Acord de parteneriat intre AGIR si UNPR
Data: 16-30 septembrie 2018
Recent, la sediul Asociației Generale a Inginerilor din România, președintele AGIR, Mihai Mihăiţă, și președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), Ioan Lucian, au semnat un acord de parteneriat.
Documentul are în vedere faptul că, în multe dintre judeţele ţării, AGIR reprezintă pentru UNPR o zonă deosebită de interes, mai ales din perspectiva abordării unor proiecte în care inovația și cercetarea ocupă un loc special.
După semnarea acordului, preşedintele AGIR, Mihai Mihăiţă, a declarat: „Ne dorim să trecem imediat la acțiuni și demersuri concrete care să pună în valoare potențialul celor două organizații".
La rândul său, preşedintele UNPR, Ioan Lucian, a subliniat: „Acceptul AGIR de a semna un acord de parteneriat reprezintă o realizare deosebită pentru confederația noastră; de aici încolo, în toate acțiunile și proiectele noastre, noi putem folosi o capacitate intelectuală deosebită pe care inginerii membri ai AGIR o au".
La festivitatea de semnare a Acordului au mai participat, din partea UNPR, Florin Balint şi Ovidiu Goga - vicepreşedinţi, iar din partea AGIR, Cristina Puican - secretar general.
Acordul prevede, în principal, următoarele direcţii de acţiune:
♦ Colaborarea dintre cele două părți, în vederea unei bune funcționări a acestora pentru îndeplinirea misiunilor și intereselor membrilor lor;
♦ Stabilirea cadrului administrativ și operațional în temeiul căruia AGIR și UNPR vor colabora în vederea promovării programelor și proiectelor din domeniul de activitate propriu fiecărei părți, colaborare ce va consta în: ▪ susținerea și promovarea intereselor mediului de afaceri și al celui profesional din România, atât la nivel național, cât și la nivel internațional; ▪ organizarea și promovarea de activități de interes pentru membrii celor două organizații și pentru întreaga comunitate profesională și de afaceri din România; ▪ consultări care să permită dezvoltarea relațiilor între părți, între membrii acestora și partenerii lor, în interesul valorificării eficiente și pe termen lung a colaborării; ▪ promovarea și susținerea unor proiecte de acte normative care au ca obiect îmbunătățirea cadrului juridic specific mediul de interes al celor două părți; ▪ acordarea de sprijin reciproc în susținerea unor demersuri la nivelul autorităților publice centrale şi locale, în vederea creării de condiţii propice de activitate eficientă pentru aplicarea inițiativelor celor două părți; ▪ participarea la promovarea și derularea unor proiecte cu finanțare europeană, de formare profesională și cercetare; ▪ furnizarea de informații, date statistice și studii referitoare la obiectul de activitate al părților, la cererea membrilor acestora, în vederea stimulării relațiilor dintre ei; ▪ organizarea de târguri, seminarii, simpozioane, conferințe și alte manifestări.