Jurnal de bord - Nevoia de luciditate

Dacă recurgem la un calcul rapid, vom constata că, în această toamnă, electoratul român va fi chemat la urne pentru a 18-a oară în perioada postdecembristă. Prin urmare, se poate considera că experienţa acumulată în materie de campanii electorale (cu tot ceea ce presupun acestea, în special promisiunile neonorate) este de natură a justifica aserţiunea potrivit căreia dispunem de un corp de alegători maturi, tot mai greu de indus în eroare de aspiranţii la un mandat parlamentar (ca să ne rezumăm la obiectivul alegerilor de la sfârşitul acestui an).

Realităţile dovedesc, însă, că nu este cazul să formulăm asemenea concluzii categorice întrucât imaginaţia competitorilor electorali este inepuizabilă, iar stările de fapt din perioada premergătoare alegerilor pot fi folosite cu abilitate, chiar împotriva evidenţelor, pentru slujirea unor interese partizane reprobabile, mizându-se pe un complex de factori, de la insuficienta informare a populaţiei până la specularea emoţională a unor evenimente.

Pe acest fond, apelul la luciditate se justifică întru totul, mai cu seamă că există şi temeiuri reale pentru îngrijorări, pentru temeri legate de starea economiei, de instabilitatea pe care o generează conjunctura internaţională, de absenţa unui real proiect de ţară care ar diminua incertitudinile şi ar orienta resursele în direcţiile cele mai avantajoase pentru ţară, pentru fiecare concetăţean în parte.

Nevoia de luciditate se impune, înainte de toate, în evaluarea promisiunilor electorale referitoare la nivelul condiţiilor de trai, la parametrii calităţii vieţii. Aici, cea mai potrivită replică este cea a lui Moromete: pe ce vă bazaţi, doamnelor şi domnilor candidaţi? Inevitabil, răspunsul la această întrebare capitală trebuie să pornească de la starea de fapt şi de la perspectivele economiei.

Tot o analiză lucidă este de natură a releva că ritmul de creştere economică a depăşit - spre surprinderea multora - 5% în primul semestru, nivelul comenzilor, în special pentru industrie, evoluţia indicatorilor monetari, începutul de relansare a investiţiilor, dar şi rectificarea pozitivă a bugetului public reprezintă semnale încurajatoare, apreciate ca atare şi prin îmbunătăţirea rating-ului de ţară de care a beneficiat recent România. În acelaşi timp, tocmai pentru că nivelul de trai depinde esenţial de dinamica economiei, nu putem face ab-stracţie de numeroşi factori negativi carte continuă să se manifeste (iar unii dintre ei să se acutizeze), iar între aceştia se cere semnalată, cu precădere, creşterea mai rapidă a veniturilor comparativ cu sporul de productivitate a muncii. Acest raport trebuie, la rândul lui, pus în legătură cu majorarea considerabilă a consumului, în condiţiile în care procesul investiţional este încă slab. Faptul că nu este posibil, în prezent, ca oferta internă, adică volumul şi calitatea producţiei şi serviciilor, să acopere cererea internă are consecinţe evidente prin mărirea deficitului comercial, ceea ce impune creşterea gradului de îndatorare, ca şi mărirea ratei inflaţiei, când se vor epuiza efectele reducerii TVA.

În aceste circumstanţe, până şi revendicările cele mai legitime trebuie luate în considerare tot cu luciditate, întrucât menţinerea stabilităţii financiare a ţării este vitală pentru stabilitatea pe ansamblul economiei şi stabilitatea politică.

Prin urmare, chiar dacă ne limităm la elementele prezentate, avem suficiente temeiuri pentru a nu cădea în capcana promisiunilor populiste dacă dorim, într-adevăr, ca votul nostru să ajute la alegerea unui Parlament calitativ superior celui care îşi consumă acum ultimele luni de mandat. Şi când vorbim despre calitatea Parlamentului, avem în vedere alegerea de senatori şi deputaţi care să demonstreze, în primul rând ei înşişi, ce înseamnă competenţa, responsabilitatea, integritatea, determinarea, cu adevărat patriotică, prin care deciziile lor să fie marcate de luciditatea evocată în aceste însemnări.