O echipa de programatori romani din Arad a conceput un joc video ce prezinta povestea Europei
Data: 1-15 septembrie 2022
O echipă de programatori români a dezvoltat un joc video educațional (intitulat „The Spirit of Europe - Origins"), care prezintă povestea Europei de-a lungul unor perioade istorice-cheie. Jocul a fost conceput la Arad și vizează să ajute procesul didactic în instituțiile de învățământ unde se predă istoria Europei sau valorile europene, dar este destinat și internauților care doresc pur și simplu să-și îmbunătățească cultura generală.
Echipa IT de la Predict CSD Consulting Arad a pregătit jocul în ultimii doi ani în cadrul proiectului Erasmus+, alături de partenerii: Asociația Millenium Center din Arad, Euro-Net (din Italia), IDEC (Grecia) și Inercia Digital S.L. (Spania). „Jocul prezintă povestea Europei, de-a lungul unor perioade istorice cheie: Grecia Antică, Imperiul Roman, Migrația popoarelor, Epoca Vikingilor, Evul Mediu și Renașterea (...) Vizând dezvoltarea unui mediu simulat captivant, cunoscut în mod obișnuit ca joc video, în care jucătorul călătorește prin istoria Europei, de la începuturile sale mitologice până în prezent, participând activ la evenimente cheie de-a lungul istoriei și mitologiei care au modelat Europa de astăzi, această abordare conectează participanții cu valori, pe lângă învățarea istoriei și mitologiei, culturii și civilizației Europei", susțin dezvoltatorii jocului.
Pentru a obține acces la joc, participanții pot să se înregistreze și să participe la evaluarea inițială constând dintr-un set de întrebări bazate pe istorie, la care au acces pe site-ul jocului (https://thespiritofeurope.eu). Ulterior, o evaluare finală va fi posibilă după finalizarea jocului, iar, dacă doresc, participanții au opțiunea de a intra direct în joc, fără procesele de înregistrare și evaluările aferente.
Jucătorul primește misiuni care îl duc prin diverse epoci, tabere sau combatanți, în încercările de a urma cursul istoriei având pacea ca valoare esențială. „Din zecile de misiuni, se pot exemplifica unele precum: dezvoltarea democrației ateniene, epoca de aur a Atenei, reformele grecești în materie de conducere, dezvoltarea Romei, crearea condițiilor propice pentru instalarea «Pax Romana» (Pacea romană), migrațiile diverselor triburi, divizarea Imperiului Roman, reformele din timpul lui Carol cel Mare (supranumit și Pater Europae), pregătirea tratatului cunoscut mai târziu ca Magna Carta, explorarea Ligii Hanseatice ca precursor al Uniunii Europene, dezvoltarea negoțului și agriculturii în Europa, începuturile Renașterii - Dante, Boccaccio, Francisc de Assisi, Toma de Aquino, Petrarca și mulți alții", precizează realizatorii jocului.
„The Spirit of Europe - Origins" a fost creat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, este disponibil gratuit, iar detalii cu privire la instalare, platforme utilizate, evaluare inițială și evaluare finală sunt disponibile pe pagina oficială a jocului.
Alte articole



