asteptari. Identificarea cauzelor reprezinta o cerinta de prim ordin care nu poate fi indeplinita decat prin desfasurarea unor ample analize si studii. Ceea ce se poate spune, insa, de pe acum vizeaza limitele procesului politic, care s-a oprit la definirea scopurilor, a criteriilor, a elementelor cu caracter general (compatibilitate, recunoastere, eligibilitate) si nu a mers mai departe pentru a transpune, in masuri de ordin practic, respectivele cerinte. S-au inregistrat hiatusuri in modalitatile de adoptare a schemelor comune agregate, fiecare universitate si organizatie profesionala stabilindu-si propriile programe si masuri, ceea ce nu a fost de natura sa permita o coordonare si o corelare pe masura intentiilor continute in Declaratia de la Bologna. Cu toate ca la fiecare doi ani ministrii de profil s-au intalnit pentru a evalua rezultatele inregistrate si a stabili masuri in vederea continuarii procesului, nu s-au obtinut progrese semnificative tocmai din pricina absentei unor programe in detaliu la nivel national si comunitar.
A fost si este inca dificil sa se inteleaga raportul dintre coordonare si autonomia decizionala la nivel de universitati si organizatii profesionale. Practic, convergenta catre o Zona a Educatiei Superioare Europene nu inseamna uniformitate. Ca si in alte domenii, diversitatea sistemelor si a solutiilor se impune ca o necesitate stringenta. Dar deficientele in materie de coordonare si colaborare duc, pana la urma, la incompatibilitati, la aparitia unor dificultati suplimentare pe piata muncii, la necorelarea procesului de formare a inginerilor cu cerintele angajatorilor, nu numai pe termen mediu si lung, ci si pe termen scurt.
Perioada post-Bologna este considerata de multe state membre drept propice pentru definirea si acceptarea unor standarde minimale in materie de reguli comune. Numai asa este posibil ca sistemele nationale, cel putin la nivelul Uniunii Europene, sa fie compatibile.
Dupa cum se stie, principala componenta a Procesului Bologna a fost o schema unica a treptelor de educatie superioara: 3-5-8.
Primul grad este cel de absolvent, licenta cum este mai bine cunoscuta in tara noastra, grad acordat dupa trei ani de studiu (in tara noastra de patru), dupa care urmeaza inca doi ani de masterat si apoi inca trei ani de doctorat.
Aceasta schema, in cazul formarii inginerilor, nu prezinta dificultati serioase daca se aplica la doua tipuri de specialisti, ingineri-tehnicieni cu educatie mai scurta si ingineri cu studii superioare de lunga durata, respectiv cinci ani.
De asemenea, este cunoscut ca schema 3-5-8 se bazeaza pe doua elemente:
- Suplimentul la diploma, care ofera detalii asupra studiilor absolvite intr-o anumita tara, cu specificarea institutiei de invatamant, document menit sa faciliteze mobilitatea respectivilor absolventi;
- Sistemul European de Transfer Credite, care defineste un set de reguli comune pentru masurarea modulelor educationale in termeni de durata; este vorba despre cerinta ca fiecare program de studii sa apartina unui set de module, corespunzator unui numar de credite.
Practica valideaza solutiile
Respectarea conditionalitatilor pe care le implica cele doua elemente a demonstrat ca sistemul propus reprezinta o solutie viabila pentru facilitarea mobilitatii studentilor pe tot parcursul cursurilor pe care le urmeaza. Aceasta mobilitate este asigurata sau urmeaza sa fie asigurata de armonizarea procedurilor care vizeaza calitatea invatamantului superior, ca si mecanismele de acreditare a unor programe de studii.
Exigentele amintite pornesc de la cerinta formulata, deopotriva de angajatori si angajati, de a se recurge la standarde pentru a avea garantia minima ca absolventii in profesiile ingineresti au fost formati potrivit propriilor lor necesitati functionale, adica practicienii sa fie capabili sa demonstreze ca propriile competente sunt consonante cu cerintele de pe piata muncii, nu la modul general, ci cu un grad de specializare care sa raspunda nevoilor fiecarui angajator.
