Reflectii privind SINGRO 2016
Data: 16-31 august 2016
Herbert Clarck Hoover (1874 - 1964), fost preşedinte al SUA (1929 - 1933), inginer minier, a scris o adevărată odă închinată inginerilor, din care redau un fragment: „Ingineria... este o mare profesiune. Este fascinaţia de a vedea cum o plăsmuire a imaginaţiei se transformă cu ajutorul ştiinţei într-un plan pe hârtie. Ca apoi să se materializeze în piatră, metal sau energie. Ca apoi să creeze locuri de muncă şi locuinţe pentru oameni. Ca apoi să ducă la creşterea standardului de viaţă şi la sporirea confortului. Acesta este înaltul privilegiu al inginerului."
Într-adevăr, inginerul este unul dintre artizanii lumii contemporane, componentul unei bresle care are un cuvânt greu de spus în lumea tehnicii, a ştiinţei, a economiei, în domeniul sentimentelor şi gândirii. Inginerul şi ingineria sunt cuvinte la modă, societatea modernă ridicând inginerul la o poziţie nesperată. Un fapt recunoscut: un inginer poate lucra timp de 40 de ani în producţie. Dar, în timp de cinci ani, perioada de valabilitate a cunoştinţelor sale, acestea se învechesc, se perimează. La nivel mondial, cantitatea de cunoştinţe creşte exponenţial, unele previziuni indicând faptul că, în anul 2020, volumul cunoştinţelor se va dubla în aproximativ 70 de zile.
O manifestare tradiţională, permanent deschisă spre nou
Printre activităţile care vizează perfecţionarea profesională permanentă a inginerilor - pe lângă cursuri, conferinţe şi dezbateri, Asociaţia Generală a Inginerilor din România, formată din oameni de înaltă ţinută, din specialişti valoroşi cu multă experienţă în domeniu, competitivi în raport cu cerinţele pieţei mondiale, din cadre didactice universitare recunoscute la nivel naţional şi internaţional, organizează simpozioane pe diferite teme tehnico-ştiinţifice. În lunile septembrie, din doi în doi ani, întotdeauna în preajma sărbătoririi ZILEI INGINERULUI, Asociaţia Generală a Inginerilor din România - AGIR organizează manifestările ştiinţifice SINGRO, manifestări prin care asociaţia noastră înţelege să participe şi să contribuie la dezvoltarea ţării şi atragerea la înfăptuirea acesteia a colegilor care muncesc şi trăiesc pe alte meleaguri.
O datină, un obicei, devenit tradiţie, un fericit prilej pentru schimburi de idei şi realizări, pentru stabilirea unor benefice contacte directe între inginerii români din ţară, din statele învecinate, din majoritatea ţărilor europene şi de pe alte continente. Un util schimb de colaborare, de conlucrare pe plan economic, ştiinţific şi tehnic, oportunităţi generos puse la dispoziţie de Simpozioanele ştiinţifice ale inginerilor români de pretutindeni, unde performanţa îşi prezintă cu eleganţă cartea de vizită, unde schimbul de idei nu este doar formal, ci el generează realmente rezultate benefice. Simpozioanele oferă un prilej strălucit pentru schimburi de idei între inginerii români din ţară şi cei aflaţi în afara frontierelor României, oportunităţi pentru un util schimb de experienţă şi de colaborare în plan economic, prin activităţi comune.
Unitate în diversitate
Şi unele repere semnificative din istoricul Simpozionului ştiinţific al inginerilor români de pretutindeni:
■ Ziarul Curierul Românesc (Suedia, fondat în 1980) publica la pagina 7 din nr. 175 - 177, aprilie - iunie 1995, invitaţia lansată de Asociaţia Generală a Inginerilor din România inginerilor şi specialiştilor români din afara graniţelor privind organizarea în perioada 25 - 27 septembrie 1995 la Bucureşti a Simpozionului inginerilor români de pretutindeni cu tema „Ingineria românească în lume". Invitaţia menţiona: „Prin prezenţa dv. şi eventuala comunicare pe care o veţi prezenta, sperăm să se ajungă atât la o informare profesională reciprocă, cât şi la apropierea şi conlucrarea amicală între inginerii români din ţară şi cei ce locuiesc în afara frontierelor acesteia."
■ La 15 septembrie 2003, domnul Cristian Niculescu, secretar de stat în Ministerul de Externe, a răspuns în Parlamentul României unor interpelări ale parlamentarilor. O sinteză privind Asociaţia Generală a Inginerilor din România: „Problematica dezvoltării şi consolidării relaţiilor cu comunităţile româneşti din afara graniţelor reprezintă pentru programul de guvernare pe perioada 2001 - 2004 un domeniu prioritar, urmărind în esenţă susţinerea activă a intereselor cetăţenilor români, ale conaţionalilor din afara graniţelor şi încurajarea relaţiilor lor cu ţara. La nivelul Guvernului, problematica românilor de pretutindeni este gestionată în principal de: Departamentul pentru românii de pretutindeni în aparatul de lucru al Guvernului României care dispune de fonduri alocate special în acest sens; Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Tineretului; Ministerul Culturii şi Cultelor; Ministerul Afacerilor Externe. ... Proiecte promovate de Ministerul Afacerilor Externe în cadrul strategiei de consolidare a relaţiilor cu comunităţile româneşti din străinătate: ... b. Pe anul 2004: realizarea compendiumului comunităţilor româneşti de pretutindeni pentru uzul instituţiilor centrale; Simpozionul ştiinţific al inginerilor români de pretutindeni; demararea unor reuniuni similare pe criterii profesionale pentru medici, jurişti, economişti... etc.
