Contracte de finantare de 21 milioane euro pentru modernizarea grupurilor energetice de la Rovinari si Isalnita
Data: 16-31 august 2016
Ministerul Energiei a semnat cu Complexul Energetic Oltenia două contracte de finanţare în valoare de circa 21 milioane euro pentru modernizarea grupurilor energetice de la Rovinari şi Işalniţa, din Planul Naţional de Investiţii gestionat de minister, a anunţat ministrul de resort, Victor Grigorescu. „Planul Naţional de Investiţii este alimentat din fonduri provenite din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Timp de câţiva ani, din cauza blocajelor birocratice şi din nepricepere, ne-am uitat la bani cum se adună, degeaba, în conturi. La începutul anului 2016 eram aproape să pierdem aprobarea Comisiei Europene din cauza întârzierilor nejustificate ale administraţiei publice româneşti. Începând din 12 august 2016, direcţionăm banii către investiţii în capacităţile noastre energetice care au cea mai mare nevoie. Până la finalul acestui mandat, intenţionăm să redeschidem schema de finanţare pentru a accepta şi alte proiecte viabile de modernizare a agregatelor noastre energetice", a precizat ministrul.