Ziua Inginerului Roman, Premiile AGIR pentru anul 2011
Data: 16 - 30 septembrie 2012
Asociatia Generala a Inginerilor din Romania a acordat, la 14 septembrie a.c., Premiile AGIR pentru cele mai valoroase lucrari ingineresti ale anului 2011. Festivitatea a fost precedata de cea de-a X-a editie a Simpozionului stiintific al inginerilor romani de pretutindeni - SINGRO 2012, manifestare a carei tema a vizat, in acest an, Educatia si ingineria si despre care vom prezenta un amplu reportaj in numarul viitor al Universului ingineresc. Premiile au fost acordate intr-un cadru festiv, la sediul central al AGIR din Bucuresti, Calea Victoriei nr. 114, cu participarea a numerosi reprezentanti de elita ai acestei profesii, din Romania si din afara granitelor, a unor personalitati din Academia de Stiinte Tehnice din Romania, universitati tehnice, institute de cercetare, proiectare si productie. Conform traditiei, lucrarile premiate au fost prezentate prin intermediul unui scurt film documentar.
Prin aceasta competitie, AGIR si-a propus si isi propune sa mediatizeze, sa incurajeze si sa promoveze realizarile inginerilor din tara noastra, contribuind, astfel, la cresterea competitivitatii tehnico-stiintifice romanesti. Decernarea Premiilor AGIR a fost inscrisa, si in anul in curs, in calendarul evenimentelor care au sarbatorit Ziua Inginerului Roman, zi instituita, in anul 2000, prin hotarare de Guvern, la propunerea AGIR. Reamintim ca, la 14 septembrie 1895, a fost inaugurat podul peste Dunare intre Fetesti si Cernavoda (proiectat si construit de inginerul Anghel Saligny), care era, la acea vreme, cel mai lung pod (4088 m) din Europa continentala.
Precizam ca Premiile AGIR au fost instituite in anul 1995. Tot potrivit traditiei, ele se acorda persoanelor si institutiilor pentru lucrari ingineresti deosebite (concepute, proiectate si aplicate) sau unor carti originale, de inalt nivel tehnico-stiintific, pe mai multe sectiuni, precum: Tehnologia informatiei, Inginerie electrica, Ingineria constructiilor de masini, Ingineria constructiilor civile si industriale, Inginerie chimica, Inginerie agricola si silvica, Ingineria mediului, Ingineria transporturilor, Inginerie metalurgica, Ingineria resurselor naturale si energiei, Ingineria textilelor si pielariei.
PREMIILE AGIR PENTRU ANUL 2011
Sectiunea Inginerie electrica
Placa bipolara carbonica pentru pilele cu combustibili cu electrolit polimer
- Producator SC ROSEAL SA, dupa conceptie INCDIE ICPE-CA
Intre Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrica (INCDIE ICPE-CA) si SC ROSEAL SA exista o colaborare de traditie, de peste 30 ani, concretizata in numeroase contracte de cercetare si de transfer tehnologic, care au dus la dezvoltarea de produse noi si inovatoare, avand la baza experienta comuna in domeniul cercetarii, dezvoltarii, inovarii si productiei de materiale carbonice si compozite pentru aplicatii in domenii de inalta tehnicitate. Una dintre lucrarile deosebite realizate in parteneriat cu INCDIE ICPE-CA si puse in fabricatie de SC ROSEAL SA, in anul 2011, a fost Placa bipolara carbonica pentru pilele cu combustibili cu electrolit polimer. Lucrarea a fost determinata de solicitarile pietei privind producerea de sisteme energetice cu pile cu combustibili (din gama de puteri de ordinul kW), care sunt direct legate de cerintele pietei din UE. Ideea acestei dezvoltari tehnologice a plecat de la faptul ca pretul unui stack de pile cu combustibili este determinat in proportie de 25% - 40% de pretul placilor bipolare.
In perioada 2009 - 2011, mai multe tipo-dimensiuni de placi bipolare au fost prezentate la targurile internationale din Romania (TIB Bucuresti) si Germania (Hannover Messe), in urma carora s-au primit mai multe cereri pentru asemenea produse. Tinand cont de interesul aratat, SC ROSEAL SA a decis lansarea in productia de serie a acestui produs, in anul 2011. Dezvoltarea si asimilarea in fabricatie a produsului, pornind de la zero, ar fi necesitat un efort financiar foarte mare si riscant. In aceasta situatie, colectivul de cercetare de la INCDIE ICPE-CA s-a orientat spre o solutie inovativa de obtinere a placilor bipolare pentru pilele cu combustibili. Solutia oferita utilizeaza baza de productie existenta la partenerul SC ROSEAL SA, fara a fi nevoie de investitii suplimentare. De asemenea, procedeul de obtinere propus urmeaza in linii mari tehnologia de producere a materialelor carbonice compozite, tehnologie in care SC ROSEAL SA are o bogata experienta. Drept rezultat, produsul prezinta o serie de avantaje derivate tocmai din faptul ca tehnologia implementata a fost formulata pe infrastructura existenta in societate. Flexibilitatea infrastructurii SC ROSEAL SA ofera posibilitatea fabricarii unei game diverse a produsului, avand diferite gabarite sau parametri functionali. Astfel, pe langa piata componentelor, SC ROSEAL SA poate aborda noi segmente de piata, precum cel al produselor integrate pentru aplicatii in energie si cel al produselor educationale.
