4 milioane euro pentru finantarea a 20 de proiecte propuse de bucuresteni
Data: 16 – 30 septembrie 2017 2017
Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) derulează, până la 24 noiembrie, o campanie pentru identificarea de proiecte de interes local iniţiate de cetăţeni, intitulată Propune pentru Bucureşti!. Concret, prin acest program, Municipalitatea urmăreşte identificarea unui număr de 20 de proiecte prioritare, de interes local, iniţiate de cetăţeni, care vor putea fi asumate şi implementate de PMB începând din 2018. Pentru a putea participa la această campanie, toţi cei interesaţi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: persoane fizice cu vârsta de minimum 18 ani, să aibă domiciliul sau reşedinţa în Municipiul Bucureşti, să-şi creeze un cont de utilizator pe site-ul PMB, la secţiunea dedicată campaniei. Astfel, fiecare cetăţean poate formula o singură propunere de proiect, care va fi afişată pe site-ul Municipalităţii într-un interval de cel mult trei zile de la transmitere. Proiectul trebuie să fie sau să poată fi asimilat unei investiţii aflate în competenţa PMB şi să vizeze următoarele domenii: infrastructura (zone pietonale, scuaruri, trotuare, aliniamente stradale); amenajare/ reabilitare spaţii publice (de exemplu, mobilier urban); spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii; mobilitate, accesibilitate, siguranţa circulaţiei; infrastructura culturală; infrastructura socială; smart city - Oraş digital; sănătate. „Bugetul propus pentru cele 20 de proiecte selecţionate, pentru anul 2018 este de 4 milioane euro, inclusiv TVA (echivalentul în lei), iar valoarea totală estimată pentru un proiect propus nu trebuie să depăşească suma de 200.000 euro, inclusiv TVA (echivalentul în lei)", precizează PMB, într-un comunicat.
După evaluare şi finalizarea tuturor etapelor de ierarhizare a propunerilor, acţiunile necesare pentru implementarea unui număr de 20 de proiecte prioritare propuse de cetăţeni vor fi incluse în proiectul de buget al PMB pentru anul 2018, ce va fi supus spre adoptare Consiliului General al Municipiului Bucureşti.