Coordonate istorice ale ingineriei
Data: 16 - 30 septembrie 2011
Ei, inginerii, sunt cei care pregatesc vremurile de azi si de maine.
(I. G. Duca)
Clarificarea conceptelor - „poarta“ spre adevar
Se cuvine, inainte de toate, sa remarcam ca exista definitii dintre cele mai diverse referitoare la inginerie. Dar, un anumit fapt intruneste cea mai mare parte a opiniilor, si anume acela ca notiunea de inginerie deriva din istoria umanitatii; stramosii nostri au conceput si dezvoltat unelte care s-au dovedit esentiale pentru supravietuirea lor. Odata identificat acest element consensual, putem sa aprofundam tema printr-o alta constatare, si anume aceea ca fiintele umane si stadiile de civilizatie sunt definite prin uneltele concepute si dezvoltate de ele, precum si prin abilitatile ingineresti, adica prin socializarea si comunicarea care au facilitat inventia, inovarea si transferul de tehnologie. Mai departe, in demonstratia noastra, se impune a releva ca ingineria este concomitent un domeniu al disciplinei, al practicii, al profesiei si al artei care vizeaza dezvoltarea, achizitia si aplicarea cunostintelor tehnice, stiintifice si matematice, ale design-ului, in vederea utilizarii materialelor, masinilor, structurilor, sistemelor si proceselor pentru scopuri specifice. Sunt, cum mai remarcam, componente ale unora dintre definitiile cu care putem sa operam in analizele noastre. Sub aspect istoric, reamintim ca termenul inginerie deriva din cuvantul inginer folosit in anul 1300 in cazul persoanelor care recurgeau la o catapulta sau, ulterior, la un tun in vederea atingerii obiectivelor lor, de asta data militare. Paradoxal, tehnica militara, inca din timpuri indepartate, a dat impuls multor procese si fenomene determinante pentru progresul omenirii.
Termenii arta si tehnica sunt, de asemenea, importanti pentru tema noastra, deoarece ingineria implica si elemente care pot apela la sentimentele umane si au tangente cu cuvantul grecesc technicos, referitor la arta, cunostinte practice si limbaj de specialitate. Acestea fiind spuse, clarificarile terminologice ne permit sa mai zabovim in diferite momente ale istoriei pentru precizari suplimentare. Bunaoara, se impune a reaminti ca, inainte de dezvoltarea diferitelor domenii ale ingineriei, ingineria si tehnica militara erau foarte strans legate. Astfel, in timp, locul ingineriei militare a fost luat de ingineria civila, mecanica, chimica, electrica si electronica. Se confirma in acest mod ca domeniile ingineresti au continuat sa se dezvolte pe masura ce societatea a progresat. Dupa cum respectivele domenii au contribuit, din plin, la dezvoltarea societatii.
Chiar daca ingineria, in ansamblul ei, nu poate fi privita in sensul artistic propriu-zis, ea poate fi apreciata pentru creativitatea si eleganta estetica a multor obiecte si structuri (marturii ale acestui fapt sunt obiectele si structurile expuse in galeriile de arta).
Toate aceste corelatii atesta ca fiintele umane traiesc in economii si societati ingineresti, precum si in tehnoculturi. De aici, adevarul potrivit caruia aproape fiecare zona de interes si activitate se asociaza - direct si indirect - unei ramuri a ingineriei.
Definitia avansata ne conduce si la constatarea ca ingineria are, de asemenea, legaturi cu stiintele naturii, sociale si stiintele umaniste. Reamintim, in acelasi timp, ca notiunea de stiinta deriva din cuvantul latin scientia si se refera, in principal, la observarea sistematica a fenomenelor si la dezvoltarea ipotezelor, a experimentelor si a teoriei referitoare la aceste fenomene, la predictii care stau la baza rezultatelor. Spre exemplu, metoda stiintifica din 1600 atribuita lui Francis Bacon reprezinta un moment care sta la baza unei intregi experiente istorice prin care se confirma ca ingineria este sinonima cu stiinta, tehnica sau practica la nivel inalt.
In sens restrans, contemporan, stiinta generica se diferentiaza in stiinte aplicative si fundamentale, urmand modelul linear al inovarii, care presupune aplicarea tehnologiei si difuzarea acesteia. Acest model bazat pe simplitate a avut un real succes, dar au existat si observatori ce l-au apreciat ca inadecvat multor inovatii care nu au fost rezultatul unor cercetari teoretice. De altfel, voi reveni asupra teoriei.