Produsul poate fi oferit la preturi scazute, competitive, aferente fiecarei tipo-dimensiuni, ca urmare a faptului ca implementarea in productia de serie nu a necesitat costuri suplimentare cu utilarea. Totodata, prin procedeul tehnic propus de INCDIE ICPE-CA, s-a ajuns la o scadere a costului de fabricatie a produsului cu pana la 40%, in comparatie cu produsele similare prezente pe piata. Astfel, produsul Placa bipolara carbonica pentru pilele cu combustibili cu electrolit polimer, fabricat la SC ROSEAL SA, se inscrie in tendinta generala de a obtine materiale cu cost scazut, pentru tehnologii alternative de producere a energiei electrice.
Principalele caracteristici tehnice :
Tipul materialului: compozit grafit / rasina polimerica
Densitate: 1,90 g/cm3
Duritate HRB 10/60: 120
Rezistenta mecanica la incovoiere: 60 MN/m2
Conductivitate electrica in planul xy: 120 mWm
Suprafata: max. 200 mm × 200 mm
Sectiunea Ingineria constructiilor de masini
? Agregat multifunctional de lucrat solul in exploatatiile agricole MATINA
- Autori: dr. ing. Nicolae Constantin, prof. dr. ing. Ion Pirna, ing. Diana Irimia, ing. Alexandru David - Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Masini si Instalatii destinate Agriculturii si Industriei Alimentare INMA Bucuresti
Agregatul multifunctional de lucrat solul - MATINA, realizat in cadrul proiectului de cercetare, prezinta o serie de solutii noi in ceea ce priveste dispunerea in diferite combinatii a organelor de lucru pe un sasiu monogrinda, astfel incat poate executa primavara sau toamna la o singura trecere, pe miriste, urmatoarele lucrari agricole: ? afanarea solului in profunzime, la adancimi de lucru de 0,20 - 0,25 m, cu organe de afanare tip cizel, pentru a facilita patrunderea radacinilor plantelor mai usor, in adancime dupa elementele nutritive si apa necesare; ? pregatirea patului germinativ la adancimi de lucru de 10 - 14 cm cu organe de lucru tip discuri crestate cu brat elastic in vederea semanatului; ? maruntirea si nivelarea suplimentara a solului cu ajutorul tavalugilor cu vergele. In cadrul proiectului de cercetare a fost inregistrata la OSIM o cerere de brevet de inventie cu nr. A-01414/29.12.2010 si denumirea Sasiu monogrinda pentru utilaje agricole de lucrat solul.
Agregatul multifunctional de lucrat solul - MATINA a fost proiectat si experimentat de catre INMA Bucuresti, iar in anul 2011 a fost asimilat in fabricatia de serie la S.C. MAT S.A Craiova. Prin efectuarea lucrarilor solului cu noul agregat, in exploatatiile agricole se promoveaza sistemul de agricultura conservativa, sistem care asigura productii competitive cantitativ si calitativ cu cele obtinute in sistemul clasic, insa cu costuri reduse si profit ridicat.
Efectele economice ale proiectului sunt: reducerea numarului de lucrari mecanice (numar de treceri) prin inlocuirea araturii si a lucrarilor de pregatire a patului germinativ cu lucrari reduse; reducerea consumului de combustibil cu circa 40%; reducerea consumului de forta de munca cu circa 20%; cresterea productivitatii cu circa 50%; cresterea profitului cu minimum 15% comparativ cu tehnologia conventionala; imbunatatirea acumularii si valorificarii apei din precipitatii cu circa 10%; reducerea consumului de apa de irigare care contribuie la cresterea stabilitatii productiilor cu 5 - 10%.
? Echipament tehnic pentru semanat plante prasitoare, fertilizat si distribuit insecticide sub forma de microgranule SPF6
- Autori: prof. dr. ing. Ion Pirna, dr. ing. Eugen Marin, dr. ing. Cristian Sorica, dr. ing. Dragos Manea - INMA Bucuresti
Fata de constructia echipamentelor tehnice pentru semanat plante prasitoare existente in prezent in fabricatie si in exploatare, constructia echipamentului tehnic SPF6 prezinta o serie de solutii noi privind sectiile de semanat seminte care au in componenta un aparat de distributie nou, prevazut cu discuri distribuitoare verticale cu orificii de dimensiuni diferite, usor schimbabile in functie de cultura, pentru a realiza semanatul unui numar mare de plante prasitoare si un brazdar dublu disc pentru lucrul in conditii diferite de pregatire a solului.
