Elocventa statisticii

Cu putine zile inainte de inceputul trimestrului al patrulea al unui an plin de „surprize“ in spatiul economic si social, sunt firesti preocuparile menite sa contureze profilul lui 2010 prin raportarea la ceea ce s-a prevazut si la ceea ce se anunta a fi in realitate. Nu vom lua drept reper prognoza pe baza careia s-au stabilit prevederile bugetare, intrucit principala premisa, cea referitoare la cresterea produsului intern brut cu peste 1,5 la suta, s-a dovedit profund eronata. Vom lua in considerare evaluarile oficiale recente ale factorilor decizionali la nivel national, respectiv cele care anunta ca „s-a depasit virful crizei“.
Din pacate, datele statistice – tot oficiale – contrazic drastic astfel de asertiuni. Nici macar productia industriala care dadea semne de revigorare n-a reusit, la inceputul trimestrului al treilea, sa mentina ritmul si a scazut semnificativ, cu 2,3 la suta fata de luna anterioara. Mai grav este faptul ca s-a comprimat puternic (cu peste 18 procente) volumul comenzilor noi in industrie, ceea ce indica o tendinta descendenta in perioada urmatoare.
Nu vom incarca acest text cu prea multe cifre, insa este de retinut ca diminuarile de activitate s-au inregistrat in toate ramurile economiei, de la investitii pina la comertul cu amanuntul. Caderile parcurg intervalul de 10 – 20 de procente, ceea ce nu anunta, in niciun fel, depasirea „maximului crizei“. Este drept, s-au inregistrat si cresteri, dar ele se refera la fenomene negative precum inflatia si deficitul extern. Rata anuala a inflatiei a fost mai mare decit in cele mai sumbre proorociri (peste 7 procente), iar deficitul de cont curent (intrarile si iesirile de valuta) a fost cu peste 35 la suta mai mare decit in perioada corespunzatoare a anului trecut (si el, an de criza).
Corolarul acestor „comprimari“ il constituie veniturile populatiei, care au cunoscut un trend descendent, aproape neintrerupt in 2010.
Daca ar fi sa se identifice un factor care ar putea sa anticipeze oprirea declinului si reluarea cresterii economice, atunci – neindoios – acesta ar fi dinamica investitiilor. Desi efectele nu sunt imediate, se poate aprecia ca, in termen relativ scurt, investitiile masive pot sa determine un real reviriment. Or, asa cum am mai remarcat, investitiile au continuat sa fie tot mai mici (inclusiv cele ale partenerilor straini, care au alocat cu peste 50 la suta mai putin in 2010 fata de 2009), atingind cel mai coborit nivel din ultimul deceniu. Nu este vorba numai despre investitiile publice retezate de restrictiile bugetare, ci si despre cele private, adica exact factorul cel mai dinamic al economiei in perioada ante-criza.
Prin urmare, nu exista suficiente temeiuri pentru a considera ca, in ultimul trimestru al anului, situatia economico-sociala a tarii se va ameliora semnificativ. Tocmai pentru ca lipseste o asemenea perspectiva, asistam si la cresterea tensiunilor sociale. Or, se stie prea bine ca astfel de tensiuni nu faciliteaza, in niciun mod, realizarea acelei coeziuni a natiunii, coeziune generatoare de solidaritate, de actiune unita pentru scoaterea tarii din impas.
Lucrurilor trebuie sa li se spuna pe nume, in special din zona amintitelor sfere decizionale. Mai mult decit atit: se impune elaborarea unui real program de redresare, capabil sa uneasca fortele tarii, nu sa le dezbine. Toate acestea se afla, insa, in faza de deziderat. Ceea ce se urmareste este, in mare masura, cultivarea iluziilor sintetizate prin formula „ce a fost mai greu a trecut“. Din pacate, insa, „cultivarea“ de iluzii nu poate sa duca decit la „recoltarea“ de deziluzii.