Aceeasi experienta istorica ne arata, fara putinta de tagada, ca perfectionarile tehnologice si inovarea sunt unele din cele mai importante motoare ale transformarilor economice, sociale si umane, astfel incat ingineria, tehnologia si stiintele sociale s-au dovedit a fi foarte strans legate.
Este de prisos sa mai spunem ca oamenii calificati in inginerie sau care practica ingineria se numesc ingineri si pot fi desemnati, in mod oficial, ca profesionisti, experti sau ingineri autorizati. La fel, este un loc comun afirmatia potrivit careia ingineria include o varietate de discipline specializate sau domenii de aplicare specifice tehnologiei. Le repetam aici deoarece, uneori, tocmai ceea ce pare banal, ceea ce este evident, se uita sau se nesocoteste. Din acelasi motiv nu este lipsit de interes sa reamintim ca profesia de inginer, ca si alte profesii, necesita o anumita vocatie si se bazeaza pe invatamant, pe pregatire specializata.
Alte caracteristici mentionate in studiile de specialitate definesc profesia inginereasca prin infiintarea de scoli, universitati si departamente, organizatii nationale si internationale de profil, prin acordarea acreditarii pentru practicarea acestei profesii, prin codul de practica profesionala si codul de etica.
In afara de calificarea specifica, disciplinele ingineresti si disciplinele asociate includ desenul, designul, iar in prezent si tehnologia CAD si dezvoltarea profesionala continua (CPD).
Din aceasta perspectiva, este foarte importanta si constientizarea existentei, a rolului noilor tehnici si tehnologii referitoare la instruirea inginereasca, respectiv metodologia logica si practica de rezolvare a anumitor probleme din domeniu.
Toate acestea au in vedere motivarea, abilitatea de a efectua operatiuni, de a intelege cu rapiditate, de a comunica si a lucra in conditii de stres, de a avea abilitati tehnice si sociale.
Legatura organica dintre inginerie si stiinta
Pentru o prima concluzie se cere relevat faptul ca ingineria este una dintre cele mai vechi profesii, astfel cum sunt si medicina si dreptul. Totodata, modelul linear al inovarii a dus la perceptia ca ingineria este o stiinta aplicata, dar, de fapt, respectivul model reprezinta o denaturare a realitatii, pentru ca ingineria este distincta de stiinta, desi are legaturi cu aceasta. In acelasi timp, nu putem sa nu constatam ca dezbaterea istorico-metodologica este totusi inselatoare si distrage atentia de la nevoia unei politici mult mai bune de intelegere a rolului inginerului si al stiintei pentru societate si, inainte de toate, pentru componenta ei esentiala - economia.
O a doua concluzie vizeaza faptul ca stiinta si ingineria reprezinta o parte organica a aceluiasi spectru de activitate si a nevoii de a fi recunoscute la adevarata valoare. In context, este imperios necesar sa se retina ca inginerii utilizeaza, pe de-o parte, cunostinte stiintifice, iar, pe de alta parte, cunostinte practice pentru crearea tehnologiilor si a infrastructurii care raspund problemelor umane, sociale si economice. Inginerii reprezinta, astfel, si elementul de legatura dintre cunoastere, inovatie si aplicatiile practice.
Relatia dintre stiinta, tehnologie, inginerie si societate - de care ne-am ocupat - este cel mai bine descrisa de figura alaturata.
Consideratiile expuse pana acum ne permit sa abordam, in continuare, cateva aspecte referitoare la domeniile ingineresti.
Se stie prea bine ca exista o diversitate de domenii, discipline, ramuri sau specialitati ale ingineriei. Acestea s-au dezvoltat din ingineria civila, mecanica, chimica, electrica si electronica, asa cum au evoluat si s-au diferentiat aceste specializari sau pe masura ce au aparut altele noi.
Aparitia unei ramuri noi in inginerie se confirma, de obicei, prin noile discipline din universitati, sectiunile nou aparute din vechile si noile organizatii profesionale ingineresti.
Exista o lista cu toate ramurile din inginerie, cu disciplinele si sub-disciplinele aferente, insa ar solicita mult spatiu pentru reproducerea ei, iar ritmul innoirilor este atat de rapid incat se impun actualizari permanente. In plus, sunt diferente de la o tara la alta.