In functie de schema de semanat si distanta dintre randuri, transmisiile (pentru seminte, ingrasaminte si insecticide granulate), suportii marcatoarelor de urma si rotile de sprijin se pot monta pe bara cadru a echipamentului tehnic, atat intre sectiile de semanat, cat si in exteriorul lor pe aceeasi linie, pentru a permite scheme de semanat diverse, atat pentru culturi care necesita distante mari intre randuri, cat si pentru culturi care necesita distante mici intre randuri, totodata si pentru accesul liber la interventiile tehnice.
In cadrul proiectului de cercetare a fost inregistrata la OSIM o cerere de brevet de inventie cu nr. A/00664/28.08.2009 si denumirea Echipament tehnic pentru semanat plante prasitoare, fertilizat si distribuit insecticide sub forma de microgranule. Echipamentul a fost proiectat si experimentat de catre INMA Bucuresti, iar in anul 2011 a fost asimilat in fabricatia de serie la S.C. MAT S.A Craiova.
Echipament tehnic SPF6 realizat in cadrul proiectului de cercetare este destinat semanatului unui mare numar de culturi de plante prasitoare, imbunatatirii functiilor complexe ale solului prin adaugarea de substante nutritive, maririi rezistentei la boli si daunatori a plantelor prin distribuirea insecticidelor sub forma de microgranule si permite lucrul intr-o mare diversitate de scheme de semanat si conditii de lucru.
Intre efectele economice ale proiectului se numara cresterea calitatii lucrarii de infiintat culturi de plante prasitoare cu circa 5% - 10% si reducerea consumurilor de energie, carburant, forta de munca si a cheltuielilor de intretinere si reparatii cu circa 15%.
? Reductor planetar de mare putere RCPC - 1125 H
- SC Popeci Utilaj Greu SA Craiova
SC Popeci Utilaj Greu SA Craiova este continuatoarea Intreprinderii de Utilaj Greu care a luat fiinta in anul 1975 si s-a privatizat in anul 2002.
Realizarea tehnica propusa se refera la reductoarele cu roti dintate in constructie speciala RCPC - 1125 H, care permit transmiterea de cupluri mari si puteri ce depasesc 630 kW. Reductorul planetar de mare putere echipeaza excavatoarele cu rotor tip ERC 1400 din carierele miniere de lignit. Reductorul planetar inlocuieste modelul vechi tip 4KCM, eliminandu-se, astfel, importul de la firma Krupp.
Noutatea produsului rezulta din: • Echiparea reductorului cu senzori pentru monitorizarea nivelului de zgomot, nivelul vibratiilor si temperatura lichidului de racire din baia de ulei si in punctele critice (lagare, cuplaj); • Reducerea nivelului de zgomot produs de reductor in sarcina, in ansamblul sau cat si pe trepte de transmisie (lagare si angrenaje), de la peste 95 dB (4KCM) la 79 dB (RCPC - 1125 H); • Reducerea nivelului de vibratii produs in reductor atat la sarcina constanta, cat si la sarcina variabila; • Echiparea reductorului cu un sistem automat de control, de racire si de incalzire a lichidului de racire din baia de ulei, astfel incat temperatura sa fie mentinuta intr-un interval de 10 ÷ 30 grade Celsius indiferent de temperatura mediului ambiant.
Rezultatele economice sunt: reducerea costurilor de productie cu circa 20%; cresterea productivitatii muncii, in faza de realizare a reductorului, cu circa 22%; cresterea coeficientului de utilizarea a excavatorului prin reducerea timpului de montare si demontare pentru intretinere si reparatii; reducerea consumului de energie electrica in timpul reparatiilor si a schimbarii cupelor prin folosirea unui motor electric de 22 kW in locul celui de 630 kW; comparativ cu reductorul 4KCM durata de viata a crescut de la 20 000 ore (4KCM) la 50 000 ore (RCPC - 1125 H); reducerea de cel putin 5 ori a cheltuielilor de transport de la producator la utilizator.
Impactul pe piata de profil. Reductoarele RCPC - 1125 H sunt destinate pentru a echipa agregate din mai multe domenii, printre care si sectorul minier. In sectorul minier se utilizeaza in special pentru antrenarea rotii excavatoarelor cu cupe. Pana in prezent, s-au livrat 4 reductoare si se estimeaza ca in urmatorii ani se vor livra cel putin 3 reductoare pe an, acoperind integral necesarul la carierele de lignit din Oltenia. In felul acesta, se elimina complet importul si se contribuie la modernizarea excavatoarelor din carierele de lignit.
