Inginerul, profesorul, scriitorul Hristache Popescu, la 90 de ani
Data: 1-15 septembrie 2019 2019
Există într-adevăr oameni care, datorită calităților şi activităţii lor, îşi pun amprenta asupra unor importante sfere ale creaţiei inginereşti. Un astfel de om este și a fost totdeauna savantul, scriitorul și inginerul nonagenar Hristache Popescu.
S-a născut în satul Văleni din județul Vâlcea, la 19 august 1929, într-o numeroasă familie de gospodari. Aici urmează și primele clase primare, pentru ca apoi, în urma examenului de admitere, să reuşească cu brio să devină elev la binecunoscutul liceu Lahovary din Râmnicu Vâlcea. După terminarea liceului, cu rezultate remarcabile, urmează cursurile Facultăţii de Construcții din cadrul Institutului Politehnic din București. În timpul studeniței se remarcă în mod deosebit prin seriozitate și inteligență creatoare, motiv pentru care distinsul și renumitul profesor Mihai Hangan îl reține ca asistent la colectivul de specialişti în domeniul betonului armat, pe care îl conducea. A parcurs gradele didactice de șef de lucrări și conferențiar, fiind propus apoi pentru doctorat. În 1963, la Leningrad (Sankt Petersburg) obţine titlul de doctor inginer. Se întoarce în țară și-și continuă activitatea didactică la Institutul de Construcții din București, fără întrerupere, până la pensionare (prin cerere) în 1990.
Fiind o fire activă și preocupat în mod constant de activitatea științifică, va definitiva o serie de lucrări, deosebit de importante, astfel că, la propunerea academicianului Cristea Mateescu, i se acordă Premiul Academiei pe anul 1974 pentru studiile privind Supraîncărcarea în construcții - Efectul distribuției spațiale a zăpezii pe care le-au elaborat împreună. De menționat că aceste studii - efectuate pentru prima dată în lume - au fost solicitate și de specialiști din străinătate.
Pentru a ilustra, în continuare, deosebita activitate a reputatului inginer H. Popescu, să mai amintim, cronologic, câteva dintre lucrările cele mai importante: ▪ Stabilitatea structurilor clasice (în colaborare cu Valeriu Bănuț), Editura Academiei Române, 1975; ▪ Probleme ale structurilor de beton armat, Editura Academiei Române, 1977; ▪ Parametrii de proiectare pentru betonul armat, Editura Didactică și Pedagogică, 1979 (în colaborare cu M. Elenbogen); ▪ Calculul structurilor opționale, Editura Academiei Române, 1981; ▪ Calculul secțiunilor elementelor din beton armat. Proiectare rapidă, Editura Academiei Române, 1990; ▪ Fundații din beton și beton armat, Editura H.P., 2001 (în colaborare cu M. Elenbogen, Gh. Tuluc); ▪ Umiditate Energetică egal Umiditate Monetară, Editura H.P., 2006 (în colaborare cu M. Răboj); ▪ On the calculus of analytical solutions in the foundation theory in research trends in mechanise, volumul I, Editura Academiei Române, 2007.
O preocupare subsidiară a activității sale științifice s-a remarcat după ieșirea la pensie, respectiv după anul 1990, când, de altfel, a și fost primit în Uniunea Scriitorilor din România, în cadrul Secției de dramaturgie. În cea mai mare parte, piesele sale de teatru au un profund caracter umanist, eroii săi fiind personaje pe care le întâlnim în permanență, prin labirintul existenței noastre de zi cu zi. Amintesc câteva dintre cele 20 de piese ale sale: Fiii lui Cain, Întâlnire cu un duh, Noaptea patimilor, Omul din noi, În ceasul al doisprezecelea, Jurământul, Copii și părinți, Trecutul prezent.
De-a lungul timpului, distinsul nonagenar a scris proză filosofico-spirituală cu rol educativ-moral, încredințând tiparului, după anul 2000, câteva cărți memorabile, printre care: Înțelepciunea Bibliei și actualitatea, 2002; Omul între știință și Dumnezeu, 2006; Floarea gândului curat, 2006; Răul, hrana noastră cea de toate zilele, 2009; Binele și răul față în față, 2011. De asemenea, a elaborat un dicţionar al celor mai importante realizări din domeniul construcţiilor, editat în trei volume, apărute în anii 2006, 2007 și 2012. Când l-am întrebat: dar dumneata cum vei fi cunoscut? Mi-a răspuns că dânsul e prea puțin important...
Iată cum, în încheiere, putem constata, cu surprindere, că un astfel de om, de o rară modestie și un caracter de „adevărat om", ne poate fi un exemplu, prin dăruirea sa necondiționată pentru știință, pentru cultură și pentru semeni.
La mulți ani, cu sănătate, domnule profesor Hristache Popescu!