Se poate, totusi, avansa in analiza pe care ne-o propunem prin relevarea faptului ca ingineria cuprinde o multitudine de specialitati, dar si o diversitate de tipologii ale inginerilor - respectiv inginerii din invatamant, care sunt mult mai preocupati de cercetare si de invatamant, cei numiti „ingineri oameni de stiinta“ si inginerii practicieni, consultanti, inginerii tehnologi si tehnicieni.
Cum, de asemenea, se stie, cei trei termeni - inginer, tehnolog si tehnician - au fost definiti in mod diferit de-a lungul timpului. Totusi, identificam si similitudini.
In Marea Britanie, de exemplu, Grupul Inter-Profesional defineste profesia de inginer drept acea ocupatie in care o persoana fizica exercita o munca intelectuala, in concordanta cu codul de etica si in interesul public, pentru a asigura un serviciu specializat intr-un anumit domeniu. Profesia de inginer da culoare mediului inconjurator, creeaza o lume fizica prin stiinta si tehnologie pentru beneficiul omenirii.
Institutul Inginerilor Civili din Marea Britanie (cea mai veche institutie inginereasca din lume) considera ca scopul reglementarii unei profesii consta in asigurarea calitatii serviciilor profesionale pentru interesul public. Reglementarea evocata implica anumite standarde de calificare profesionala si de practica; tinerea unui registru al persoanelor calificate, al titlurilor si al premiilor obtinute; determinarea conduitei persoanelor inregistrate, investigarea plangerilor si a sanctiunilor disciplinare pentru comportament neprofesional.
Nevoia de rigoare impune reglementari pe masura
Exista mai multe abordari ale reglementarii profesiei de inginer, insa, pe scurt, acestea includ:
- licentiere: autorizarea persoanelor eligibile de a practica aceasta profesie;
- inregistrare: recunoasterea unui standard de competenta;
- listare a specialistilor: pentru a indica competentele recunoscute ale specialistilor dintr-un anumit domeniu.
Toate aceste forme de reglementare sunt legate de codurile de conduita.
Se apreciaza, aproape unanim, ca incalcari serioase ale codului de conduita pot duce la retragerea licentei, pierderea titlului sau inlocuirea persoanei in cauza de pe lista specialistilor pe termen mediu sau nelimitat.
Calificarile inginerilor si inregistrarea profesionala in baza de reglementare pot fi clasificate in multe tari ca apartinand uneia dintre cele trei categorii: inginer; inginer tehnolog; inginer tehnician.
Numele precise ale titlurilor acordate persoanelor inregistrate difera in functie de tara. Spre exemplu, Consiliul Inginerilor din Marea Britanie inregistreaza cele trei categorii drept inginer profesionist. In alte tari, doar inginerul sau inginerul tehnolog sunt inregistrati sau sunt inregistrati si inginerii tehnicieni.
Mai pot fi luate in considerare si alte abordari. Bunaoara, cercetarile de la Universitatea Duke din Statele Unite au scos la lumina o viziune interesanta asupra acestor inregistrari:
- Inginerii dinamici: sunt acele persoane capabile sa aiba o gandire abstracta, sa rezolve probleme de un grad ridicat de dificultate utilizand cunostintele stiintifice, sa lucreze in echipa atat pe plan intern, cat si international, sa aiba abilitati interpersonale foarte puternice si capacitatea de a conduce in procesul de inovare.
- Inginerii de tranzitie: sunt cei care poseda cunostinte teoretice fundamentale, dar care nu au experienta in aplicarea acestor cunostinte la probleme complexe. Tot cercetatorii de la Universitatea Duke au observat ca diferenta dintre cele doua tipuri de ingineri o constituie educatia pe care au dobandit-o in procesul dobandirii calificarii. Cei mai multi dintre inginerii dinamici au absolvit cu diploma de licenta cel putin o forma de invatamant superior cu o durata de minimum 4 ani, la o institutie acreditata pe plan national.
Fundamentul educational nu este o regula de evaluare si clasificare, deoarece, in ultimii 50 de ani, cei mai multi dintre inginerii specialisti au apartinut segmentului „fara studii superioare de specialitate“. Dincolo, insa, de aceste preocupari terminologice, apare limpede ca profesia de inginer joaca un rol major nu numai in cresterea si dezvoltarea economiei unei tari, ci si in imbunatatirea calitatii vietii cetatenilor acesteia.
