Editura AGIR la BookFest Chisinau - 2022
Data: 16-30 septembrie 2022
La Chișinău s-au desfășurat recent, după doi ani de întrerupere din cauza pandemiei COVID-19, manifestările incluse în programul Salonului de Carte BookFest, ediția a V-a.
Acest important eveniment, dedicat Zilei Limbii Române, a fost organizat de Ministerele Culturii din România și Republica Moldova, în parteneriat cu Asociațiile Editorilor din ambele țări și Universitatea de Stat a Moldovei, care a găzduit Salonul, sub înaltul patronaj al președinților Maia Sandu și Klaus Iohannis.
Spațiul expozițional fiind limitat, s-au selectat pentru participare cinci edituri din Republica Moldova și 25 din România, doritori fiind cu mult mai mulți. Printre cele selectate, a fost Editura AGIR - unica de la Salon consacrată cărții tehnice de înaltă calitate.
(imagine articol)
La deschiderea Salonului, șefa statului-gazdă, Maia Sandu, a subliniat, printre altele, că „evenimentul demonstrează că literatura română este la ea acasă pe ambele maluri ale Prutului. Prin cartea de calitate putem să ajutăm oamenii să își dezvolte gândirea critică, să poată deosebi minciuna de adevăr".
Sergiu Nistor, consilier prezidențial, a dat citire unui mesaj al Președintelui Klaus Iohannis, care a relevat că „(...) acest veritabil festival al cărții constituie un simbol puternic al solidarității și speranței, un semn atât de necesar pentru a arăta că prin limbă și literatură, prin tradițiile care ne unesc, românii au trecut întotdeauna cu bine peste vicisitudinile istorice".
La deschidere au mai vorbit ministrul Culturii din țara-gazdă, Sergiu Prodan, ministrul Educației, Anatol Topală, secretarul de stat în Departamentul pentru relații cu Republica Moldova, Adrian Dupu ș.a.
Editura AGIR, pe care am avut onoarea să o prezint la Salon, a venit la Chișinău cu 63 de titluri, apărute în ultimii trei ani, însumând 112 cărți.
În discuția cu președinta Maia Sandu, care a vizitat standul Editurii AGIR, când i-am spus că toate aceste cărți prezentate la Salon vor fi donate Universității Tehnice a Moldovei și Bibliotecii Naționale, a fost impresionată și a subliniat că este un gest de înaltă generozitate din partea Asociației Generale a Inginerilor din România.
Standul Editurii AGIR a mai fost vizitat de prim-ministrul Natalia Gavriliță, de președintele Parlamentului, Igor Grasu, de președintele interimar al Senatului României, Alina Gorghiu, precum și de alți demnitari, care au dat o înaltă apreciere rolului cărții tehnice în dezvoltarea economico-socială a țărilor noastre.
La finele Salonului, preluând donația de carte, rectorul Universității Tehnice a Moldovei, prof. univ. dr. Viorel Bostan, în prezența organizatorilor evenimentului, a mulțumit din tot sufletul Asociației Generale a Inginerilor din România și personal domnului președinte Mihai Mihăiță pentru cărțile donate, care vor fi de mare folos atât profesorilor, cât și studenților în activitatea lor profesională.
În discuțiile pe care le-am avut la Salon, s-a reiterat ideea potrivit căreia fără cartea de calitate nu există progres, nu putem avea o evoluție tehnică și intelectuală adecvată, nu putem fi la același nivel cu țările civilizate.
Dacă cineva crede că informația de pe internet, fără lectura de zi cu zi a cărții, îi îndestulează cerințele intelectuale, va fi, cu siguranță, dezamăgit, iar timpul va fi deja pierdut pentru el.
Alte articole