? Compresoare de inalta eficienta fara ulei - „Compresor centrifugal CCAE 9-125“
- Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare COMOTI
Compresorul CCAE 9-125 este un compresor de aer centrifugal, in trei trepte, cu racire intermediara. A fost pus in functiune la 9 aprilie 2011, la sediul beneficiarului - Linde Gas International - Hungary, Dunaujvaros. Cele trei trepte sunt antrenate de un motor electric cu o putere de 0,7 MW prin intermediul unui multiplicator de inalta performanta, cu roata centrala si trei pinioane, fiecare antrenand un rotor centrifugal. Viteza periferica in angrenaj este de 115 m/s, cu toate acestea multiplicatorul fiind realizat in intregime in Romania. Geometria interna a compresorului a fost realizata pe baza studiilor CFD, fiind optimizata in vederea obtinerii randamentelor maxim posibile.
Parametrul hotarator in acest sens il constituie consumul specific, valoarea realizata de echipament fiind de 0,093 kW/Nm3 aer comprimat. Trebuie mentionat faptul ca valoarea impusa pentru acest parametru de catre beneficiar a fost de 0,100 kW/Nm3 aer comprimat, stabilita in baza experientei din domeniu, echipamentul romanesc fiind superior din acest punct de vedere.
Implementarea CFD (Computational Fluid Dynamics) in proiectarea acestui echipament, alaturi de utilizarea exclusiva a sistemelor de proiectare tridimensionala de ultima ora, in care trebuie incluse si programele de calcul de rezistenta si vibratii, a dus la numeroase elemente prin care compresorul CCAE 9-125 iese in evidenta in cadrul clasei sale, constituind si elemente de originalitate, totodata. Astfel, compresorul a fost prevazut a functiona in conditii dure, la temperaturi peste media europeana de vara, ceea ce il face a fi bine adaptat la incalzirea climatica previzionata. In plus, echipamentul e prevazut, inca din faza de proiectare, sa functioneze 24 de ore zilnic, sapte zile pe saptamana, aceasta fiind a doua conditie de baza.
Sectiunea Ingineria constructiilor civile si industriale
? Crystal Tower - Cladire de birouri 4S+P+14S+Eth+Heliport
Beneficiar - SC Plaza Development SRL; Antreprenor general
- SC AMV Grup Construct SRL; Asistenta tehnica si supervizare
- SC SupraWeg Logistic SRL
Responsabilitatea executiei acestui obiectiv important al Capitalei, care aduce o serie de elemente constructive si arhitectonice in premiera in Romania, a revenit firmei SC AMV Grup Construct SRL, care a primit calitatea de Antreprenor general pentru intreaga lucrare, realizand „predare la cheie“. Imobilul de birouri Crystal Tower este realizat pe o amprenta la sol de 1600 mp. Cladirea are 4 subsoluri (parcari) cu acces pe o rampa carosabila cu latimea de 6 m, permitand circulatia in ambele sensuri. Inaltimea constructiei de la cota +/- 0,00 este de 70 m, inaltime la care se afla platforma heliportului. Accesul pe inaltime este asigurat de 4 lifturi panoramice (din sticla) doua lifturi de interventie si un lift de marfa. Constructia supraterana are o suprafata (amprenta) la sol de circa 1000 mp. Structura de rezistenta este din beton armat cu armatura rigida (BAR): stalpi, grinzi si diafragme. Planseele sunt din beton armat cu grosimi intre 20 si 35 cm. Structura heliportului: confectie aluminiu. Instalatiile de termoventilatii si incalzire sunt realizate la nivelul european cel mai avansat, cu VRV-uri (Variable Refrigerant Volume) asigurand confortul termic si aportul de aer proaspat optim in cladire. Pentru optimizarea functionalitatii cladirii, a reducerii consumurilor de apa si energie electrica in cladire s-a implementat un sistem BMS (Building Management System) pentru reglarea automata a tuturor echipamentelor care asigura termoventilatia.
Fatada cladirii este singura din Romania dubla si inclinata, avand suprafetele „frante“ dupa diagonale arhitectural marcate luminos. Intreaga fatada este prevazuta cu „umbrire activa“, sistem de jaluzele intre panourile de fatada interior si exterior care isi modifica pozitia lamelelor dupa intensitatea luminoasa exterioara, manevrarea lor dirijata din sistemul BMS, care primeste comenzi conform masuratorilor facute de senzorii care sunt amplasati in cele patru puncte cardinale.
Arhitectura interioara (finisaje) a fost realizata numai cu materiale ecologice, ceea ce a conferit constructiei atributul de cladire verde. Dintre elementele arhitecturale deosebite ale constructiei trebuie mentionata „scara de sticla“ care, prin sistemul static, este o noutate pe plan national - trepte de sticla (1,6 m latime) prinse in consola intr-o structura metalica. Premiera absoluta o constituie realizarea heliportului pe cladire. Platforma cu dimensiuni de 21/21 m asigura escala pentru elicoptere de 6,5 tone.
