CONFERINTA MONDIALA ASUPRA INTEGRITATII IN CERCETAREA STIINTIFICA
Data: 1-15 septembrie 2008
Falsificarea rezultatelor, date imaginare, plagiat, practici de cercetare improprii... In fata unei concurente crescande pentru obtinerea de fonduri si din necesitatea de a publica pentru a obtine recunoasterea colegilor, unii cercetatori depasesc limita. Cazuri izolate, sau un sistem corupt? Prima Conferinta Mondiala asupra Integritatii in Cercetare a deschis dezbaterea acestui subiect tabu care afecteaza credibilitatea stiintifica si impiedica cautarea adevarului de catre urmasii lui Newton.
De ce oare profesorul Hwang Woo-Suk – candva mandria Coreei de Sud, dar acum cazut in dizgratie – a falsificat rezultatele cercetarilor sale asupra celulelor stem umane? Ce ar putea face pe un doctorand sa copieze in intregime rezultatele cercetarilor unui coleg? Putem fi siguri de increderea stiintifica a rapoartelor IPCC, care sunt revizuite de politicieni inainte de a fi adoptate definitiv?
Intre 16 si 19 septembrie 2007, cercetatori de frunte din lumea intreaga precum si editori de jurnale stiintifice s-au intalnit in Lisabona pentru a deschide dezbaterea despre reglementarea integritatii stiintifice, un adevarat tabu al comunitatii cercetatorilor deoarece controversa ridica un mare semn de intrebare asupra intregului sistem. Prima Conferinta Mondiala asupra Integritatii in Cercetare, organizata de European Science Foundation (ESF) si Office of Research Integrity (ORI) din Statele Unite, si-a propus suplimentarea raportului asupra integitatii in cercetare publicat de un grup de lucru OECD in Tokyo in februarie 2007. Scopul a fost identificarea punctelor slabe din sistem si determinarea modalitatii de remediere a lor.
INCREDERE OARBA?
„Stabilit stiintific“... Nu exista indoiala ca un argument sustinut stiintific prezinta credibilitate. Termenul „stiinta“ evoca obiectivitate, rigoare si independenta, iar imaginea pe care o avem despre cercetatori este aceea de filantropi dezinteresati ce cerceteaza niste adevaruri fundamentale. Inovarea stiintifica este supusa unui proces de indoieli, iar fiecare noua ipoteza este testata si criticata de colegi, care fac si imbunatatirile necesare. Faptul ca sistemul stiintific se autoregleaza il face sa devina cu atat mai de incredere cu cat se elibereaza mai mult de presiuni exterioare lui.
In ciuda acestui sistem unic, oamenii de stiinta sunt totusi fiinte umane si deci au slabiciuni. Desigur, nu este nimic nou in asta, intrucat istoria stiintei este plina de cazuri de frauda: de exemplu, Mendel, tatal geneticii moderne, este suspectat ca ar fi trecut cu vederea anumite rezultate conflictuale pentru a face ca concluziile sale sa fie mai convingatoare. Dar evolutiile tehnologice, economice si politice curente nu ne mai permit sa privim la aceasta ca la o problema marginala, limitata la un numar redus de persoane. Domeniile de cercetare au devenit asa de specialzate incat numai cativa experti pot aprecia calitatea unei anumite cercetari, facand foarte dificila descoperirea fraudei. Progresele tehnologice au dat nastere la programe de calcul automat atat de complexe incat a devenit extrem de dificil de stabilit daca parametrii au fost manipulati. Iar comunitatea stiintifica evita sa discrediteze stiinta in ochii publicului, deoarece societatea civila este atat principala sursa de finantare, cat si tinta principala de aplicare a descoperirilor. Toti acesti factori stau in calea obtinerii transparentei, catre care ar trebui sa tinda lumea stiintifica.
UN COD INTERNATIONAL DE CONDUITA?
In mod paradoxal, intr-o epoca in care competitia pentru finantare creste, se dezvolta si colaborarea internationala deoarece proiectele de cercetare devin mai complexe, extrem de specializate si costisitoare. Sa ne imaginam ca un cercetator suedez suspecteaza un coleg american de malpractica intr-un program de cercetare finantat de cateva tari si care implica institute din intreaga lume. Cui ar trebui el sa se adreseze in aceasta problema? Care mecanism de reglementare ar trebui aplicat? In prezent nu exista sistem formal pentru rezolvarea unui astfel de caz. Dezbaterea de la Conferinta Mondiala asupra Integritatii in Cercetare s-a concentrat mult pe ideea adoptarii unui cod international de conduita.
Exista, totusi, controverse in legatura cu organizarea unui astfel de sistem. Chiar daca cea mai mare parte a comunitatii stiintifice este de acord ca frauda poate fi impartita in trei categorii distincte – plagiat, fals si rezultate imaginare – problema este a modului de definire a acestei comportari deviante, cu definitii diferite de la tara la tara, si a modului de determinare a procedurii de aplicat atunci cand este descoperita. O alta problema o constituie legitimitatea unei institutii care sa aiba sarcina sa puna in aplicare un cod international de conduita stiintifica. Ian Halliday, presedintele ESF, explica faptul ca discutiile de la conferinta au scos in evidenta faptul ca sistemele variaza mult de la tara la tara. In timp ce modul de abordare al ORI din Statele Unite, care este competent numai pentru cercetarea stiintifica biomedicala finantata de guvern, este formal, standardizat si centralizat, cel din Marea Britanie, de exemplu, variaza in functie de domeniul stiintific si de institutiile unde a fost descoperita frauda. Germania a stabilit un sistem intermediar, in care guvernul central conditioneaza finantarea publica de stabilirea propriului cod de conduita de catre fiecare institut. Ian Halliday merge mai departe spunand ca intrebarea este daca un cod uniform de conduita poate fi aplicat la diferite culturi nationale de cercetare.