Profesia de inginer joaca un rol tot mai important si in determinarea unei tari sa participe la economia globala, la protectia mediului inconjurator. Este de la sine inteleasa legatura dintre capacitatea inginerilor si dezvoltarea economica. De asemenea, se sedimenteaza tot mai puternic ideea ca va fi nevoie de tot mai multi ingineri pentru rezolvarea problemelor stringente, cum sunt - spre exemplu - dezvoltarea surselor de energie regenerabila, imbunatatirea starii de sanatate, conservarea mediului inconjurator.
In privinta abordarii reglementarii profesionale a calitatii de inginer sunt retinute, in principal, urmatoarele:
1. Licentierea. In aceasta abordare, ingineria este relationata cu acele persoane care au demonstrat competenta de a profesa in domeniu.
Licentierea - care are la baza un anumit statut - interzice persoanelor care nu au studii de specialitate si cunostinte in domeniu sa profeseze. Licentierea non-statutara furnizeaza publicului o lista cu persoanele competente sa profeseze in domeniul ingineresc, dar si cu persoanele care nu detin o licenta in domeniu, insa sunt apte sa profeseze.
2. Inregistrarea. In aceasta abordare, acelor persoane care isi demonstreaza competentele, se incadreaza intr-un anumit standard comportamental si se angajeaza sa respecte codul de conduita le sunt acordate titluri si sunt inregistrate. Respectiva inregistrare poate fi guvernata de legile unei tari (inregistrare statutara) sau de reglementarile si de normele stabilite de organul de conducere din sfera profesiei, care supravegheaza procesul de inregistrare si tine registrul (registru non-statutar).
Desi organele de conducere opereaza inregistrarea non-statutara, ele pot utiliza actiunea civila pentru a impiedica persoanele neinregistrate sa foloseasca acest titlu, dar nu sunt imputernicite sa limiteze arealul de lucru pentru persoanele inregistrate. Potrivit practicii evocate, inregistrarea statutara, impreuna cu rezervarea unei zone de munca pentru persoanele in cauza, are acelasi efect ca si licentierea statutara.
3. Listarea specialistilor. In aceasta abordare, un organism profesional sau comercial administreaza o lista non-statutara voluntara de profesionisti care au ajuns la un standard definit de competenta intr-o zona de specialitate.
Un inginer trebuie sa utilizeze o combinatie de cunostinte de specialitate, sa optimizeze aplicatiile in tehnologia existenta, sa aplice metodele teoretice si practice adecvate pentru analiza si solutionarea problemelor ingineresti, sa detina abilitati manageriale, tehnice si comerciale la nivel foarte inalt, sa participe la activitati care sunt, in esenta, de natura intelectuala si care cer confidentialitate si o judecata logica.
Un inginer tehnolog este cel care exercita o judecata tehnica independenta la un nivel ridicat, care isi asuma responsabilitatea, ca persoana individuala sau ca membru al unei echipe, pentru managementul resurselor sau pentru indrumarea personalului tehnic, este responsabil cu design-ul, dezvoltarea, fabricarea, operarea si intretinerea de produse, echipamente, procese si servicii, participa activ la operarea si intretinerea echipamentelor, a produselor si a serviciilor.
Un inginer tehnician este implicat in aplicarea procedurilor si tehnicilor pentru solutionarea problemelor practice, are responsabilitate tehnica, aptitudini creative, inclusiv in ceea ce priveste design-ul, dezvoltarea, fabricarea, operarea si intretinerea de produse, echipamente, procese si servicii, creeaza si aplica sisteme de securitate a muncii.
Treptele unei ascensiuni neintrerupte
Odata cu aceste precizari si consideratii se deschide o perspectiva mai larga a unei profesii care evolueaza continuu, in timp si spatiu. De aceea se impune sa revenim la cateva coordonate de ordin istoric, lamuritoare pentru ansamblul temei de fata. Astfel, suntem indreptatiti sa afirmam ca istoria ingineriei - in contextul felului in care traim si interactionam cu natura, precum si unii cu altii - reprezinta, de fapt, preistoria si istoria umanitatii. Etapele de civilizatie sunt definite partial si dupa modul de utilizare a uneltelor, iar aceasta inovare si design, precum si utilizarea uneltelor, conteaza foarte mult pentru directia si ritmul de prefacere a istoriei. Se motiveaza, in acest mod, o trecere in revista a unor momente definitorii.
