Primaria Municipiului Bucuresti demareaza actiunea de creare a unui pol cultural in zona Parcului Carol I

De curând, cu ocazia unei vizite la AGIR a viceprimarului Municipiului Bucureşti, prof. univ. dr. arh. Tomniţa Michaela Florescu, preşedintele AGIR, Mihai Mihăiță, a primit un important document în care se menţionează:

„Încă din anul 2003, Asociaţia Generală a Inginerilor din România şi Academia de Ştiinţe Tehnice din România au dorit să promoveze un proiect, acela de a realiza în ţara noastră un Parc Naţional al Ştiinţei şi Tehnicii, important nu doar ca mijloc de educaţie, ci şi de «fixare în timp» a contribuţiilor aduse de România la îmbogăţirea tezaurului de cunoştinţe ale lumii. Iar acesta ar trebui să fie gândit în aşa fel încât Muzeul Ştiintei şi Tehnicii să funcționeze în spaţiul actual, extins şi recondiţionat, în clădirea fostei Uzine Electrice Filaret".

În documentul pe care-l vom prezenta în paginile de faţă se relevă că proiectul aprobat în principiu de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) - prevede că închirierea clădirii şi a amplasamentului fostei Uzine Electrice Filaret „vine în completarea cererii legate de Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida".

 

Recurs la memorie și la... istorie

În urmă cu opt ani, apărea, în Editura AGIR, sub semnătura prof. univ. as. dr. ing. DHC Mihai Mihăiţă, o lucrare intitulată Parcul Naţional al Ştiinţei şi Tehnicii. În prefaţă, autorul preciza că este vorba despre un proiect gândit mulţi ani, prezentat, pentru prima dată, în 2003, „sub semnul unor preocupări constante pentru punerea în valoare, în condiţii cât mai bune, a inestimabilului nostru patriomoniu naţional, deopotrivă tehnic şi ştiinţific. Nu agreez vorbele mari, dar - în acest caz - se impune a sublinia că este vorba despre o datorie de conştiinţă. Avem obligaţia să păstrăm ceea ce au creat înaintaşii noştri în mirificul spaţiu mioritic şi, cu atât mai mult, să nu lăsăm să piară în anonimat tot ceea ce depune mărturie despre trecutul nostru".

În continuare, a fost prezentat un proiect complex, intitulat Parcul Naţional al Ştiinţei şi Tehnicii. Proiectul a fost însoţit de un apel adresat celor mai importante instituţii şi personalităţi ale statului la vremea aceea. Demersul a fost primit cu interes şi susţinut de personalităţi din mediul academic, universitar, politic şi, mai ales, de ingineri, dar conjuncturile de atunci au dus - cum s-a mai întâmplat deseori de-a lungul mult frământatei noastre istorii - la amânarea deciziei, pe termen neprecizat.

Nu mai este cazul să reconstituim drumul acestui proiect, din moment ce, iată, Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a reamintit de iniţiativa AGIR şi ASTR, hotărând trecerea la fapte în vederea înfiinţării polului cultural din zona Parcului Carol I.

Complexul muzeal urma să includă actualul Muzeu Tehnic Prof. ing. Dimitrie Leonida, clădirile fostei Gări Filaret şi ale fostei Uzine Electrice Filaret, Parcul Carol I, precum şi unele componente ale institutelor de Astronomie şi Fizică a Pământului.

Sub semnul lui Apollo

În mitologia greacă şi în cea romană, Apollo era Zeul Luminii, exponent al Soarelui pe Pământ. Dar, nu numai atât. Era considerat şi protector al poeziei şi muzicii, „conducătorul Corului Muzelor". Întrucât este vorba despre o uzină „generatoare de lumină", într-un context în care îşi dau întâlnire şi muzele artelor, evocarea lui Apollo nu este cu nimic exagerată.

