Blitz
Data: 16-30 septembrie 2019
● „Şcoală de antreprenori" la UPT, pentru elevi, studenţi şi profesori. Universitatea Politehnica Timişoara (UPT) este beneficiar, alături de Asociaţia Danke, al proiectului AVEA (Asigură-ţi Viitorul prin Educaţie şi Antreprenoriat), în valoare de aproape 8 milioane de lei din fonduri europene nerambursabile, ce vizează creşterea participării şi a nivelului de educaţie pentru elevi, studenţi şi cadre didactice, în special pentru grupurile vulnerabile, prin asigurarea de sprijin financiar elevilor şi studenţilor, creşterea atractivităţii ofertei educaţionale şi îmbunătăţirea competenţelor cadrelor didactice. Printre obiectivele proiectului, care se va derula până în 2021, se numără cuprinderea a 75 de cadre didactice în cadrul unui program postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă în vederea dezvoltării de competenţe în domeniul antreprenoriatului inovativ derulat în cadrul UPT.
● Cel mai mare terminal aeroportuar din lume, la Beijing. În capitala Chinei a fost inaugurat Aeroportul Internaţional Daxing, o construcţie ultramodernă în formă de stea de mare, situat la 46 km de centrul capitalei. Acesta urmează să funcţioneze la capacitate maximă în 2025, cu 72 de milioane de pasageri pe an, ceea ce ar însemna un record mondial pentru un terminal unic, conform celor care l-au conceput. Cu o suprafaţă de 700 000 mp, noua clădire revendică titlul de cel mai mare terminal aeroportuar din lume. Noul aeroport a fost conceput de arhitectul anglo-irakian Zaha Hadid, decedat în 2016, şi de filiala de inginerie a companiei Aeroporturile din Paris (ADP). Clădirea are un acoperiş dintr-o singură bucată care reprezintă suprafaţa a 25 de terenuri de fotbal. Spre deosebire de aeroporturile clasice, noua clădire este în întregime la înălţime, cu două niveluri pentru plecări şi tot atâtea pentru sosiri. O gară pentru metrou şi tren este instalată direct sub terminal. Proiectul, inclusiv racordurile feroviare şi rutiere, a costat 400 miliarde yuani (50 miliarde euro).
● Investiţiile în gaze lichefiate au atins un nivel record de 50 de miliarde dolari în 2019. Investiţii record în valoare de 50 de miliarde dolari au făcut din 2019 un an de referinţă pentru gazele naturale lichefiate, a declarat directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), Fatih Birol, citat de Reuters. Potrivit acestuia, sectorul industrial este principalul motor de creştere din Asia pentru gazele naturale lichefiate, iar China ar urma să detroneze Japonia din postura de cel mai mare importator mondial de gaze lichefiate peste cinci ani. „În următorii cinci ani, aproximativ o treime din cererea globală de gaze lichefiate va veni numai din China", a adăugat Birol. De asemenea, importurile Europei de gaze naturale lichefiate vor creşte şi ele, în condiţiile în care producţia internă de gaze naturale va scădea, iar statele europene îşi vor diversifica sursele de aprovizionare, a mai spus directorul IEA.