LIPSA DE ARMONIZARE IN EUROPA
Unele comunitati stiintifice din Europa par retinute in a introduce un sistem uniform, vazut ca o interferenta in procesul de autoreglare de care se bucura in tarile lor. In plus, sistemele nationale fragmentate inseamna ca presiunile exercitate asupra cercetatorilor difera mult de la o tara la alta, ceea ce inseamna ca este dificil de aplicat un singur cod de conduita tuturor cercetatorilor, indiferent de domeniu si de tara de origine. Ian Halliday explica faptul ca mecanismele de reglementare a fraudei stiintifice sunt tot la fel de heterogene ca si sistemele nationale de cercetare. Acesta ar putea fi un obstacol suplimentar in constructia unui Spatiu European al Cercetarii, care se bazeaza in mare masura pe amplificarea colaborarii intre statele membre. Ian Halliday subliniaza ca ar fi foarte necesar un anumit fel de standardizare in Europa si exista speranta ca prin adunarea experientelor, conferinta ar putea incepe realizarea unui cod de conduita valabil pentru intreaga Uniune Europeana. El crede ca Comisia ar putea juca un rol crucial prin reconcilierea diferitelor puncte de vedere si sprijinirea realizarii unui consens.
DEFICIENTELE ANALIZEI COLEGIALE
Desigur, nu este suficienta evidentierea fraudei. Trebuie facut tot ceea ce este posibil pentru prevenirea ei prin orientarea efectiva a calitatii articolelor stiintifice si prin educarea viitorilor cercetatori in spiritul eticii disciplinei lor specifice. Editorii si redactorii jurnalelor stiintifice releva problemele pe care le intampina in validarea articolelor. Inainte de a fi acceptat pentru publicare, un articol stiintific este examinat de un comitet de evaluare format din colegi cunoscatori ai acelui subiect. Acest sistem „peer review“ ridica probleme de conflicte de interes, deoarece cei ce evalueaza utilizeaza influenta lor fie pentru a impiedica un articol concurent de a fi publicat, fie pentru a forta aprobarea pentru un articol propus de un coleg. Mai mult, membrii comitetelor de revizie nu sunt nici specializati in aceasta activitate si nici platiti pentru ea.
DEFICIENTELE SPECIALIZARII
In Statele Unite exista cursuri de etica pentru studenti; sistemele educationale europene si asiatice nu au nimic care sa le apropie de acest sistem. „Noi asteptam ca cercetatorii tineri sa invete integritatea stiintifica prin puterea Sfantului Duh“, reproseaza Marie-Claude Roland. Acest filolog a inceput educarea tinerilor studenti in comunicare la French National Institute for Agricultural Research (INRA) in urma cu peste 10 ani, dar imediat a inteles ca impartasirea cunostintelor se extinde mult dincolo de redactarea articolelor stiintifice. „In afara adoptarii unei abordari de sus in jos, cum ar fi un cod de conduita, este esentiala si urgenta adoptarea abordarii de jos in sus, centrata pe laboratoare, pentru a ajunge la miezul problemei educatiei in cercetare: relatia dintre indrumator si doctorand. Trebuie realizata o evaluare daca indrumatorul poate invata doctoranzii practicile corecte de cercetare si valorile cheie ale modului stiintific de abordare. Am lucrat cu aceasta ipoteza din 1995 deoarece, in experienta noastra, educatia etica individuala a doctoranzilor este absolut nefolositoare daca sunt supusi la o presiune contradictorie imediat ce revin in laboratoare.“
Se poate oare obtine o preventie eficace numai prin diseminarea mai eficienta a regulilor etice? Conform unui studiu elaborat de Melissa S. Anderson, expert in integritate stiintifica la University of Minnesota (Statele Unite), acest efect nu este deloc sigur. Studiul, bazat pe raspunsurile a 3247 de cercetatori, arata ca educatia etica pare sa aiba un impact redus asupra atitudinii cercetatorilor. Utilizarea mentorilor pentru a preda cursuri de etica pare chiar ca incurajeaza frauda. Competitia dintre cercetatori pentru fonduri sau faima este, de asemenea, perceputa ca un factor de incurajare a folosirii practicilor dubioase. Ratiunea este ca, intr-un mediu in care multi sunt chemati dar putini sunt alesi, indrumatorii, chiar cu cele mai bune intentii, nu vor ezita sa-si incurajeze protejatii lor pentru a persevera, indiferent la ce cost.
Cum poate fi obtinut un echilibru corect intre competitie si colaborare? Care este cea mai buna educatie pentru a reduce comportarea incorecta in cercetare? Cum pot fi introduse codurile nationale de conduita in angrenajul din ce in ce mai global al lumii cercetarii? Problemele fundamentale ridicate la Lisabona reflecta natura complexa a integritatii stiintifice. Aceasta prima conferinta si-a dovedit importanta deoarece a aratat ca, oricat de dureros ar fi, reevaluarea lumii cercetarii este esentiala si urgenta.
Traducere si adaptare din Research EU – the magazine of european research area, nr. 54, December, 2007