? Pasajul hobanat Barcanesti
- SC VIA DESIGN SRL
Pasajul hobanat de la Barcanesti, din judetul Prahova, asigura trecerea denivelata a tronsonului de autostrada A3 Bucuresti - Ploiesti peste drumul national nr. 1 in zona km 52 + 987. Pasajul are trei deschideri de 40,50 m + 80,00 m + 40,50 m si o lungime totala de 161,00 m.
Pentru a avea o inaltime de constructie redusa in raport cu deschiderea centrala de 80,00 m si pentru a echilibra eforturile in structura, tinand cont de raportul mare dintre deschiderea centrala si deschiderile laterale, s-a adoptat solutia constructiva de pasaj hobanat cu alcatuire hibrida. Aceasta inseamna ca suprastructura din deschiderile laterale si partial pe o lungime de 9,00 m din deschiderea centrala sa fie alcatuita din beton precomprimat, iar pe lungimea mediana de 62,00 m din deschiderea centrala de 80,00 m sa fie alcatuita din metal in conlucrare cu platelajul din beton armat. Pentru sistemul de hobanare s-a ales sistemul inovativ denumit „extradosed structure“, care are evidente avantaje tehnico-economice, cum ar fi: cantitati de materiale reduse si, implicit, consumuri de utilaje, forta de munca si costuri reduse, datorate pilonilor de inaltime mica si cablurilor din hobane de lungimi reduse. Eficienta economica este efect si al aplicarii structurii hibride la suprastructura, care permite echilibrarea solicitarilor in suprastructura, diminuandu-le in deschiderea centrala si economisind astfel cantitatea de otel folosita, care este un material deficitar. Reducerea consumului de metal se face si prin reducerea lungimii tablierului metalic din ansamblul intregii lucrari.
Pentru modul de distribuire a hobanelor s-a aplicat sistemul in forma de „harpa“. Din motive estetice, hobanele sunt amplasate intr-un singur plan median, intre cele doua cai ale autostrazii, datorita oblicitatii acesteia in raport cu calea drumului national pe care o traverseaza. Forma discreta si ordonata a sistemului de hobanare, cu hobane perfect paralele, sporeste aspectul estetic al lucrarii, conferindu-i o eleganta aparte si o aparitie nestanjenitoare in trafic.
Structura de pasaj hobanat in sistem „extradosed structure“ s-a aplicat pentru prima data in Romania la un pasaj. Un alt element de noutate este si faptul ca reprezinta prima constructie de pasaj din tara la care se aplica un singur plan de hobanare intre cele doua cai.
In general un pod, pasaj sau viaduct hobanat in varianta ,,extradosed structure“ presupune o combinatie de structura hobanata avand tablier din beton precomprimat cu grinzi casetate. La pasajul de la Barcanesti, combinatia de structura hobanata se aplica pe o suprastructura hibrida compusa partial din tablier de beton precomprimat cu grinzi casetate si partial din tablier din grinzi casetate mixte cu conlucrare. Autorii lucrarii afirma ca nu se cunosc pana acum asemenea structuri pe plan mondial si este posibil ca aceasta lucrare sa fie o premiera internationala.
Sectiunea Inginerie chimica
GRYPHON FILTER GF3XO - 101
Instalatie automata pentru dezinfectie/sanitatie la Abatorul de Curcani Galli Gallo Codlea
Autori: dr. ing. Popa Ioan Eugen (PhD, MSBA, dipl. ing.) - proiectant principal si coordonator, dr. Enache Valter Dorin (PhD, med. vet.), ing. Dan Lungulescu, ing. Munteanu George Catalin, ing. Roberto Prompicai - S.C. Gryphon Filter Brasov
In industria alimentara, in special la abatorizarea si prelucrarea carnii, exista riscul infectarii carnii cu Salmonella, bacterii, virusi, mucegaiuri sau alti poluanti de natura biologica. In general, in abatoare se folosesc pentru dezinfectie mai multe substante chimice cum sunt: clorul, compusii lui, acidul lactic sau multe alte substante chimice denumite generic E-uri. Aceste substante au remanenta, pot genera mirosuri in carne, sunt nesanatoase pentru corpul uman chiar daca ele sunt acceptate prin norme in abatorizare. De asemenea, sunt scumpe si necesita manipulare si depozitare deosebita, impactul asupra costurilor de productie fiind major. La abatorul SC Galli Gallo Codlea, care abatorizeaza peste 1500 tone de carne pe luna si proceseaza numai carne de curcan, crescut natural, s-a pus problema de a asigura prin alte mijloace dezinfectia si sanitatia.
