UPB, dublu medaliata cu aur la competitia mondiala de robotica RobotChallenge, de la Beijing
Data: 16-31 august 2019
Două medalii de aur, una de argint şi una de bronz sunt rezultatele obţinute de studenţii Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB) la una dintre cele mai mari competiţii mondiale de robotică, RobotChallenge, desfăşurată, anul acesta, la Beijing. Competiţia din China a adunat la start 2196 de roboţi, mai mult de 3000 de concurenţi, peste 600 de antrenori (profesori coordonatori) şi 300 de universităţi şi institute de prestigiu din 48 de ţări (SUA, Marea Britanie, Japonia, Australia, Norvegia, Germania, Finlanda, Spania, Turcia, Elveţia, Suedia, Kazahstan, Canada, Iugoslavia, Croaţia, Italia, Columbia, România etc). Ţara noastră a fost reprezentată de echipa HBFS Robotics (hbfsrobotics.com) a Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, Departamentul de Automatică şi Informatică Industrială din cadrul UPB, care a intrat în cinci probe de concurs (Line Follower Classic Adult, Line Follower Enhanced, Micro Sumo, Mini Sumo şi Nano Sumo) şi a reuşit să câştige patru locuri pe podium (două medalii de aur, una de argint şi una de bronz): locul I şi locul II la Line Follower Classic Adult, locul I la Micro Sumo și locul III la Nano Sumo.
Echipa HBFS, formată din studenţii Mihai Crăciunescu, Diana Baicu, Maria Cîrciumaru şi Cristian Dobre se concentrează pe proiectarea şi producţia de mini roboţi perfomanţi şi robuşti contribuind astfel la dezvoltarea domeniului de profil în România. „Această reuşită extraordinară obţinută anul acesta la competiţia mondială de robotică organizată în China, la Beijing, de către studenţii Universităţii noastre, vine să confirme încă odată valoarea şcolii româneşti de inginerie şi totodată creativitatea şi ingeniozitatea românească, despre care putem spune că a pus România, în repetate rânduri, pe harta mondială a performanţei", a subliniat Cornel Chira, directorul Departamentului de Comunicare al UPB.
RobotChallenge s-a lansat în 2004 ca o competiţie internaţională de roboţi realizaţi manual şi cu control autonom individual, iar până în prezent au participat 65 de ţări.