Tineretea perpetua a spiritului creativ
Data: 16 - 31 august 2011
Convorbire cu prof. univ. dr. doc. ing. Petre P. Teodorescu, membru titular
al Academiei de Stiinte Tehnice din Romania
Teodor Brates: Inainte de toate, permiteti-mi, domnule profesor, sa va adresez cele mai bune urari cu prilejul celei de-a 82-a aniversari a zilei dvs. de nastere.
Petre P. Teodorescu: Va multumesc pentru urari si pentru posibilitatea de a ma exprima in paginile prestigioasei publicatii Univers ingineresc.
T.B.: Dvs., in calitate de inginer constructor si, deopotriva, de matematician - ma refer la studiile dvs. superioare simultane in cele doua domenii - aveti intreaga indreptatire sa va pronuntati in legatura cu ceea ce regretatul academician Grigore Moisil numea „stiinte de frontiera“. Este o tema pasionanta, mereu actuala.
P.P.T.: Daca este sa ma refer la elemente de ordin biografic, asa cum ati sugerat dvs., imi aduc aminte ca eram elev de liceu in clasa a V-a (pe atunci liceul avea 8 clase), cand tatal meu mi-a adus cateva numere din celebra Gazeta Matematica.
T.B.: Ma iertati ca va intrerup. Precizam - pentru cititori - ca tatal dvs., Petre Teodorescu, a fost un binecunoscut inginer constructor. A dorit sa va pregateasca din vreme pentru a-i prelua stafeta.
P.P.T.: Exact. Precizez - la randul meu - ca am publicat in suplimentul pentru elevi al Gazetei Matematice probleme cu solutiile lor. Va dati seama cat de incantat eram. Un profesor de la liceul nostru Matei Basarab, pe nume Mihaileanu, m-a invitat la el acasa si, in calitate de redactor al Gazetei Matematice, m-a indemnat sa citesc diverse studii de peste hotare pentru a ma atrage spre acest domeniu.
T.B.: Relatarea dvs. aduce in prim plan o tema de cel mai larg interes, si anume modul in care profesori de marca aveau preocupari statornice pentru identificarea adolescentilor si tinerilor cu aptitudini pentru un anumit domeniu pentru a-i forma, ca sa zic asa, timpuriu.
P.P.T.: Ati punctat ideea centrala pe care doresc s-o sustin cu propria mea experienta. Am fost ajutat sa ma formez profesional. Profesorii mei, inclusiv din facultate, vedeau in pregatirea tinerilor cu anumite inclinatii una dintre ratiunile majore ale nobilei lor profesii.
T.B.: Tocmai de aceea, pentru ca avem de-a face cu o traditie extrem de valoroasa - din pacate, foarte firav continuata si, cu atat mai putin, imbogatita - va rugam sa reluati firul povestirii.
P.P.T.: Desigur, sunt multe de spus, pot fi prezentate detalii foarte sugestive, dar voi incerca sa concentrez rememorarile mele la dimensiunile spatiului rezervat acestei convorbiri.
T.B.: Va multumesc pentru... intelegere.
P.P.T.: Asadar, sa mai prezint cateva momente. Pentru pregatirea in vederea unui concurs la Gazeta Matematica (care continea atunci si elemente din disciplina de mecanica), tatal meu m-a prezentat (eram in clasa a 8-a) profesorului Alexandru Stoenescu, de la Politehnica, un dascal remarcabil, care m-a ajutat sa-mi aprofundez cunostintele.
T.B.: Banuiesc, cunostinte superioare fata de ceea ce se preda la liceu.
P.P.T.: Fireste. Era ultimul concurs al revistei, in 1948. Am luat premiul I. In ceea ce priveste optiunea pentru facultate, tatal meu m-a indemnat sa devin inginer constructor, desi pe mine „ma tragea ata“, cum se spune, spre Facultatea de Matematica. Dupa cateva luni, in calitate de student la Constructii, am avut sansa sa-l intalnesc pe profesorul Miron Nicolescu, de la Facultatea de Matematica.