■ Şi un exemplu: Simpozionul ştiinţific al inginerilor români de pretutindeni, ediţia a VII-a cu tema „Creşterea eficienţei utilizării resurselor naturale, energetice şi materiale. Problema secolului XXI" (Bucureşti, 14 - 15 septembrie 2006). Tematica stabilită de către AGIR şi-a demonstrat actualitatea şi importanţa majoră pentru momentul pe care îl traversează omenirea, în general, dar şi pe plan naţional, pentru identificarea unor soluţii alternative viabile, ţinând cont de resursele de care dispune ţara noastră, ca şi de tendinţele şi progresele înregistrate în domeniul noilor tehnologii energetice pe plan mondial. În plen şi în cele patru secţiuni ale simpozionului au fost înscrise 81 de lucrări, dintre care foarte multe au fost apreciate ca valoroase, ca şi participarea largă a inginerilor români din ţară şi din străinătate - circa 130 de participanţi din Albania, Belgia, Bulgaria, Canada, Elveţia, Federaţia Rusă, Franţa, Germania, Israel, Republica Moldova, SUA, Ucraina şi România. Într-o ultimă reuniune în plen, moderatorii simpozionului au prezentat concluziile şi propunerile reieşite din dezbaterile pe secţiuni. La lucrările Simpozionului au participat numeroşi invitaţi din partea unor foruri şi instituţii ştiinţifice - Academia Română, Academia de Ştiinţe Tehnice din România, institute naţionale de cercetare-dezvoltare ş.a. - a unor instituţii de învăţământ superior, asociaţii profesionale şi patronale, mari societăţi comerciale, reprezentanţi ai mass-media. Dintre ministerele, agenţiile şi instituţiile guvernamentale invitate, la deschidere au fost prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, ai Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, ai Ministerului Economiei şi Comerţului.
■ Simpozionul - un adevărat forum ştiinţific internaţional al românilor de pretutindeni - a fost descris de participanţi ca fiind un eveniment remarcabil, care a oferit premise pentru o mobilizare amplă şi responsabilă, pentru o participare activă şi pentru o diseminare amplă a rezultatelor creaţiei tehnico-ştiinţifice din ţară şi de peste hotare.
Să ne reamintim:
Simţire şi gândire românească
Toate temele tratate în cadrul simpozioanelor sunt subsumate necesităţii ca procesul de formare, ca şi cel de perfecţionare a pregătirii generale şi de specialitate a inginerilor din toate generaţiile, din toate domeniile de activitate, din toate zonele lumii în care trăiesc şi creează colegi din comunitatea noastră profesională, să fie aliniate cerinţelor actuale şi de perspectivă determinate de evoluţiile lumii contemporane prin procesele de globalizare şi de construire a societăţii mondiale.
■ SINGRO 2016 este organizat în colaborare cu Universitatea din Craiova - Facultatea de Inginerie Electrică, în contextul sărbătoririi a 65 de ani de învăţământ superior electrotehnic la Craiova. Obiectivul central al Simpozionului SINGRO 2016 îl constituie analizarea conceptului de ORAŞ INTELIGENT şi conturarea unor idei utile, a unor soluţii pentru dezvoltarea aglomerărilor urbane. Dezbaterile pe tema „Soluţii pentru un oraş inteligent" îşi doresc să demonstreze că ingineria este o componentă activă a societăţii civile, iar conlucrarea permanentă cu toate forţele cu preocupări în domeniu reprezintă o premisă certă în relansarea pe baze sănătoase a economiei româneşti, a vieţii politice şi sociale din România. Inginerul dornic de progres va trebui să preia întreaga experienţă a generaţiilor anterioare, el trebuind să fie primul care să determine aceste schimbări şi primul care să fie pregătit a le accepta.
Sunt propuse spre discutare următoarele subiecte: ▪ Infrastructura şi mijloace de transport în comun şi individual, monitorizarea traficului şi parcărilor; ▪ Infrastructura şi mijloace pentru comunicaţii; ▪ Energia verde - producere, gestionare, utilizare; ▪ Alimentarea cu apă - distribuţie, gestionare; ▪ Deşeuri menajere - colectare, reciclare, gestionare; ▪ Eficienţa energetică a clădirilor publice şi particulare, a sistemului de iluminat; ▪ Informarea şi accesul la obiectivele turistice locale - muzee, case memoriale, statui, parcuri, zone de agrement etc.; ▪ Platforme IT pentru informarea şi consultarea cetăţenilor privind guvernarea oraşului şi activităţile de interes public; ▪ Educaţie, formare continuă specifică pentru funcţionarii şi cetăţenii unui oraş inteligent; ▪ Surse de finanţare pentru cercetări şi proiecte destinate unui oraş inteligent.
Alte articole
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/255_jurnal-de-bord---nevoia-de-luciditate_1.jpg)
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/203_contracte-de-finantare-de-21-milioane-euro-pentru-modernizarea-grupurilor-energetice-de-la-rovinari-si-isalnita_1.jpg)
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/252_studiu-pwc-revolutia-industriala-40-companiile-vor-investi-la-nivel-global-peste-900-miliarde-dolari-pe-an-pana-in-2020_1.jpg)
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/883_din-anul-scolar-2016---2017-elevii-vor-avea-propriul-statut_1.jpg)