Desigur, sub aspect legal, normativ, se impune a utiliza limbajul adecvat (care nu exclude nici abordările literar-artistice). În documentul PMB, se menţionează temeiul deciziei la care ne-am referit. Este vorba despre:

▪ Strategia „Bucureşti Capitală Culturală" (infrastructura culturală a municipiului);

▪ 2018 - Anul Centenarului Marii Uniri;

▪ proiectele avansate de locuitorii Capitalei în campania „Propunere pentru Bucureşti";

▪ 2018 - Anul European al Patrimoniului Cultural (este vorba despre Decizia nr. 2017/864 a Parlamentului European şi a Consiliului UE din 17 mai 2017);

▪ Proiectele de revitalizare a clădirilor istorice prin „conversia spaţiilor arhitecturale". Se au în vedere elementele care decurg din constatarea faptului că majoritatea clădirilor părăsite - deși, de cele mai multe ori, cu un potențial arhitectural remarcabil - au fost fie lăsate să se degradeze treptat, fie demolate în scopul folosirii terenurilor pentru alte investiții. Acest fapt se perpetuează și în prezent, pe de o parte din indiferența față de valorile unui trecut prea puțin îndepărtat, pe de altă parte din cauza ignoranței în ceea ce privește ideile de sustenabilitate, conservare și refolosire a resurselor, manifestată mai ales în țările mai puțin dezvoltate. În timp, conversia a cunoscut o dezvoltare amplă, care a implicat obiecte sau întregi zone urbane ale arhitecturii industriale, căpătând, astfel, dimensiunea unui program arhitectural distinct și foarte complex, care, în ultimele decenii, a fost marcat de realizări de o calitate excepțională.

În document, se conchide: „PMB doreşte dezvoltarea unui important pol cultural în zona Parcului Carol, un parc cu un potenţial cultural remarcabil prin istorie şi tradiţie. Această dorinţă este împărtăşită de public, de asociaţii profesionale, de istorici; ideile sunt vechi, proiecte au fost realizate (studenţii de la UAUIM), rămâne numai decizia de a pune în practică aceste deziderate".

 

Aria de cuprindere - pași pe urmele înaintașilor

În documentul PMB, se relevă că Parcul Carol I, numit şi Parcul Carol sau Parcul Libertăţii, este unul dintre cele mai vechi din Bucureşti. Datorită vârstei lui, dar mai ales patrimoniului de atracţii găzduite aici, în 2004 parcul a fost declarat monument istoric. Numele îşi are geneza în marele eveniment reprezentat de inaugurarea din 1906, ca un punct esenţial, în programul festiv ocazionat de împlinirea a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I. Pornindu-se de la amplitudinea şi importanţa evenimentului, parcul a fost amenajat şi cu numeroase lucrări de artă. Unele au reuşit să supravieţuiască timpului, în vreme ce altele (doar câteva, la drept vorbind) s-au pierdut.

Cele mai importante obiective care se gasesc în acest areal sunt:

▪ Fântâna George Grigorie Cantacuzino, realizată în stil neoclasic, în anul 1870;

▪ Statuile Giganții, operă remarcabilă a sculptorilor Dimitrie Paciurea şi Frederic Stork, şi nimfa adormită, realizată de Filip Marin;

▪ Monumentul Eroului Necunoscut, readus de la Mărășești, în 1991;

▪ Muzeul Naţional Tehnic Prof. ing. Dimitrie Leonida, inaugurat în anul 1909;

▪ Fântâna Zodiac, operă a arhitectului Octav Doicescu;

▪ Fântâna 1906;

▪ Mausoleul din Parcul Carol (1962), opera arhitecților Horia Maicu și Vasile Cucu;

▪ Institutul Astronomic al Academiei Române;

▪ Arenele Romane, cu o capacitate de 5000 de locuri;

▪ Statuia doctorului Constantin I. Istrati;

▪ Castelul Vlad Țepeș - astazi sediul Cultului Eroilor;

▪ Uzina Electrică Filaret;

▪ Halele Carol - fostele Uzine Wolf;

▪ Gara Filaret - prima gară din țară construită sub administraţie românească.

Așadar, PMB doreşte dezvoltarea, în acest spaţiu urban cu rezonanţe istorice deosebite, a unui important pol cultural în zona Parcului Carol, zonă - aşa cum am mai menţionat - cu un potenţial cultural remarcabil prin istorie, prin tradiţie.

Uzina Electrică Filaret, reper al modernizării Capitalei României

Societatea de Gaz şi Electricitate construieşte, în perioada 1907 - 1908, pe terenurile proprii de la Filaret, în colaborare cu Société du Gaz pour la France et l Étranger şi după proiectul inginerului francez Alin Lonay, prima uzină electrică comunală a Bucureştilor. În 1924, acţiunile societăţii vor fi răscumpărate de Primăria Capitalei, moment urmat de o rapidă dezvoltare a producţiei de energie electrică.