SC Gryphon Filter Brasov, care are o bogata experienta si expertiza in tratarea/dezinfectia apei si aerului precum si in utilizarea ozonului, a inceput sa formeze un colectiv multidisciplinar si sa rezolve aceasta problema dificila si in premiera nationala cu ajutorul ozonului. Dupa proiectarea si realizarea instalatiei GF 3X0 - 101, aceasta a fost pusa in functiune la 15 noiembrie 2011. Instalatia este alcatuita, in principal, din doua unitati de reglaj si control, generatoare de ozon, rezervor amestecator.
Avantajele acestui echipament si procedeu de dezinfectie/sanitatie sunt foarte mari: nu se folosesc substante chimice consumabile, carnea este mai mult timp proaspata, s-a marit perioada de garantie a produsului proaspat, s-a redus cu 99,98% incarcatura de bacterii, virusi, fungi si alti poluanti biologici, periculoasa pentru consumul uman.
Acest echipament si cele de generatia a doua, care sunt proiectate, vor putea dota atat abatoare de carne rosie, cat si abatoare de carne alba, precum si fabrici de procesare carne, peste, legume si fabricile care se ocupa de vinificatie, cu un impact major asupra sigurantei alimentare.
Au fost facute mai multe analize de sanitatie si incarcatura microbiologica de catre laboratorul DSVSA Brasov, cat si de catre beneficiar in cadrul programului propriu de monitorizare HACCP. S-a dovedit stiintific ca solutia de dezinfectie/sanitatie cu ozon, daca este aplicata corespunzator de specialisti, da rezultate excelente si poate fi aplicata cu costuri de investitie rezonabile. Nu necesita substante chimice consumabile care pot avea efecte asupra corpului uman sau pot induce in carne si preparate din carne mirosuri straine. Intretinerea lor este simpla, ele fiind automate, iar consumul lor de energie electrica este redus.
A fost experimentata o varianta mai mica a instalatiei si in magazinele care vand carne si produse din carne, iar rezultatele au fost extraordinare. In magazine nu se mai regaseste mirosul traditional de macelarie, iar carnea si produsele din carne se pastreaza proaspete mai mult timp.
Sectiunea Ingineria transporturilor
Dezvoltarea sistemelor de transport cu vehicule ecologice prin transformarea autobuzelor in troleibuze
- Societatea de Actionari Echipamente si Redresoare de Putere ICPE SAERP SA; SC Astra Bus SRL Arad
Proiectul este rezultatul recomandarilor Consiliului European pentru a realiza vehicule curate si eficiente energetic. Regia Autonoma de Transport Urban din Cluj-Napoca, in calitate de promotor al vehiculelor ecologice, a fost cea care a propus transformarea in troleibuze a unor autobuze articulate, ineficiente din punct de vedere energetic.
Troleibuzul reprezinta rezultatul colaborarii dintre firmele ICPE SAERP S.A. Bucuresti si Astra Bus SRL Arad. Principala modernizare consta in implementarea sistemului de tractiune in curent alternativ folosind motor asincron, invertor trifazat si computer de bord pentru comanda tractiunii. Sistemul de actionare cu invertor trifazat este destinat a echipa troleibuzele cu doua sau trei punti, alimentate de la reteaua de contact de 750 Vcc sau de 600 Vcc. Invertorul trifazat este realizat cu tranzistoare IGBT si este controlat de catre un procesor de semnal DSP prin metoda de control a fluxului campului din motorul de tractiune. Prin tehnici de reglare adaptive se obtine un nivel ridicat de confort, exploatarea rationala a motorului de tractiune si un bun control dinamic al vehiculului. Echipamentele sunt realizate conform cu toate standardele europene in vigoare. Sunt folosite componente de calitate, de ultima generatie, destinate a fi utilizate in tractiunea electrica. Pentru reducerea costurilor de intretinere sunt dezvoltate programe de diagnoza si supervizare.
Noutatile aduse de acest proiect sunt: implementarea pe vehicul a unui sistem de tractiune electrica, complet nepoluant, cu consum de energie redus cu circa 40%; aducerea vehiculului la standarde europene din punct de vedere al confortului pentru calatori prin dotarea cu camere video, informare calatori, diagnoza integrata etc.; cresterea duratei de viata a vehiculului cu inca 6 - 8 ani, ceea ce reduce eforturile bugetare ale primariilor; dotarea troleibuzelor cu sistem de contorizare energie consumata si recuperata in retea in timpul franarii, in scopul optimizarii sistemului de mers; dotarea cu GPS pentru urmarirea permanenta a traficului; dotarea cu black-box pentru inregistrarea evenimentelor si trimiterea lor catre dispecerat. S-a obtinut practic un vehicul nou, cu o reducere de circa 200 000 euro per bucata.