In conceperea intregului proces educational se tine seama si de faptul ca inginerii lucreaza intr-un numar tot mai mare de alte tari decat cea de origine. Este un proces determinat, in special, de companiile multinationale, care isi transfera frecvent o parte din personal intr-o tara sau alta in functie, mai ales, de criteriile de profitabilitate. In acelasi timp, practicienii sunt nevoiti ei insisi sa se transfere dintr-o tara in alta din motive de ordin personal, incepand cu castigul si terminand cu dorinta de a progresa in cariera. Aici sesizam un alt element care pledeaza in favoarea unor reglementari profesionale la nivel international, reglementari care sa includa standarde si o recunoastere autorizata a profesiei de inginer.
Pentru promovarea acestor interese s-au creat si organisme internationale care, de regula, functioneaza independent de Acordul de la Washington din 1989 si de activitatea Comitetului de Coordonare din cadrul sistemului Cooperarii Asia-Pacific (APEC). Intrucat au trecut peste doua decenii de la incheierea Acordului de la Washington, se poate considera ca mecanismele create intre timp si-au dovedit utilitatea si, tocmai de aceea, se actioneaza pentru perfectionarea lor in continuare.
Mai multe tari si-au exprimat acordul asupra necesitatii instituirii unui sistem de acreditare pentru absolventi. Accentul s-a pus pe abilitatile unui viitor absolvent si mai putin pe continutul curriculei specifice, ceea ce a determinat intensificarea preocuparilor pentru echilibrarea modalitatilor de pregatire.
Nu numai la scara internationala, ci si la nivel european au fost consemnate initiative in sensul mentionat. Avem in vedere in special Proiectul de Acreditare Europeana Inginereasca (EUR-ACE), care s-a preocupat si se preocupa de definirea unui sistem unic de acreditare europeana. S-a considerat, pe buna dreptate, ca trebuie sa se faca si pasul urmator, astfel incat in 2006 a luat fiinta Sistemul European de Acreditare a Educatiei Ingineresti. Principalul partener a fost FEANI, care si-a exprimat acordul de principiu in vederea acceptarii rezultatelor acreditarii EUR-ACE, considerata ca o premisa a includerii absolventilor in inginerie in Registrul Inginerilor Profesionisti (EUR-ING).
Acesta este cadrul general in care poate fi abordata si zona angajarilor, conditionata insa de proceduri de validare si de recunoastere profesionala.
Virtutile cooperarii transnationale
Rezolvarea situatiei concrete a fost facilitata de cooperarea transnationala in domeniul asigurarii calitatii si al acreditarii inginerilor. Sunt cele doua componente care se regasesc in fundamentele Conventiei de la Lisabona, care aspira sa faca din Europa una dintre cele mai avansate structuri regionale in lumea contemporana. Aceasta nu inseamna ca au fost inlaturate toate piedicile in recunoasterea transnationala a inginerilor. Se cere reamintit ca pe continentul european se inregistreaza, si in prezent, o mare diversitate a sistemelor educationale, mai ales in privinta duratei, a sistemelor de acreditare si de asigurare a calitatii. Nu putem trece cu vederea nici fraudele care s-au comis in vederea obtinerii unor diplome. Cunoastem bine - si la noi in tara - fenomenul producerii „pe banda rulanta“ a unor absolventi in anumite structuri ale invatamantului superior. In absenta unor coduri de etica, aceste structuri recurg la modalitati departe de a fi dezirabile. Intr-un anumit sens se si fetisizeaza valoarea unei diplome universitare. Acest document in sine este considerat, in mod incorect, drept elementul esential pentru admiterea pe piata nationala a muncii.
Exista sisteme care permit sa se valideze competentele inginerilor printr-o testare individuala, inainte de admiterea in randurile comunitatii profesionale. Pe baza unor astfel de testari, mentinerea permanenta a calitatii de membru in amintitele Registre constituie o dovada palpabila a dezvoltarii profesionale continue.
Se impune, totodata, sa reamintim ca activitatea EUR-ACE se circumscrie urmatoarelor obiective:
- imbunatatirea continua a calitatii programelor educationale, la nivel continental;
- asigurarea unui sistem de acreditare a programelor educationale tot la nivel european, menit sa faciliteze recunoasterea mutuala;
- cooperarea cu autoritatile competente in conformitate cu directivele UE pentru mentinerea si actualizarea permanenta a Registrului EUR-ING.