Clădirea iniţială, cu o alură romantică, executată în cărămidă aparentă, amplasată perpendicular pe strada Candiano Popescu, este extinsă cu un corp realizat în acelaşi stil şi dispus paralel cu strada. Acesta este, la rândul lui, prelungit în etape (ajungând la o lungime de circa 120 m) odată cu creşterea consumului şi necesitatea instalării de grupuri energetice mai mari. Se remarcă eleganţa fermelor metalice, gradul înalt de iluminare naturală a halelor, precum şi podul rulant încă funcţional.

Uzina a fost dezafectată în anii 1970 şi golită de toate instalaţiile. Aflate azi în proprietatea Electrica Serv, corpurile istorice ale Uzinei sunt utilizate drept garaj al maşinilor de intervenţie. Fiind complet libere de compartimentări, ele pot fi utilizate şi pentru alte funcţiuni.

Tot în documentul PMB, se relevă că o serie de studii şi proiecte de licenţă au analizat posibilitatea conversiei Uzinei Electrice Filaret, propunerea cea mai interesantă fiind aceea de a se transforma într-un Muzeu al Energiei, ca extindere a Muzeul Naţional Tehnic Prof. ing. Dimitrie Leonida din vecinătate. Se apreciază că „această idee nu este lipsită de viitor, în contextul reactivării, în 2003, a iniţiativei Asociaţiei Generale a Inginerilor, și a altor instituții de creare în zona Filaret/Parcul Carol a unui Parc Naţional al Ştiinţei şi Tehnicii, parc în care Muzeul Tehnic, extins şi modernizat, ar urma să fie una dintre principalele atracţii".

Proiectul, aprobat în principiu de CGMB, pune accentul pe tendinţa actuală privind instituţiile similare pe plan mondial. Astfel, se precizează că, din cercetarea unor exemple din alte ţări, se constată că în lume există o relaţie directă, clară, între nivelul de dezvoltare tehnologică şi funcţionarea unor complexe muzeale tehnice. Astfel, cele mai multe şi mai vizitate muzee se află în SUA, începând cu Institutul Smithsonian şi terminând cu ambiţioasele proiecte ale unor state, precum Oregon.

Analizele evocate au permis să se reţină următoarele:

▪ se depun eforturi pentru experienţe noi, atât pe planul organizării, cât şi al valorificării spaţiului, fără idei preconcepute;

▪ se manifestă o tendinţă accentuată de integrare a muzeelor tehnice în ansambluri culturale complexe şi de aliniere a activităţii de cunoaştere ştiinţifică la diverse formule de divertisment, precum şi o vastă experienţă de atragere, prin toate mijloacele, a publicului spre asemenea preocupări;

▪ se constată faptul că succesul muzeelor tehnice este asigurat de folosirea mijloacelor de comunicare în masă şi de utilizarea intensă a tehnologiei informaţionale;

▪ toate muzeele analizate au o componentă virtuală foarte dezvoltată.

În documentul PMB sunt menţionate numeroase surse de inspiraţie pentru proiectul la care ne referim. Este vorba despre: Institutul Smithsonian din SUA, Muzeul de Ştiinţă din Anglia, Muzeul Ştiinţei şi Industriei din Chicago, Muzeul Inovaţiei din SUA, Muzeul German al Ştiinţei şi Tehnicii, Muzeul Virtual al Calculatoarelor, Muzeul Naţional de Tehnologia Informaţiei şi Telecomunicaţii din Brazilia, Cetatea Ştiinţei din Paris, Muzeul Ştiinţei din Miami, Muzeul Ştiinţei şi Industriei din Oregon, Institutul şi Muzeul Istoriei Ştiinţei din Florenţa, Muzeul de Istoria Ştiinţei - Muzeul Universităţii Oxford din Marea Britanie.

Însăşi această enumerare are darul să releve că înscrierea în modernitate implică preţuirea trecutului, punerea în valoare a experienţei înaintaşilor ca principal factor educativ, ca răspuns la nevoia de modele a tuturor generaţiilor prezente şi viitoare.

