CE: Romania are nevoie de o strategie in domeniul industriei prelucratoare
Data: 16 - 30 septembrie 2014
Industria prelucratoare din Romania, desi este unul dintre cele mai dezvoltate sectoare din economia locala, acoperind 75% din exporturi, are o contributie scazuta la cresterea PIB, din cauza productivitatii reduse si a lipsei competitivitatii, potrivit unui raport al Comisiei Europene (CE) publicat la mijlocul lunii septembrie a.c., citat de Mediafax. „In ciuda faptului ca industria prelucratoare are cea mai mare contributie la valoarea adaugata din toate statele membre UE, Romania nu a mai elaborat o strategie in domeniu din 2009“, se arata in editia din 2014 a Raportului CE asupra Competitivitatii Industriale.
Comisia releva ca autoritatile romane au inceput anul trecut redactarea a doua strategii privind politicile industriale si competitivitatea locala, dar documentele nu au fost finalizate, in parte din cauza schimbarilor de pe scena politica si a lipsei de resurse. Potrivit programului national de reforma pentru 2014 - 2016, cele doua strategii ar trebui finalizate pana la finele acestui an. Romania inregistreaza lacune si in alte sectoare, iar diferitele strategii guvernamentale in domenii cheie, precum IMM-uri, mediul de afaceri, competitivitate, industrie, inovatie si exporturi, continua sa fie foarte slab coordonate, se arata in raportul prezentat de Mediafax. Per total, slaba capacitate administrativa si desele schimbari legislative raman obstacole majore pentru imbunatatirea competitivitatii si a cresterii economice, afirma oficialii CE.
Romania este in urma celorlalte state UE si in privinta investitiilor in cercetare si dezvoltare, resursele alocate sectorului in 2012 fiind egale cu doar 0,19% din PIB, noteaza Comisia. Cifra este cu 86% sub media europeana, Romania clasandu-se pe locul 26 din cele 28 de state membre. „Romania are cea mai slaba performanta din UE dupa numarul de IMM-uri care lanseaza produse sau servicii inovatoare (cu aproape 65% mai putin decat media UE), iar declinul se accentueaza“, se arata in document. „Guvernul trebuie sa intensifice eforturile pentru o mai buna coordonare a politicilor din domeniile exporturilor, industriei, inovatiei si accesului la finantare“, potrivit CE.
Reamintim ca Guvernul pregateste o strategie nationala de competitivitate in care sunt prevazute zece sectoare prioritare: turismul si ecoturismul, textilele si pielaria, lemnul si mobila, industriile creative, auto si componente auto, tehnologia informatiilor si comunicatiilor, procesarea alimentelor si a bauturilor, sanatatea si produsele farmaceutice, energia si managementul de mediu si bioeconomia (agricultura, silvicultura, pescuitul si acvacultura), biofarmaceutica si biotehnologiile. Prin aceasta strategie Guvernul isi propune ca tara noastra sa intre in randul statelor avansate si sa ajunga, la orizontul anului 2020, intre primele zece economii la nivel european.
Alte articole


