Cheltuielile de capital

Controversele referitoare la evolutia produsului intern brut (PIB) in prima parte a acestui an au capatat numeroase conotatii politice. Daca dam la o parte asemenea conotatii, avem prilejul de a aborda o tema economica de maxima importanta, inclusiv pentru comunitatea inginereasca din tara noastra. Intituland aceste insemnari „Cheltuielile de capital“, am dorit sa respectam terminologia specifica activitatilor economice, insa nu incape indoiala ca multi dintre slujitorii stiintelor tehnice inteleg ca, in esenta, este vorba despre fondurile alocate investitiilor. Aceasta precizare ne introduce direct in „subiect“, intrucat reducerea ritmului de crestere a PIB se explica, inainte de toate, prin scaderea cheltuielilor de capital atat in sectorul public, cat si in cel privat.
Este de apreciat ca exponenti de seama ai mediului de afaceri recunosc ca diminuarea propriilor investitii are, la randul ei, o explicatie principala, si anume reducerea cheltuielilor de capital la nivelul bugetului public, in special al bugetului de stat. Se recunoaste, astfel, explicit si implicit, ca banul public a fost, este si va fi un factor motor al dezvoltarii economiei. Din acest motiv, ne vom limita, in cele ce urmeaza, la consemnarea unor aspecte referitoare la cheltuielile de capital efectuate de stat.
Paradoxal, autoritatile afirma ca au existat alocari pentru investitii, insa o serie de ministere nu au efectuat cheltuielile la nivelul posibilitatilor concrete. Chiar daca ar fi asa, nu se diminueaza cu nimic responsabilitatea factorilor decidenti din respectivele domenii. Cheltuielile bugetare de capital s-au diminuat in perioada ianuarie - iulie din acest an cu 29% fata de perioada corespunzatoare a anului trecut. La aceasta se adauga, in sens negativ, diminuarea cu 14% a cheltuielilor aferente programelor finantate de Uniunea Europeana. Nu numai deficitul de proiecte sau neregulile constatate in gestionarea fondurilor alocate, ci si o slaba capacitate administrativa la toate nivelurile, reprezinta cauze principale ale situatiei in care s-a ajuns in domeniul investitiilor publice. Pana si in anii de criza in intervalul de 7 luni de la inceputul exercitiului bugetar, ponderea in PIB a cheltuielilor de capital a fost mai mare decat cea din 2014. De exemplu, in 2009 a fost de 2,5%, in 2010 de 1,9%, in 2011 a inregistrat un usor progres (2,2%), pentru ca in 2014 sa nu depaseasca 1,3%.
Exista si o explicatie la care se apeleaza mai putin in ultima vreme. Avem in vedere obligatia Romaniei asumata in special in fata Comisiei Europene de a incadra deficitul bugetar la un nivel inferior celui din anul trecut, respectiv 2,2% din PIB. Cu ochii pe aceasta cifra, amintitii factori decidenti prefera sa „tina banii la ciorap“ pentru a nu risca depasirea nivelului de deficit convenit cu UE. Asa s-a ajuns la situatia ca, pe sapte luni, deficitul bugetar sa fie de... 0,2%. De fapt, „cheia problemei“ este alta. Cum bine se stie, principala modalitate de acoperire a deficitului bugetar o constituie imprumuturile publice atat de pe piata interna, cat si de pe cea externa. Datoria publica s-a apropiat la 40% din PIB, astfel incat ceea ce a reprezentat un atu pentru Romania (distanta pana la 60% care constituie unul dintre criteriile de aderare la euro) a inceput sa fie pus sub semnul indoielii.
Dincolo, insa, de toate aceste elemente, se contureaza la intreaga ei gravitate tema reducerii efective a investitiilor publice, factor cu efect multiplicator pentru intreaga economie a tarii. Nu ne putem astepta la o crestere economica sustenabila si substantiala fara investitii. Este un adevar elementar, a carui repetare se impune daca „ne pasa“ de soarta prezenta si viitoare a economiei romanesti, principala zona de manifestare a virtutilor profesiei ingineresti si, in acelasi timp, unica sursa dezirabila de asigurare a prosperitatii cetatenilor Romaniei.