Sectorul energetic isi consolideaza pozitiile economico-financiare
Data: 16-31 august 2019
Creşterea produsului intern brut din primul semestru al anului încorporează, la loc de seamă, rezultatele înregistrate de companiile care deţin cele mai importante poziţii la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Potrivit practicilor bursiere, companiile listate prezintă rapoarte de activitate la diferite intervale, astfel încât acţiunile deţinute cunosc o evoluţie consonantă cu indicatorii economico-fincnciari specifici. Din acest motiv, bursa este considerată drept unul dintre cele mai sensibile „seismografe" ale vieţii economico-sociale.
În intervalul ianuarie - iunie 2019, rapoartele de activitate ale companiilor situează pe primul loc între companiile listate, la indicatorii economico-financiari, Nuclearelectrica, Petrom şi Romgaz. Cele mai bune rezultate le-a obţinut Nuclearelectrica (SNN), cu o cifră de afaceri de peste 31 miliarde lei, în creştere cu 15,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce profitul a fost de 7,1 miliarde lei, mai mare cu 39,3% faţă de semestrul I din 2018. După publicarea acestor rezultate, SNN a avut şi cea mai bună dinamică la cotaţiile bursiere. De altfel, de la începutul anului şi până în prezent, acţiunile SNN au înregistrat un randament de 51,4%, în condiţiile unui rulaj de peste 150 milioane lei. Emitentul a ajuns, în acest fel, la o capitalizare bursieră de 3,7 miliarde lei. De asemenea, în urma raportărilor semestriale, OMV Petrom a înregistrat cea mai mare creştere a valorii acţiunilor, după Nuclearelectrica, respectiv 3,3%, iar Romgaz, de 1,58%. Mai notăm că randamente superioare au mai obţinut Electrica Bucureşti şi Conpet Ploieşti. Prin urmare, se poate consemna că unele dintre cele mai reprezentative companii din sectorul energetic, listate la bursa românească, au obţinut, în primul semestru al anului, ritmuri înalte de creştere, ceea ce a influenţat pozitiv dinamica produsului intern brut. În acelaşi timp, rezultatele menţionate reprezintă o premisă favorabilă pentru activitatea economică din a doua parte a anului, cunoscut fiind faptul că o bază energetică solidă, consistentă, cu indicatori economico-financiari pozitivi, permite şi celorlalte ramuri să desfăşoare o activitate tot mai eficientă.