Prima livrare de gaz natural lichefiat (GNL) din Romania
Data: 16-30 septembrie 2021
OMV Petrom a efectuat prima livrare de gaz natural lichefiat (GNL) către Damen Shipyards Mangalia, cel mai mare șantier maritim din sud-estul Europei. Produsul a fost utilizat pentru alimentarea unei nave cu motoare care utilizează GNL. Este prima navă de acest tip construită în România, la Șantierul din Mangalia. „În contextul tranziției energetice, utilizarea GNL-ului în transport și industrie poate duce la o reducere semnificativă a emisiilor de carbon și a celor poluante. România are un potențial semnificativ de gaze naturale, iar valorificarea acestuia, inclusiv prin lichefiere, deschide noi orizonturi pentru economia românească și contribuie la obiectivele agendei climatice", a declarat Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea Downstream Gas.
Prima livrare de GNL din România, efectuată de OMV Petrom, a presupus coordonarea și gestionarea în premieră a unui proces complex în care au fost implicate mai multe companii partenere, in condițiile respectării tuturor măsurilor de siguranță. Acesta s-a concretizat în două transporturi separate a câte două autocisterne, care au alimentat rezervorul primei nave din România care funcționează pe bază de GNL. Prin răcirea gazelor naturale la o temperatură de -160°C și prin lichefiere, acestea își reduc volumul de aproximativ 600 de ori comparativ cu volumul în stare gazoasă. Astfel, pot fi stocate și transportate în siguranță pe distanțe foarte lungi, cu un grad crescut de eficiență economică și energetică. Gazele naturale lichefiate reprezintă o alternativă de tranziție pentru un transport mai curat, în special pentru segmentele de transport ce pot fi mai greu decarbonate, precum transportul rutier greu de marfă și transportul naval.
Prin utilizarea de GNL în transporturi, emisiile de CO2 scad cu 15%, cele de oxid de azot se diminuează cu 50%, iar emisiile de particule grele se reduc cu 99%. De asemenea, GNL nu generează emisii de sulf, respectând astfel cerințele stricte privind emisiile de sulf ale Organizației Maritime Internaționale.