Epoca de piatra, epoca bronzului, epoca fierului, epoca aburului si epoca informatiei toate se refera la inginerie si la necesitati ale inovatiei. Se poate spune ca „epoca pietrei nu s-a finalizat pentru ca am ramas fara pietre!“
Piramidele, Templul Borobudur, El Mirador, civilizatiile legate de topirea metalului in Zimbabwe si ingineria apei la Angkor, catedralele medievale si revolutia industriala sunt toate testamente ale priceperii inginerilor din generatiile trecute.
Analizele pertinente ne conduc si la o alta concluzie. Ingineria este vitala si pentru cartografierea mediului (topografie). Topografia a fost totdeauna strans legata de profesia de inginer, in special de ingineria civila. Ar fi interesant de notat ca George Washington, Thomas Jefferson si Abraham Lincoln au fost toti topografi inainte de a deveni oameni politici.
Nu trebuie sa neglijam, de asemenea, ca ingineria este vitala si pentru conservarea mostenirii noastre culturale, intre care conservarea de catre UNESCO a Borobudur si Abu Simbel reprezinta doar exemple.
Istoria ingineriei privita ca profesie, incepand de la unelte si fabricarea armelor cu peste 150 000 ani in urma, reconfirma faptul ca ea este una din cele mai vechi profesii. Profesionalizarea ingineriei este ilustrata de Imhotep, care a construit Piramida Pasului la Saqqara in anul 3000 I.H. si care a fost singurul dintre oamenii de rand caruia i s-a acordat recunosterea divina dupa moarte.
Profesionalizarea ingineriei a continuat cu dezvoltarea cunostintelor breslelor si oficializarea educatiei si a invatamantului asociat. Formele patriarhale ale educatiei ingineresti din vechile societati s-au dezvoltat in scolile tehnice vocationale de diferite tipologii din Evul Mediu, in special in timpul Renasterii si al Revolutiei Stiintifice din secolele XVI si XVII. Leonardo da Vinci, de exemplu, a avut titlul oficial de inginer general, iar notele si schitele sale releva o crestere a interesului inginerilor asupra evolutiei mijloacelor si lucrarilor. Galileo Galilei a dezvoltat - la randul sau - abordarea stiintifica si metoda de intelegere a lumii naturale, precum si analiza problemelor practice - un punct de reper in dezvoltarea ingineriei, reprezentarea matematica, analiza structurala si design-ul, continuate ulterior cu revolutia industriala si unirea - daca putem spune astfel - a muncii oamenilor cu masinile in procesul de productie.
Ingineria a alimentat revolutia industriala, care a avut un avant foarte mare in Marea Britanie in secolul XVIII, de unde s-a raspandit in Europa, America de Nord si in intreaga lume, inlocuind o mare parte din munca umana cu masinile, intr-o combinatie sinergica intre cunostinte si capital.
Prima revolutie industriala a avut loc - cum este bine cunoscut - intre 1750 - 1850 si s-a axat pe industria textila. Cea de-a doua revolutie industriala a vizat utilizarea aburului in domeniul feroviar in anii 1850 - 1900, iar cea de-a treia revolutie industriala s-a bazat pe otel, electricitate si ingineria grea (1875 - 1925). Aceasta a fost urmata de cea de-a patra revolutie industriala, definita prin elemente precum benzina, automobilele si productia de masa, intre anii 1900 - 1950 si, mai recent, de cea de-a cincea revolutie industriala, centrata pe informatie, telecomunicatii si pe boom-ul de dupa razboi din 1950. Aceste valuri de inovatie si dezvoltare industriala au devenit cunoscute sub numele de valurile Kondratiev sau valurile K, valuri lungi care se refera la ciclurile economiei lumii in aproximativ 50 ani de perioade de tranzitie sau de crestere economica.
Cei mai multi dintre analisti accepta ca paradigma „Schumpeter-Freeman-Perez“ a celor cinci valuri de inovatie de la prima revolutie industriala - desi datele precise, fazele, cauzele si efectele acestor schimbari majore sunt dezbatute intens - a fost continuata cu cel de-al saselea val, bazat pe productia si aplicarea cunostintelor in domenii cum sunt IT-ul, biotehnologia si materialele din jurul anului 1980, precum si cu cel de-al saptelea val, ce se axeaza pe ingineria verde si pe tehnologia anilor 2005. O istorie, pe scurt, a educatiei ingineresti ne arata ca perioada cu adevarat cruciala in dezvoltarea ingineriei a fost reprezentata de secolele XVIII si XIX, in special epoca aburului si a fierului din cel de-al doilea val Kondratiev de inovare si de revolutii industriale succesive.
