A fost oare depasit pragul?

Domnul James Hansen este directorul unei renumite institutii de climatologie, anume Goddard Institute for Spaces Studies din cadrul NASA (GISS). În cursul mai multor luari de pozitie oficiale, petrecute între ianuarie 2008 – mai 2008, climatologul american a apreciat ca sensibilitatea planetei la bioxidul de carbon este mult mai accentuata decât aceea obtinuta în mod curent de cercetatori prin modelari matematice.
Astfel, pentru a se evita o „interfata umana subiectiva si, deci, periculoasa“, pragul limita de bioxid de carbon în atmosfera a fost fixat la 550 ppm (parti per milion), valoarea ambitioasa pe care si-a stabilit-o chiar si Uniunea Europeana. Pentru domnul Hansen, însa, acest prag a fost estimat cu mult (prea mult chiar) optimism, deoarece, în lucrari GISS publicate doar partial, se face o evaluare mai exacta, constatându-se ca pragul limita mai aproape de realitate este de 350 ppm.
Aceasta valoare însa a fost atinsa înca din 1990 si ea creste anual cu 1 – 2 unitati, ajungând în prezent la cca 385 ppm.
Depasirea pragului de 350 ppm nu este periculoasa pe termen scurt, ci pe un interval de 30 – 40 ani, existând în acest caz riscul de a se plasa atmosfera planetei într-o dereglare climatica ireversibila!
Atât domnul Hansen (GISS), cât si dl Valerie Masson-Delmotte (director la Comisariatul francez pentru energie atomica) cred ca este posibila o revenire la valoarea medie de 350 ppm, cu conditia de a se realiza un moratoriu la nivel international privind suprimarea, pâna cel târziu în 2030, a tuturor activitatilor care utilizeaza carbune (centrale termice, navigatie s.a.).
Pentru a se ajunge la aceasta concluzie, cercetatorii au analizat toate datele cunoscute, retrasând marile evolutii climatice ale planetei pe ultimele 50 de milioane de ani. Spre a se determina acel prag limita de 350 ppm au fost examinate succesiv viteza de deplasare a izotermelor, retragerea ghetarilor (importanti în alimentarea cu apa), viteza de crestere a nivelului apei oceanelor, destabilizarea calotelor glaciare si reactiile recifelor de corali. Cu aceasta ocazie a fost recalculata si sensibilitatea climatului planetei la prezenta gazului carbonic, factor care se traduce mai simplu printr-o reîncalzire medie provocata de o dublare a procentajului de bioxid de carbon raportata la nivelul preindustrial de 270…280 ppm si o crestere globala a temperaturii cu peste 3ºC.
Toate aceste calcule nu iau suficient în considerare asa-numita „retroactiune lenta“, exemplificata mai ales cu reducerea progresiva a calotelor glaciare. Astfel, când efectul de sera creste, temperatura medie creste si ea, iar calotele de gheata se reduc, atât în volum, cât si în suprafata. Planeta pierde progresiv o parte din capacitatea sa de a reflecta razele solare. În acest fel se absoarbe pe Terra mai multa energie luminoasa, temperaturile cresc mai repede, calotele glaciale se reduc mai mult etc.
Tinând cont de acest tip de retroactiune, sensibilitatea climatica nu mai este de cca 3º C, ci creste pâna la cca 6º C, asa cum apreciaza domnul Hansen. Pentru a se constata instalarea acestui „cerc vicios“ si ambalarea, implicita, a masinii climatice, se apreciaza ca intervalul dintre anii 2050 – 2100 este suficient de activ. Lucrarile efectuate pâna în prezent (si mentionate mai sus) lasa deschise întrebarile esentiale referitoare la limita critica a concentratiei de bioxid de carbon în atmosfera si pragul peste care „masina climatica“, odata dezlantuita, nu va mai putea fi întoarsa din drum.