T.B.: Este vorba, cred, despre profesorul de matematica Miron Nicolescu, devenit, in 1966, presedinte al Academiei Romane.
P.P.T.: Despre domnia sa - care, atunci, era si secretar de stat la Ministerul Invatamantului - este vorba. Profesorul Nicolescu m-a sfatuit sa urmez, in paralel, Facultatea de Matematica. Am facut o cerere. Mi-a aprobat-o cu o singura conditie: sa iau si la Facultatea de Matematica, din prima sesiune, toate examenele. Sa fiu integralist. Am indeplinit aceasta conditie. La primul examen de analiza matematica, profesorul Nicolescu a spus ca studentul care rezolva perfect una dintre cele trei probleme foarte grele de pe bilet nu mai da examenul oral. Am izbutit sa rezolv doua probleme si jumatate. Profesorul a fost incantat si, de atunci, mi-a indrumat indeaproape pasii.
T.B.: Este inca o confirmare a traditiei pe care ati evocat-o. Dar cu studiile pe care le efectuati, la vremea respectiva, in paralel, cum „mergea“ treaba?
P.P.T.: Urmam Facultatea de Constructii din structura de atunci a Politehnicii, facultate care isi avea sediul la Facultatea de Drept, de pe bulevardul Kogalniceanu. Sa va prezint un detaliu. Cursul de analiza matematica de la Constructii - care, in paranteza fie spus, era foarte slab - coincidea, ca zi si ora, cu cel de la Matematica. Cand se termina cursul anterior celui de analiza matematica de la Constructii, fugeam la tramvai - erau tramvaiele 14 si 24 care strabateau bulevardele Kogalniceanu si Elisabeta - coboram la Universitate, fugeam spre Amfiteatrul Spiru Haret, de la parter, ma strecuram la balcon sa nu se observe mica intarziere si audiam cursul profesorului meu, Miron Nicolescu. Remarcabil curs! Am avut marele privilegiu sa fiu studentul multor profesori deosebiti si la Constructii, si la Matematica. Ii mentionez aici, rapid, pe profesorii Vranceanu, Stoilov, Hulubei, Onicescu, Valcovici, Moisil - pe care l-ati amintit si dvs. - Carafoli, Mitu Dumitrescu, Caius Iacob, Aurel Beles.
T.B.: Cum ati reusit sa terminati cele doua facultati, dat fiind faptul ca si unele examene coincideau?
P.P.T.: In anul 3, m-am gandit ca mi-as simplifica viata daca as da mai devreme examenele finale la Matematica. Printr-un concurs de imprejurari, am exprimat dorinta mea academicianului Grigore Moisil. In loc sa-mi dea un raspuns la cererea pe care am formulat-o, m-a intrebat daca stiu limba germana. La raspunsul meu afirmativ, mi-a dat o carte a unui mare profesor de la Viena despre placi subtiri. Mi-a mai dat o brosura, de aceasta data o lucrare a sa privind studiul ecuatiilor cu derivate partiale prin metode algebrice. Mi-a spus sa citesc lucrarile si sa fac „ceva“ cu ele. Toata vara m-am „omorat“ cu problemele respective. In ultimul an, mi-am sustinut lucrarea de diploma cu academicianul Moisil cu o lucrare rezultata din volumele pe care mi le-a dat, fireste, o lucrare cu multe elemente de originalitate, deoarece acesta era baremul - ca sa spun asa. Lucrarea respectiva s-a transformat intr-un articol de 80 de pagini publicat in Buletinul stiintific al Academiei Romane.
T.B.: Bineinteles, la recomandarea academicianului Moisil.