Un interes timpuriu in dezvoltarea educatiei ingineresti a avut loc in Germania in industria mineritului, odata cu crearea, in 1702, a scolii de minerit si metalurgie din Freiburg. Apoi, una dintre cele mai vechi universitati tehnice a fost Universitatea Tehnica Ceha din Praga, fondata in 1707. In Franta, educatia inginereasca s-a dezvoltat odata cu crearea Scolii Nationale de Poduri si Sosele (1747) si Scolii Minelor (1783). Scoala Politehnica, prima universitate tehnica din Europa, unde s-au predat fundamentele matematicii si stiintei, a fost deschisa in 1794 in timpul revolutiei franceze. Revolutia in educatia inginereasca a inceput in timpul acestei revolutii. Sub influenta lui Napoleon, Franta a dezvoltat un sistem institutionalizat al pregatirii in inginerie, iar educatia inginereasca in aceasta tara a avut un caracter puternic teoretic si militar.
Modelul francez a influentat dezvoltarea educatiei politehnice in institutiile ingineresti din lumea intreaga, la inceputul secolului XIX, in special in Germania, in Berlin, Karlsruhe, Munchen, Dresda, Stuttgart, Hanovra si Darmstadt, intre 1799 si 1831. In Germania, scolile politehnice aveau la baza aceleasi fundamente legale ca si universitatile. In Rusia, scoli tehnice similare au fost deschise la Moscova (1825) si St. Petersburg (1831) bazate pe sistemul militar de educatie inginereasca.
Primele institute tehnice au aparut in SUA, inclusiv West Point, in 1839, dupa modelul Scolii Politehnice din Franta, Scoala Rensselaer in 1823 si Institutul Mecanic din Ohio in 1828. In Marea Britanie, educatia inginereasca s-a bazat initial pe un sistem de ucenicie la un inginer cu experienta, intrucat in primii ani ai revolutiei industriale foarte putini ingineri aveau o educatie practica. Oameni ca Arkwright, Hargreaves, Crompton si Newcomen, urmati de Telford, George si Robert Stephenson si Maudslay, au avut cu totii o pregatire inginereasca prea putin recunoscuta oficial, dar au dezvoltat tehnologii care au alimentat revolutia industriala si au schimbat lumea.
In multe domenii, activitatea practica a precedat intelegerea stiintifica; am avut motoare cu abur inaintea termodinamicii si tehnica rachetelor a fost mai mult un rezultat al ingineriei decat un produs al stiintei.
Conexiuni si interferente
In toate evolutiile evocate s-au interferat puternic stiinta, tehnica, politica, economia, factorul social, ceea ce este evident, fie si numai la o simpla trecere in revista de ordin istoric. Asa se face ca Marea Britanie a incercat sa pastreze monopolul prin interzicerea exportului bunurilor si serviciilor ingineresti in anii 1800, fapt pentru care tarile din Europa continentala si-au dezvoltat propriile sisteme de pregatire inginereasca, bazate pe modelele francez si german, cu fundamente in stiinta si matematica, fata de modelul britanic, bazat pe empirismul artizanal si dezvoltarea profesionala. In secolele XIX si XX, invatamantul ingineresc din Marea Britanie s-a schimbat, s-a trecut la un sistem de promovare a stiintelor ingineresti asigurat de invatamantul universitar. A fost recunoscuta legatura foarte stransa dintre inginerie, stiinta si matematica si in acest fel a fost inlaturata temerea ca Marea Britanie va ramane in urma modelului european, in termeni de competitie internationala.
La sfarsitul secolului XIX, avand la baza modelul Humboldtian, german si francez, al relatiei dintre stiinta, tehnologie si dezvoltarea economica, foarte multe dintre noile tari industrializate si-au stabilit propriile sisteme de pregatire inginereasca.
In secolul XX, profesionalizarea ingineriei a continuat cu dezvoltarea societatilor profesionale, a presei, a intrunirilor, a conferintelor si a acreditarilor profesionale prin examene, facilitarea educatiei, a fluxului de informatie si a dezvoltarii profesionale continue.
