A 15-a editie a expozitiei tehnice International Electric&Automation Show (IEAS)
Data: 16-30 septembrie 2019
În perioada 16 - 19 septembrie a.c., în generoasele spații de la Palatul Parlamentului din București, a avut loc a 15-a ediţie a expoziției tehnice International Electric&Automation Show (IEAS). Eveniment devenit tradiție pentru industriile automatizărilor, echipamentelor electrice și energiei, IEAS a reunit continuu companii de top și lideri influenți, devenind o experiență de business complexă.
În cadrul acestei ediții aniversare, atenția a fost din nou orientată spre domeniul energiei, unul dintre pilonii fundamentali ai securității României. După 160 de ani de exploatare și producție, ţara noastră rămâne în continuare unul dintre cele mai interesante ecosisteme energetice ale Europei.
IEAS 2019 a reunit, ca și la edițiile anterioare, atât expozanți din România, cât și de pe piețele externe, majoritatea din state ale UE, cum ar fi: Olanda, Austria, Polonia, Germania, Slovenia, Ungaria, dar și din afara Europei. Vizitatorii au avut acces la cele mai noi produse și tehnologii din domeniu.
Concomitent cu expoziția, la 16 septembrie a avut loc conferința „România în Flux - Energia Viitorului și Viitorul Energiei", organizată în parteneriat cu Investment Reports, partenerul IEAS 2019. Autorități publice, directori și experți din industria energiei și automatizărilor au dezbătut subiecte de actualitate. În prima sesiune a acestei conferințe, sesiune dedicată expunerii internaționale a industriei românești, Paula Pîrvănescu, secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, a arătat că, în primele şapte luni ale anului, investițiile străine în România au crescut cu 22% și a detaliat sprijinul pe care ministerul îl acordă celor ce vor să investească în străinătate. Pe de altă parte, Corneliu Bodea, având dubla calitate de CEO la Adrem Invest și președinte al Centrului Român al Energiei (CRE), a arătat că investițiile străine în România ating valoarea de 70 miliarde euro, pe când investițiile românești în străinătate sunt în jur de numai 20 milioane euro. Exportul și investițiile în afara țării trebuie privite în context european și internațional.
Sesiunea a doua a fost dedicată modernizării infrastructurii energetice și adoptării noilor tehnologii. Astfel, Eugenia Gușilov, director al ROEC (primul think tank din România în domeniul studiilor pe energie), a arătat că nevoia de tehnologie nouă este uriașă și a dat ca exemplu situația termoficării: în România au existat 315 orașe care au avut termoficare, iar în prezent mai sunt numai 49. În București, vechea problemă ELCEN - RADET nu este încă soluționată și doar introducerea unor noi tehnologii nu este suficientă.
Evenimentele IEAS 2019 au avut o agendă dinamică. În cele patru zile, au avut loc deschiderea oficială, workshop-uri din industrie precum și conferința amintită, sesiuni dedicate de networking, Gala Premiilor Studențești pentru Inovare Tehnică și altele.
Alte articole