P.P.T.: Era un sef de scoala in adevaratul inteles al cuvantului. M-a ajutat direct si la corectarea textului pe spalt. Adica a fost un stralucit formator nu numai din punct de vedere stiintific, ci si uman. De aceea, consider ca meseria de profesor este cea mai frumoasa din lume.
T.B.: Sa va auda si oficialii care sunt chemati macar sa-i respecte pe profesori.
P.P.T.: Da, asa este, dar prefer sa raman in zona exemplelor care m-au marcat puternic. La un moment dat, fiind cadru didactic la Facultatea de Matematica, m-am inscris la un concurs la care mai era un candidat foarte bine sprijinit.
T.B.: Adica, in termeni mai putin academici, avea „pile“.
P.P.T.: Sa zicem asa. Cand s-a intrunit Senatul Universitatii din Bucuresti, care trebuia sa decida in legatura cu concursul la care am participat, profesorul Moisil, care era internat in spital, a venit special la mine acasa, a luat prima mea carte tiparita si mai multe articole, s-a dus la sedinta Senatului si m-a sustinut cu caldura. Contracandidatul, care a avut sustinerea unor puternici ai perioadei, a obtinut cu un vot mai mult decat mine. Profesorul Moisil a fost foarte afectat de aceasta situatie. M-a vizitat, si-a spus opinia si s-a reinternat la spital.
T.B.: Aici nu este vorba doar despre situatia dvs., ci despre un comportament admirabil al unui mare savant si dascal. Cautam modele. Iata unul dintre acestea.
P.P.T.: Impartasesc intru totul aceasta opinie. Sa mai prezint un fapt de viata.
T.B.: Va rog. In acest fel, vom intregi imaginea unui anumit tip de invatamant, chiar in vremuri extrem de grele cum au fost cele din timpul regimului antedecembrist.
P.P.T.: Mi-am luat doctoratul la Institutul de Constructii. Apoi, am tinut seminarul la unul dintre cei mai mari specialisti din domeniul constructiilor, academicianul Aurel Beles.
T.B.: Recent, Univers ingineresc a scris despre aceasta personalitate, savant si dascal.
P.P.T.: Ceea ce constituie un act de normalitate daca avem in vedere dimensiunea sa intelectuala, stiintifica. Este de retinut, intre multe altele, ca nu considera ca stie totul din toate domeniile. Spre deosebire de alti profesori, tot de la Constructii. Ei bine, pentru cursul pe care il tinea, nu a ezitat sa ma consulte pentru unele probleme de matematica. Profesorul Aurel Beles avea - la vremea respectiva - o biblioteca impresionanta in domeniul mecanicii, date fiind si relatiile sale internationale. Mi-a dat mult material bibliografic pe care l-am folosit pentru teza mea de doctorat. Conducatorul meu de doctorat a fost academicianul Stefan Balan, care, intr-o vreme, a indeplinit functia de ministru al Invatamantului, si care l-a avut drept conducator stiintific, la propriul doctorat, pe profesorul Aurel Beles.
T.B.: Predarea stafetei intre generatii.
P.P.T.: Exact. Mai precizez ca, in comisia de doctorat, se afla si academicianul Grigore Moisil.
T.B.: Prezenta emblematica pentru „colaborarea“ intre stiinte.
P.P.T.: Intr-adevar. Pregatirea si, apoi, activitatea stiintifica multidisciplinara reprezinta o caracteristica esentiala a vremurilor pe care le traim. A contemporaneitatii. In ceea ce ma priveste, sunt doctor in ingineria constructiilor si doctor docent in matematica. Matematica poate sluji la fel de bine stiintelor naturii, stiintelor tehnice si stiintelor umaniste. In acest sens, l-as mentiona, ca un exemplu de prima dimensiune, pe prietenul meu, academicianul Mircea Malita.
T.B.: Membru al Sectiei de Stiinte Matematice a Academiei Romane. Am avut, recent, si cu domnia sa o convorbire foarte interesanta.
