Casa AGIR

Timp de 17 ani de la înființarea Asociației și până în 1936, „Casa AGIR" a trăit numai în gândurile, proiectele și aspirațiile membrilor săi.

În cursul anului 1933, s-a ivit ocazia ca AGIR să poată cumpăra o parte din etajul VI al Palatului Societății Politehnice. Întrucât unul dintre co-parteneri și-a exercitat dreptul de preemțiune și, în urma refuzului Societății Politehnice de a cumpăra etajul, s-a înlăturat AGIR-ului posibilitatea cumpărării. În consecință, s-a hotărât realizarea unei construcţii proprii, care, din cauza greutăților, apărea nu ca o imposibilitate, ci, în cazul cel mai bun, ca unul dintre obiectivele mai îndepărtate de atins. AGIR urma să se mulțumească doar cu modesta cameră pe care Societatea „Progresul Silvic" i-o punea la dispoziție încă din aprilie 1927. În 1936, a fost necesară manifestarea voinței ferme a Consiliului AGIR, ca un gest de afirmare concretă a solidarității inginerești pentru ca „utopia" de altă dată să devină realitate. După patru ani de infinite dificultăți, dublate, însă, de străduințe pe măsură, inginerii români aveau să trăiască sentimente de mândrie și satisfacție că, după 22 de ani de existență, AGIR să aibă prilejul de a-și desfășura Congresul și Adunarea Generală în Casa proprie. Clădirea nu conține nimic care ar putea să sugereze risipă de spațiu sau semne de opulență. Este - și aceasta - o mărturie a conceptului de voință, a rolului inginerului în societatea românească, acela de a crea mult și a folosi puțin.

Casa AGIR, construită după planurile arhitectului Bordenache, constituie unul dintre edificiile deosebit de interesante din București și în ceea ce privește decorația interioară.

O pictură murală de circa 20 mp, executată de pictorița Juliette Orășanu, contribuia la înfrumusețarea sălii de festivități. Pentru a se ajunge la alegerea temei acestei compoziții, au existat mai multe discuții pentru ca realizarea acestei picturi murale să reprezinte ceva specific, românesc. Până la urmă, dorințele inginerilor - cu acordul creatoarei - s-au împlinit, prin realizarea unei retrospective foarte simple a tehnicii româneşti.

După cum se vede, pictura cuprinde, de fapt, numai trei elemente: pe planul îndepărtat - Podul lui Traian sub un castru roman, în mijloc - Podul de la Cernavodă, iar pe prim plan, un șantier în plină activitate, în mijlocul căruia se ridică simbolic un tânăr elev-inginer al Școlii Naționale de Poduri și Șosele, în uniforma de pe vremuri.

S-a considerat că această trecere pe planul trecutului dă precizie și valoare de simbol siluetei de „podist" atât de familiară Bucureștiului de altădată. De altfel, nici nu se poate tăgădui că axa întregului Corp Tehnic românesc a fost constituită de Școala Națională de Poduri și Șosele, așa încât nu este nicio exagerare în a simboliza inginerimea însăși prin această uniformă, pe cât de tradițională, pe atât de evocatoare.

Dar retrospectiva tehnicii românești pe care o reprezintă pictura doamnei Juliette Orășanu ar putea apărea unilaterală, întrucât reprezintă doar opera ingineriei de construcție pură, ori tehnica este, în esența ei, multilaterală, deoarece reclamă evocarea tuturor ramurilor ei, și atunci s-a socotit că cea mai bună completare a picturii murale o constituie încrustarea pe peretele opus a unor scuturi heraldice de email în culori care să reprezinte, în mod simbolic, cele 11 specialități principale ale tehnicii de atunci. Meritul cel mare al artistei Lucia Beller este de a fi reușit să împace exigențele stilului heraldic și tradiția de sobrietate și expresivitate a acesteia, cu toate instrumentele tehnicii moderne care simbolizează diferite specialități inginereşti.

Este de remarcat, în modul cum s-au executat diferite scuturi, și faptul că însăși întrebuințarea culorilor este de atâtea ori adânc semnificativă.

*

În perioada în care Casa AGIR era folosită de unele instituții ale statului, pictura murală a fost acoperită cu tencuială, iar semnele heraldice au dispărut. A mai dispărut și un bust al regelui Carol al II-lea executat de un tânăr sculptor diletant, inginerul Emil Gh. Negulescu de la Giurghiu (Transilvania), același care a sculptat și un frumos bust al regelui Ferdinand, mult apreciat. Bustul regelui Carol al II-lea iese din banal prin redarea interpretării artistice date fizionomiei. Este de datoria noastră de a reface pictura murală și semnele heraldice cu ocazia Centenarului AGIR.