In linie dreapta, constructia Aeroportului International Brasov - Ghimbav
Data: 16-31 august 2019
A fost semnat contractul pentru realizarea obiectivului de investiţii „Aeroportul Internaţional Brașov - Ghimbav Etapa a III-a - Proiectare și Execuție Lucrări de Construcții și Instalații Obiectul Terminal de Pasageri". Contractul are o valoare de peste 145 milioane lei, firmele semnatare având la dispoziţie 12 luni pentru executarea prevederilor contractului (trei luni pentru realizarea proiectului tehnic și nouă luni pentru execuția propriu-zisă a lucrărilor de construcții și instalații pentru terminalul de pasageri).
Aerogara va fi construită pe trei niveluri, cu o arie desfăşurată de 11 780 mp, potrivit celor mai moderne soluţii arhitecturale în acest domeniu.
Semnarea contractului a fost posibilă abia după ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins solicitările depuse de firmele care au contestat valabilitatea licitaţiilor. În acest mod, s-au depăşit şi ultimele „bariere" în calea realizării unui proiect care a fost lansat în urmă cu peste o jumătate de secol. Întrucât zona Braşovului cunoaşte unul dintre cele mai înalte ritmuri de dezvoltare economică şi este o destinaţie de top în domeniul turismului, construcţia aeroportului reprezintă un factor deosebit de important în ansamblul preocupărilor de valorificare superioară a resurselor acestei zone. Menţionăm că, potrivit proiectului, aeroportul urmează să fie operaţional în anul 2021.