Aceste procese vor continua cu dezvoltarea intelegerilor internationale referitoare la acreditare si recunoasterea mutuala a calificarilor ingineresti si a competentei profesionale. Ele includ Acordul Washington (1989), Acordul Sydney (2001), Acordul Dublin (2002), Inginerul APEC (1999), Forumul de Mobilitate al Inginerilor (2001) impreuna cu Forumul de Mobilitate al Inginerilor Tehnologi (2003) si Declaratia de la Bologna (1999), referitoare la asigurarea calitatii, acreditarea si programele de master din Europa.
In continuare, sa ne oprim putin asupra felului cum se reflecta istoria ingineriei asupra viitorului.
Modelul Humboldtian este, in mod ironic, unul dintre factorii care au dus la declinul contemporan al interesului la nivel universitar pentru inginerie; baza matematica este privita prea abstract, impune foarte mult efort si nu atrage interesul celor mai multi dintre tineri. Asa s-a ajuns la o crestere a interesului pentru rezolvarea problemelor doar cu ajutorul unor cunostinte solide.
Reamintim ca modelul Humboldtian este axat pe modelul linear al inovatiei. Modelul linear al inovatiei este primul model conceptual al relatiei dintre stiinta - tehnologie si dezvoltarea economica. Acest model de inovare a fost acceptat de toata lumea si reprezinta elementul cheie al stiintei si tehnologiei - cum s-a mai spus - desi modelul linear al inovarii discrediteaza ingineria. El se bazeaza pe notiunea humboldtiana a cercetarii stiintifice fundamentale, pure si total dezinteresate, urmata de punerea in aplicare a cunostintelor teoretice.
Intre timp, a devenit modelul dezvoltarii economice pe timp de pace, astfel cum a fost intruchipat de Planul Marshall si, mai tarziu, de Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare, in ciuda diverselor critici, modificari, modele alternative si cereri care au spus ca modelul linear a murit (Godin, 2005).
In concluzie, in inginerie se simte o nevoie imperioasa de a depasi notiunile humboldtiene - care stau la baza abordarilor fundamentaliste ale educatiei si a modelului linear de inovatie - pentru a se trece la pozitionarea, in prim plan al dezvoltarii, a dialogului privind modalitatile educatiei ingineresti.
Pentru viitorul ingineriei, scopul principal rezida in nevoia de a ne axa pe importanta rolului inginerului in „Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului din cadrul ONU“, in special pentru reducerea saraciei, dezvoltarea durabila si rolul esential al inginerului in atenuarea schimbarii climatice si adaptarea omenirii la o civilizatie, ecologica prin eco-inginerie si design-ul asociat.
Din fericire, intelegerea publica si interesul pentru inginerie sunt facilitate de prezentarea acesteia ca parte a solutiei de rezolvare a problemelor vitale de dezvoltare durabila si de reducere a saraciei.
Utilitatea promovarii relevantei ingineriei in lumea contemporana priveste si ajutorul pe care il ofera societatii prin prezenta tot mai numeroasa a organizatiei Ingineri fara Frontiere si a actiunii altor asemenea grupuri, cum sunt Daimler-UNESCO si Premiul Inginerilor Mondialogo, care apeleaza la tineri pentru ajutorarea celor aflati in nevoie.
Cursurile universitare pot fi facute mai atractive prin transformarea curriculei, a metodei pedagogice si utilizarea acestora, a experientei si informatiei in proiecte si aplicatii practice.
Putem conchide prin emiterea ideii potrivit careia stiinta si tehnologia slujite prin inginerie au schimbat lumea, dar sunt conservatoare din punct de vedere profesional si se schimba lent.
Pentru accelerarea proceselor pozitive in sfera de care ne-am ocupat, avem nevoie de exemple inovative de scoli, colegii si universitati in toata lumea, care sa fie pioniere in activitatea pe care o desfasoara.
Devine tot mai evident un fapt remarcabil: viitorul acestei lumi se afla in mainile tinerilor ingineri, si noi, generatiile mai varstnice, trebuie sa-i ajutam astfel incat sa poata face fata provocarilor lumii de maine. Este o datorie pe care - fiecare cu fortele proprii, dar si impreuna - ne straduim s-o onoram in cele mai bune conditii.
N.R.: Subtitlurile apartin redactiei