Proiectul a implicat mai multe firme din Romania (Astrabus Arad, ICPE SAERP Bucuresti, Electroputere Craiova), prin aceasta cooperare asigurandu-se un mare numar de locuri de munca. Proiectul se poate generaliza in toate orasele care dispun de linii de troleibuz din Romania.
Sectiunea Ingineria textilelor si pielariei
Articole tehnice textile tesute destinate proceselor curate din industrie
- Colectiv cercetare: drd. ing. Daniela Bucur - director proiect, dr. ing. Carmen Ghituleasa, ing. Gheorghe Nicula, dr. ing. Emilia Visileanu, drd. ing. Lilioara Surdu - Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile si Pielarie Bucuresti
In ultimii 20 de ani, ca urmare a globalizarii si liberalizarii comertului, sectorul textil a suferit modificari importante, din punct de vedere al modernizarii proceselor de productie reorientate spre cresterea productivitatii, al calitatii produselor si al protectiei mediului. Pentru Romania, acest fenomen este de o importanta deosebita daca se tine cont de faptul ca o pondere importanta din productia pentru export este asigurata de industria textila.
Scopul lucrarii a constat in realizarea si testarea de articole tehnice textile tesute destinate proceselor curate din industrie. Printre articolele tehnice, filtrele si-au dovedit utilitatea, iar piata acestor produse se afla in continua crestere. Nevoia de a avea o filtrare cat mai fina si obtinerea de efluenti (ape si aer) cat mai curati (puri) au determinat furnizorii de filtre sa se specializeze pentru un numar restrans de domenii de aplicare, deoarece este imposibil sa fii un furnizor eficient pentru un numar mare de piete.
Textilele tehnice tesute destinate filtrarii se impun pe piata produselor din domeniu prin avantajele pe care le dezvolta: capacitate de colmatare redusa, rezistenta ridicata la temperatura, rezistenta chimica crescuta, rezistenta la abraziune, deformabilitate redusa etc. Pentru a raspunde exigentelor impuse de exploatarea in instalatiile industriale si la nivelul exigentelor UE, tesaturile filtrante trebuie sa indeplineasca o serie de conditii, care sunt realizate, in cea mai mare parte, de caracteristicile structurale si, partial, de procedeele de finisare.
Rezultatele proiectului au fost concretizate in obtinerea de tehnologii de realizare a textilelor tesute destinate filtrarii pentru diverse medii (ape reziduale, uleiuri cu impuritati, gaze cu suspensii) in scopul conformitatii cu cerintele reglementarilor si standardelor europene si internationale privind asigurarea calitatii produselor si protectia mediului.
Principalele rezultate ale proiectului au constat in: ? Tehnologie de realizare a tesaturilor filtrante pe masini clasice de tesut; ? Tehnologie de realizare a tesaturilor filtrante pe masini neconventionale de tesut (masina Optimax - Picanol); ? Tehnologie de realizare a tesaturilor filtrante grele (cu 2 urzeli) pe masini neconventionale (masina Optimax - Picanol); ? Tehnologie de finisare pentru tesaturi filtrante din bumbac; ? Tehnologie de finisare pentru tesaturi din poliester si polipropilena; ? Articole tehnice textile filtrante - 26 variante de tesaturi tehnice filtrante crude si finisate (variante finisate pentru filtrare lichide pe baza de apa si ulei, realizate pe masina Optimax - Picanol; variante crude cu structura dubla, pentru filtrare lichide pe baza de ulei, realizate pe masina Optimax - Picanol; variante pentru filtrare lichide pe baza de apa si ulei si filtrare gaze, realizate pe masini clasice de tesut).
Caracterul inovator al tehnologiilor elaborate in cadrul acestei lucrari consta in stabilirea fazelor tehnologice, a utilajelor si a parametrilor de lucru pentru fiecare utilaj, astfel incat pentru anumite categorii de materii prime sa poata fi obtinute tesaturi filtrante avand parametri de filtrare in limitele impuse de agentii economici industriali ce detin procese industriale generatoare de medii cu impuritati. Caracterul inovator al lucrarii este evidentiat si prin cererea de brevet de inventie cu titlul Tesatura filtranta pentru lichide alimentare, depusa la OSIM cu numarul de inregistrare A01305/9.12.2010. Inventia se refera la o tesatura filtranta destinata utilizarii in industria alimentara pentru realizarea de elemente filtrante care se folosesc in conditii de solicitare in mediu umed, cum ar fi la filtrarea solutiilor de zahar, a sucurilor, a vinurilor, a uleiurilor, la temperaturi de pana la 150°C.
Carti premiate
Premiul AGIR
Clasele concentrarii economice
si factorul 80%
- Autor: prof. dr. ing. economist Cezar Mereuta
- Editura Economica
Lucrarea a fost prezentata pe larg in Univers ingineresc nr. 14/2012.
