Competitia #myEUspace: oportunitati pentru inovatorii si antreprenorii din UE
Data: 1-15 septembrie 2021
Agenția Uniunii Europene pentru Programul Spațial (EUSPA) a lansat, în luna septembrie a.c., competiția #myEUspace. „Acest concurs cu premii, derulat la nivelul Uniunii, se adresează inovatorilor și antreprenorilor pregătiți să exploreze, să dezvolte și să comercializeze soluții inovatoare care să valorifice datele și serviciile satelitare ale UE dincolo de orizontul actual al aplicațiilor spațiale, precum și să combine și să testeze noi tehnologii în domeniul serviciilor bazate pe localizare, al mobilității inteligente, al agriculturii inteligente, al geomaticii și, pentru prima dată, al tehnologiilor cuantice", se menţionează într-un comunicat al Comisiei Europene (CE).
Cu premii în valoare totală de 1 milion de euro, competiția #myEUspace - parte a inițiativei Cassini a Comisiei Europene - se axează pe datele și serviciile satelitare ale UE și pe modul în care integrarea serviciilor și fuzionarea datelor vor duce la apariția (și introducerea pe piață) a unor soluții spațiale comerciale revoluționare, capabile să răspundă nevoilor emergente ale societății și utilizabile în diverse domenii, de la mobilitate și agricultură inteligente până la producție și consum sustenabile, orașe inteligente, sănătate și recreere, printre altele.
Inovatorii din toate domeniile și de pe toate piețele sunt invitați să valorifice puterea serviciilor și a datelor oferite de programul spațial al UE pentru a produce soluții diverse, de la aplicații mobile până la hardware precum dispozitivele portabile, soluțiile de urmărire pentru gestionarea echipamentelor, dronele, aplicațiile robotice ș.a.m.d. „În ultimii ani, EUSPA a creat un ecosistem puternic de startup-uri și IMM-uri în domeniul spațial, care au produs idei revoluționare precum soluțiile autonome de aplicare a marcajelor rutiere sau aplicațiile de monitorizare a atmosferei prin intermediul dronelor; majoritatea acestora sunt acum în faza de extindere a operațiunilor", declară directorul executiv al EUSPA, Rodrigo da Costa.
Pregătită să ofere peste 50 de distincții, competiția #myEUspace are două secțiuni care se derulează independent și în paralel, fiecare având propria listă de obiective și rezultate urmărite. Secțiunea 1 - De la idee la prototip/validare din partea clienților - are drept scop transformarea unei idei teoretice în prototipul/versiunea beta a unui produs. Secțiunea 2 - De la prototip la produs/intrare pe piață - are drept scop transformarea unui prototip sau a unei idei beta într-un produs minim viabil (MVP).
Competiția urmărește să obțină soluții care, prin utilizarea și integrarea datelor și serviciilor satelitare ale UE, pot revoluționa următoarele șase domenii tematice: ▪ Mobilitate inteligentă: Soluții de mobilitate inteligentă pentru toate mijloacele de transport, cu scopul de a îmbunătăți eficiența și sustenabilitatea și de a spori siguranța; ▪ Spațiu pentru viață: Soluții pentru consumatori, de exemplu aplicații pentru dispozitive mobile și orice alte soluții care folosesc date satelitare pentru sănătate, jocuri, sporturi, recreere, turism și viața de zi cu zi; ▪ Planeta noastră verde: Soluții inovatoare pentru rezolvarea problemelor de mediu și asigurarea sustenabilității consumului, a producției și a vieții cotidiene; ▪ Harta lumii mele: Soluții topografice inovatoare care vor modela viitorul geomaticii, al planificării rurale și al orașelor inteligente din faza de proiectare; ▪ Agricultură prin satelit: Soluții tehnologice menite să gestioneze variabilitatea producției agricole, să îmbunătățească recoltele, să reducă impactul asupra mediului și să optimizeze lanțul alimentar; ▪ Agricultură prin satelit: Soluții inovatoare prin aplicarea tehnologiilor cuantice (calcul, detecție, simulare, criptare etc.) pentru îmbunătățirea aplicațiilor spațiale din aval.
Cei interesaţi (startup-uri aspirante, inventatori consacraţi sau antreprenori experimentaţi) se pot înscrie accesând link-ul https://www.euspa.europa.eu/myeuspacecompetition, până la 15 noiembrie 2021. Ideile vor fi evaluate pe baza relevanței lor pentru spațiul Uniunii Europene, a abordării inovatoare, a potențialului de comercializare, a fezabilității în limitele tehnologiei actuale și, ca ultim criteriu, a modului de organizare operațională. Competiția oferă diverse premii și distincții, în diferitele sale etape.