Analiza noastra nu poate fi completa fara luarea in considerare a fenomenului migratiei la nivel mondial. Desi avem de-a face cu practici dintre cele mai vechi, asemenea multor profesii, inclusiv a celei de inginer, nu s-a reusit, pana in prezent, sa se evalueze in mod acceptabil dimensiunile si efectele migratiei. Monitorizarea continua, astfel incat sa se ajunga - si in acest scop - la un rezultat palpabil. Deocamdata, s-a creat o baza de date de catre Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare in 29 de tari. Chiar si la acest nivel este posibila o anumita identificare a migrantilor calificati la nivel inalt si a ratei migrantilor cu educatie superioara in functie de tara.
Luminile si umbrele migratiei
Se stie prea bine ca fenomenul migratiei a capatat proportii considerabile odata cu caderea sistemului comunist, ceea ce a creat posibilitati pentru foarte multi ingineri de a se angaja in tarile dezvoltate. De aici, aparitia si agravarea fenomenului pe care il putem numi drept deficit de ingineri. Fara sa negam partea pozitiva a migratiei, constatam ca diminuarea numarului acestor specialisti are consecinte dintre cele mai grave, in special pentru statele emergente, cum este si Romania.
Chiar daca ideea de raspandire a inginerilor in mod precumpanitor in zonele cele mai dezvoltate a capatat legitimitate, trebuie remarcat ca si cresterea numarului lor in tarile emergente castiga teren. Aceasta se explica prin constientizarea necesitatii de a se reduce discrepantele dintre state, proces care - in ultima instanta - este si in favoarea tarilor dezvoltate.
Nu se poate omite nici experienta acumulata, inclusiv de catre tara noastra, prin folosirea diasporei ca modalitate de mobilizare a inginerilor, a oamenilor de stiinta, a altor specialisti, pentru a aduce beneficii tarii de unde au plecat. Ca efect al imbunatatirii accesului la informatie si la expertiza, prin intermediul retelelor sociale se creeaza si se valorifica noi oportunitati de pregatire si dezvoltare a proiectelor de colaborare dintre expatriati si specialistii din tara de origine. Modelul diaspora apeleaza deseori cu succes la sprijinul politicienilor si al altor factori de decizie pentru a folosi experienta si posibilitatile lor in vederea valorificarii potentialului ridicat.
Ceea ce s-a realizat pana in prezent in educatia permanenta sub impactul mobilitatii creeaza premisele pentru a se raspunde marilor provocari ale secolului XXI. Una dintre acestea vizeaza, cum mai subliniam, nevoia de invatamant permanent. In secolul precedent au avut loc transformari semnificative in stilul de viata al majoritatii populatiei globului. Aceste transformari au fost posibile in cea mai mare masura prin aportul inginerilor, adica al celor care au gasit cheia rezolvarii multor probleme cu care se confrunta omenirea. Fara aceasta contributie, cu siguranta, nu s-ar fi inregistrat progresul despre care vorbim astazi, progres care reprezinta premisa altor transformari de esenta. Remarcabil este faptul ca au fost puse in valoare abilitatile tehnice proprii fiecarui inginer exact in domeniul in care potentialul uman, natural si cel material creat de evolutia civilizatiei au fost mai bine puse in valoare, si anume piata fortei de munca. Unul dintre cele mai concludente exemple il ofera extinderea si consolidarea intreprinderilor mici si mijlocii. Tocmai pentru ca s-a dezvoltat piata de profil a devenit mai evidenta penuria de ingineri cu abilitati tehnice adecvate. S-au experimentat multe solutii, dar este nevoie de timp pentru a se trage concluziile necesare in legatura cu impactul lor. Oricum, scaderea numarului de ingineri, fenomen resimtit inclusiv de marile companii, reprezinta o realitate dramatica pe care nici factorii politici decidenti, nici sistemul de invatamant nu o pot ignora.
N.R.: Subtitlurile apartin redactiei