Masuri privind functionarea scolilor doctorale din Romania
Data: 16-31 August 2017
Școlile doctorale își mențin acreditarea până la realizarea procesului de evaluare periodică, dar nu mai târziu de 1 octombrie 2019. Măsura a fost adoptată de Executiv, printr-o Ordonanță de Urgență de modificare a articolului VIII, alineatul (3) din OUG nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educației, cercetării, formării profesionale și sănătății.
Potrivit reprezentanţilor Executivului, extinderea temporară a acreditării școlilor doctorale până la realizarea procesului de evaluare periodică, dar nu mai târziu de 1 octombrie 2019, era necesară pentru ca acestea să poată organiza examene de finalizare a studiilor doctorale și să poată emite diplome și titluri universitare recunoscute de Ministerul Educației Naționale, acestea două reprezentând atribute specifice ale acreditării, conform cadrului normativ în vigoare. Revizuirea prevederilor legale în acest domeniu se fundamentează pe solicitarea Consiliului Național al Rectorilor și pe nevoia eficientizării, îmbunătățirii și transparentizării sistemului educațional din România.