Forța evocatoare a tradițiilor

În lucrarea amintită se evocă faptul că Parcul Carol I s-a realizat după o concepţie modernă, consonantă cu orientările şi tradiţiile începutului de secol XX. A fost meritul de necontestat al unei strălucite pleiade de oameni de ştiinţă, cu o consistentă susţinere din partea multor oameni politici vizionari, că au sesizat şi au acţionat în consecinţă pe linia unor tendinţe care şi-au dovedit viabilitatea în timp. În acest context, au fost menţionate numeroase nume ilustre, între care cel al omului de ştiinţă în domeniul chimiei Constantin I. Istrati (1850 - 1918), comisarul general al Expoziţiei Naţionale din 1906.

Suprafaţa totală a terenului amenajat cu prilejul Expoziţiei Naţionale din acel an a fost de 30 ha, iar cea construită de 4820 mp.

După trei ani de la inaugurarea Parcului, respectiv în 1909, inginerul Dimitrie Leonida a înfiinţat Muzeul Tehnic. Concepţia lui Dimitrie Leonida, care este viabilă şi în prezent, a constat în aceea că muzeul trebuie să fie „o şcoală a şcolilor" şi, în acest sens, a fost şi locul în care elevii Şcolii de Electricieni şi Mecanici făceau experienţe şi ofereau explicaţii vizitatorilor despre exponate.

În perioada următoare, Parcul Carol I a fost gazda a numeroase expoziţii dedicate industriei. Se poate, deci, considera că a avut loc o veritabilă consacrare a spaţiului muzeal, ca un promotor de primă dimensiune al procesului de modernizare a României după Marea Unire de la 1918. Astfel, în 1921, s-a organizat aici o expoziţie a aparatelor de radio, iar în 1928 s-a inaugurat „Prima Expoziţie a Electricităţii din România". În acelaşi an, în urma numeroaselor demersuri ale lui Dimitrie Leonida, Primăria Bucureştiului a decis amplasarea actualului muzeu în Parcul Carol I. După succesul Expoziţiei-Târg a Industriei Româneşti, din 1934, Muzeul s-a mutat în pavilionul construit special pentru această destinaţie. În urma cutremurului din 1940, clădirea a suferit avarii importante, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Dimitrie Leonida s-a opus cu succes intenţiilor autorităţilor ca instituţia să fie evacuată în vederea încartiruirii în acel spaţiu a unor trupe germane.

În 1950, Dimitrie Leonida a donat statului întreaga colecţie a Muzeului, ca modalitate eficientă de salvare şi valorificare a unui patrimoniu naţional inestimabil. A fost o dovadă de patriotism prin fapte, demnă de reţinut de toate generaţiile care preţuiesc valorile trecutului. Muzeul a fost redeschis în 1954, după o substanţială reorganizare, dar, în urma unui alt cutremur - cel din martie 1977 -, a fost închis în vederea unor reparaţii capitale. A fost redeschis după un an. A continuat opera de reorganizare şi de modernizare, astfel încât, în 1993, Muzeul a fost inclus în circuitul public în formula existentă în prezent.

Forța educativă a exemplului

S-a reţinut, desigur, că, atât în ţara noastră, cât şi pe alte meridiane ale Globului, principalul obiectiv al muzeelor îl constituie educarea publicului larg în spiritul valorilor naţionale şi universale. Este tendinţa generală în care s-a înscris proiectul Parcului Naţional al Ştiinţei şi Tehnicii, care începe să se contureze prin decizia actuală a Consiliului General al Municipiului Bucureşti privind Uzina Electrică Filaret. Este vorba despre un obiectiv urmărit în numeroase ţări, şi anume instruirea cetăţenilor de toate vârstele prin prezentarea, într-o manieră accesibilă, a cuceririlor civilizaţiei. Concretizat la proiectul consacrat Parcului Naţional al Ştiinţei şi Tehnicii, este de remarcat că se urmăreşte aprofundarea amintitei definiţii a lui Dimitrie Leonida potrivit căreia un muzeu trebuie să fie „o şcoală a şcolilor". În acest sens, un muzeu tehnic trebuie să aibă valenţele unei universităţi populare moderne, care îşi desfăşoară activităţile într-o manieră specifică, atât prin patrimoniul de care dispune, cât şi prin spaţiile puse la dispoziţie. Este o modalitate larg răspândită în lume, de satisfacere a unei nevoi organice, şi anume aceea de cunoaştere a istoriei ştiinţei şi tehnicii. În lumina acestei viziuni, un muzeu tehnic naţional este menit să pună în evidenţă personalităţile româneşti care au contribuit, prin creaţiile lor, la dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii, inclusiv la scară internaţională.