P.P.T.: Stiu. Am apreciat acel schimb de vederi. Din motive de ordin personal, am intrat in conflict cu rectorul Institutului de Constructii in 1958. Atunci, academicianul Grigore Moisil a mers cu mine la ministrul Invatamantului, academicianul Stefan Balan. Am stat peste doua ore facand anticamera, deoarece ministrul era intr-o sedinta importanta, dar academicianul Moisil nu s-a formalizat. A asteptat „cuminte“. In timpul primirii, ministrul a aprobat solicitarea academicianului Moisil de a ma fi transferat la Facultatea de Matematica. Acolo am ramas pana am iesit la pensie, in 1994. Asta nu inseamna ca am rupt legatura cu ingineria si constructiile. In afara de personalitatile pe care le-am mentionat, adaug obligatoriu numele profesorului Panaite Mazilu si al profesorului Radu Voinea.
T.B.: Faptul ca ati cunoscut asemenea personalitati, ca ati avut asemenea „parcurs profesional“ nu v-a indemnat sa va scrieti memoriile?
P.P.T.: Da, am asemenea impulsuri. La indemnul academicianului Radu Voinea, am avut si eu un articol de vreo 20 de pagini intr-unul dintre cele patru volume de evocari pe care le-a „pastorit“. Am participat la nenumarate reuniuni internationale unde, de asemenea, am cunoscut mari personalitati despre care merita sa scriu. Dar, din pacate, scrierea de lucrari stiintifice - pasiunea mea de-o viata - nu-mi permite deocamdata sa abordez, pe larg, genul memorialistic.
T.B.: Pacat.
P.P.T.: Pana in prezent, am publicat 28 de monografii stiintifice in care n-au intrat cursurile de la facultate. Ultimele cinci volume au aparut la marea editura de anvergura mondiala Spinger. Intre ele, un Tratat de mecanica clasica. Recent, s-a adaugat, la aceeasi mare editura, un contract pentru editarea, in limba engleza, a Tratatului despre teoria elasticitatii si probleme conexe.
T.B.: Imi permit sa observ, tot pentru cititori, ca activitatea dvs. prodigioasa se constituie intr-un autentic model pentru tanara generatie.
P.P.T.: Aprecierea va apartine. As vrea sa adaug ca, in urma cu 45 de ani, m-am bucurat de acordarea premiului Academiei cu numele lui Gheorghe Titeica, iar in acest an, la 21 iunie, am primit un alt premiu, acordat tot de Academia Romana, pe baza unor sponsorizari. Au fost premii pentru sapte domenii. Am primit Premiul Henri Coanda pentru stiinte aplicate. Presedintele Academiei, academicianul Ionel Haiduc, a prezidat si juriul care a acordat premiile. Va marturisesc ca m-am bucurat foarte mult si de ambianta de la Ateneul Roman, unde a avut loc festivitatea de premiere. In momentul de fata, am trei contracte cu mari edituri internationale si ma concentrez pe onorarea acestora. De asemenea, sunt „angajat“ la numeroase manifestari stiintifice.
T.B.: Ceea ce va mentine, ca sa zic asa, permanent in forma.
P.P.T.: Nu ma pot plange de inactivitate. Mai degraba, pot spune ca n-am suficient timp pentru a-mi realiza toate proiectele stiintifice.
T.B.: Imi ingadui, din nou, sa caracterizez o astfel de activitate laborioasa drept un model demn de urmat.
P.P.T.: Va asumati aceasta caracterizare, pe cont propriu.
T.B.: Nu am niciun fel de ezitare. Dvs. ati furnizat argumente imbatabile. Va multumesc in numele cititorilor Universului ingineresc. Mult succes!
P.P.T.: Va multumesc, la randul meu, pentru atentia pe care mi-ati acordat-o. De asemenea, va doresc succes in misiunea pe care v-ati asumat-o, de a consemna opinii care - sper - ii intereseaza, cu adevarat, pe cititorii dvs.