Diplome AGIR
? Ingineria seismica pentru inginerii proiectanti de structuri
- Autori: prof. dr. ing. Victor Gioncu, prof. dr. ing. Federico M. Mazzolani
- Editura Spon Press, London and New York, 2011
Lucrarea a fost prezentata in Univers ingineresc nr. 17/2012.
? Transformatoare uscate. Inductante.
Proiectare. Aplicatii
- Autori: ing. dipl. Emil Lazarescu, dr. ing. dipl. Ion Potarniche
- Editura AGIR, 2011
Cartea este rezultatul unei activitati de 42 ani de cercetare aplicativa. Ofera solutii originale pentru transformatoare si inductante care echipeaza mii de sisteme de actionare electrica realizate de ICPE ACTEL, multe dintre ele regasindu-se pe meridiane diferite ale lumii. Ing. dipl. Emil Lazarescu a iesit la pensie de cateva luni, la 70 ani, dupa o lunga si bogata activitate desfasurata numai la ICPE, apoi ICPE ACTEL. Aceasta carte este nascuta din dorinta de a lasa tinerei generatii de la ICPE ACTEL rezultate practice. Colaborarea dintre cei doi autori a condus la o lucrare deosebit de valoroasa pentru oricare inginer specialist in inginerie electrica si nu numai. Desi principiile de functionare ale transformatorului electric nu s-au schimbat, in comparatie cu cele 3 - 4 carti din literatura de specialitate romana scrise in ultimii 60 de ani si alte doua carti rusesti din anii 1950 celebre in domeniu, cartea aduce din practica elemente de noutate pentru optimizarea proiectelor de transformatoare si inductante speciale, pentru aplicatii dintre cele mai speciale.
? Development of Thermodynamics with Finite Speed and Direct Method
Cartea, aparuta in Editura AGIR si elaborata de un colectiv de 10 autori, sub coordonarea profesorilor universitari Stoian Petrescu si Monica Costea, marcheaza un moment important in domeniul termodinamicii si al studiului fenomenelor termice. Ea prezinta o problema de mare actualitate, si anume Termodinamica cu viteza finita, o noua metoda pentru calculul performantelor ciclurilor reale ireversibile ale masinilor termice, cu considerarea ireversibilitatilor interna si externa. Metoda permite stabilizarea conditiilor de functionare a masinilor termice cat mai aproape de valoarea optima a eficientei acestora, astfel incat sa se realizeze ireversibilitate minima si, in consecinta, randament sau putere maxima. Se permite proiectarea optima a proceselor termice, a dispozitiilor electrochimice si a sistemelor complexe (automobile hibride, sisteme solare complexe, precum si a SEHE, care utilizeaza hidrogen). Cartea, in totalitate originala, reprezinta o noutate stiintifica de mare valoare si de real interes pentru domeniul masinilor termice.
*
* *
Search Corporation, primul Angajator Acreditat DPC din Romania
In cadrul aceleiasi festivitati, presedintele AGIR, dr. ing. EurIng Mihai Mihaita a inmanat companiei Search Corporation certificatul de - Angajator Acreditat DPC de catre Engineers Ireland si Asociatia Generala a Inginerilor din Romania. Dupa cum am mai informat in numerele anterioare, in cadrul proiectului de Dezvoltare Profesionala Continua (DPC) - EU Commission’s Lifelong Learning Programme, Search Corporation a devenit prima companie din Romania - Angajator Acreditat DPC de catre Engineers Ireland si AGIR. De asemenea, este prima companie acreditata care devine Angajator Acreditat DPC dintre cele patru companii care au concurat la nivel european: EDP Distribuiçao din Portugalia, Centrul Scolar Tehnic Maribor din Slovenia, Matador Group din Slovacia si Search Corporation din Romania. Aceasta acreditare este valabila doi ani, urmand ca Search Corporation sa fie supusa auditului si reacreditarii in anul 2014.
Reamintim ca Engineers Ireland (corpul profesional pentru ingineri si inginerie din Irlanda) impreuna cu Guvernul Irlandei au cofinantat si dezvoltat, de-a lungul ultimei decade, un excelent model cadru pe care angajatorii de profesionisti in domeniul ingineriei il pot utiliza pentru a conecta initiative disparate cu privire la instruire, invatare si dezvoltare sub o umbrela a celor mai bune practici: Standardul Angajatorului Acreditat DPC. In anul 2010, Engineers Ireland si-a unit fortele cu organizatiile ingineresti nationale din Portugalia, Romania, Slovenia si Slovacia pentru a participa in cadrul unui proiect Leonardo da Vinci, finantat de Comisia UE care sa promoveze acest standard de Angajator Acreditat DPC in cadrul organizatiilor ingineresti din intreaga Europa. Rezultatul final al proiectului este ca toate organizatiile ingineresti din Portugalia, Romania, Slovenia si Slovacia au atins, in prezent, standardul DPC.