Proiectul la care ne referim nu se limitează, fireşte, la aceste domenii, ci vizează numeroase alte sfere ale civilizaţiei, inclusiv cele de ordin cultural-istoric. Reamintim că în proiectul prezentat în lucrarea apărută în Editura AGIR este vizată punerea în valoare a numeroase repere din Parcul Carol I, precum Podul de beton armat, construit de Gogu Constantinescu, Turnul lui Ţepeş, de unde, în 1914, fizicianul Emil Giurgea realiza transmisiuni radio-telegrafice, aduse şi expuse în aer liber, precum şi alte creaţii tehnice (eventual, din patrimoniul altor muzee), care să ilustreze aportul savanţilor români la dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii mondiale.

 

Punerea în evidenţă a creativităţii umane prin funcţionarea unor mecanisme şi instalaţii, precum şi prezentarea unor machete care să evidenţieze fenomene fizice, însoţite de filme documentare, inclusiv cu imagini de arhivă, ar fi de natură să genereze o zonă de interes public a cărei importanţă educativă nu mai trebuie demonstrată.

Cum mai remarcam, este vorba despre un proiect de mai mare amploare, care vizează nu numai diverse domenii ale cunoaşterii, ci şi modalităţi de promovare a artelor dintre cele mai apreciate de publicul larg (teatru, cinema, arte vizuale, dans etc.).

 

Până și cel mai lung drum începe cu un prim pas

În condiţiile în care societatea noastră actuală este invadată de non-valori, orice iniţiativă menită să contribuie la prezentarea de valori autentice reprezentate de creaţii din diferite domenii, inclusiv din cele ştiinţifico-tehnice, se cere apreciată în mod deosebit. Este cazul amintitei Hotărâri a CGMB referitoare la tema care face obiectul paginilor de faţă. Uzina Electrică Filaret - care ar urma să devină parte a unui muzeu cu o mult mai largă cuprindere - reprezintă, incontestabil, un reper dintr-o istorie care merită să fie cunoscută de tot mai mulţi concetăţeni. Întrucât am evocat şi experienţa mondială în domeniu, rezultă, cu deosebită claritate, că între sferele ştiinţifico-tehnice şi cele ale artelor, clasice şi moderne, există o conexiune organică, identificată prin ceea ce numim spiritul creativ uman. De aceea, este de dorit ca, după primul pas reprezentat de includerea Uzinei Electrice Filaret în circuitul muzeal bucureştean şi, implicit, naţional, să se meargă mai departe, prin realizarea, punct cu punct, într-un termen rezonabil, a proiectului referitor la crearea Parcului Naţional al Ştiinţei şi Tehnicii.

În acest sens, reamintim că lucrarea publicată în 2010 a conţinut, până în detaliu, etapele de realizare a ceea ce se preconiza. Desigur, trecerea timpului a impus şi impune unele actualizări. Dar, în esenţă, etapele sunt aceleaşi. În primul rând, este vorba despre adoptarea unui act normativ privind constituirea unei instituţii numite Parcul Naţional al Ştiinţei şi Tehnicii, prin care să se precizeze statutul juridic, obiectivele, patrimoniul şi sursele de finanţare. Apoi, se impune a se preciza fazele legate de elaborarea Planului Urbanistic Zonal, amenajarea spaţiilor aferente, realizarea sistemului de transport pentru vizitatori, evaluarea investiţiei şi modalităţile concrete prin care va putea fi finalizată.

*

Din discuția cu dna prof. univ. dr. arh. Tomnița Michaela Florescu s-a reținut hotărârea domniei-sale de a continua implicarea în acest proiect măreț până la desăvârșirea lui. Suntem bucuroși pentru acest început și-l vom sprijini cu convingere și dăruire.