Premiile Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania pentru anul 2022 (I)
Data: 16 – 30 septembrie 2023
PREMII AGIR
Secțiunea Ingineria construcțiilor de mașini
● Universitatea Tehnică a Moldovei
– Satelitul TUMnanoSAT
Primul satelit creat în Republica Moldova, TUMnanoSAT, a fost lansat în spațiul cosmic de astronauții de la Stația Spațială Internațională în anul 2022. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul unui program internațional, KiboCUBE. Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), care a creat satelitul, a fost selectată pentru acest program de Agenția de Explorare Aerospațială din Japonia și Oficiul Națiunilor Unite pentru Spațiu.
Viorel Bostan, rectorul UTM, a menționat că ideea de a crea un satelit a apărut încă în anul 2008, astfel ca Republica Moldova să poată explora și spațiul cosmic.
La crearea nanosatelitului au contribuit cadre didactice, studenți, masteranzi și doctoranzi de la diferite facultăți ale UTM. Vârsta medie a celor din echipă este sub 30 de ani. Potrivit rectorului UTM, în prezent echipa de experți de la Universitatea Tehnică lucrează la crearea celei de-a doua versiuni a nanosatelitului.
La eveniment s-a subliniat că explorarea spațiului aduce mai multe beneficii oamenilor, agenților economici, economiei și științei. „La momentul actual Guvernul Republicii Moldova discută cu companii internaționale despre posibilitatea utilizării datelor de la satelit (...). Asta poate face politicile unui guvern mult mai exacte și poate aduce beneficii întregii economii. În pofida tuturor greutăților, vom continua să investim în universități și în știință“.
Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yoshihiro Katayama, a precizat că primul satelit moldovenesc a fost lansat în spațiul cosmic, iar japonezii au putut să acorde un mic ajutor în acest sens, satelitul fiind trimis pe orbită prin intermediul programului KiboCUBE. „Kibo din japoneză înseamnă «speranță». Astăzi Republica Moldova a lansat nu numai un satelit, dar a lansat și a trimis speranța pentru viitor. Am asistat la acest proiect minunat, pentru care au muncit atât de mult oameni talentați și harnici. Sunt convins că acest pas înainte va fi urmat de alte proiecte la care japonezii vă vor fi alături“, a menționat ambasadorul.
Nanosatelitul TUMnanoSAT reprezintă un cub cu muchia de 10 cm și masa de 1,150 kg. Acesta va avea misiuni educaționale și de cercetare. El va permite testarea senzorilor subsistemului pentru determinarea atitudinii satelitului (magnetometre, micro-giroscoape, senzori solari) pentru optimizarea algoritmilor de control al atitudinii, dezvoltarea unui subsistem eficient de comunicare „satelit – stație terestră“, testarea sistemului de alimentare cu energie solară pentru obținerea modurilor optime de distribuție a energiei acumulate, studierea funcționalității și comportamentului nanosenzorilor în condițiile spațiului virtual, testarea fiabilității componentelor electronice în condițiile radiației spațiale.
TUMnanoSAT a fost proiectat, construit și testat din iulie 2019 până în octombrie 2021 în cadrul Programului de Stat „Elaborarea și lansarea seriei de nanosateliți cu misiuni de cercetare de pe Stația Spațială Internațională, monitorizarea, postoperarea lor și promovarea tehnologiilor spațiale“. În perioada iunie – august 2021, satelitul a trecut toate testele funcționale la Institutul de Științe Spațiale din România, conform rigorilor JAXA și NASA. Ulterior, în luna martie 2022, a fost transportat în Japonia, la JAXA, și inclus în capsula de lansare JSSOD. În aprilie a fost transportat la NASA și inclus în Cargo Dragon-2.
La 15 iulie 2022, ora 03.44, satelitul TUMnanoSAT, construit de Universitatea Tehnică a Moldovei, a fost lansat în spațiu, fiind transportat cu racheta Falcon 9 a companiei SpaceX la Stația Spațială Internațională (SSI). (Sursa: IPN).
● Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA
– Robot industrial de alimentare automată cu tuburi tricotate a utilajului de încheiat la vârf
O problematică în industria textilelor pentru care specialiștii în automatizare nu au reușit până acum să găsească concepte convingătoare și, mai ales, economice o constituie manipularea textilelor și a pieselor tăiate flexibile, care sunt moi, adică ușor deformabile. Până în prezent, automatizarea nu a avut un impact semnificativ asupra producției textile, dar această situație se pare că înregistrează modificări semnificative. Motivul: se conturează condițiile esențiale pentru ca industria textilă să se reapropie de piețele sale de desfacere și să devină mai eficientă. Scopul: flexibilitate maximă în așa-numitele procese secundare – adică întreaga manipulare a materialelor/produselor textile, în afara procesului de cusut propriu-zis.
Produsele rezultate din procesul tehnologic de fabricație al societății comerciale MAGNUM SX sunt articole de ciorapi și șosete pentru care societate deține cca. 20% din cota de piață internă românească. Îmbunătățirea calității produselor existente, crearea de articole noi cu caracteristici funcționale și de confort îmbunătățite prin aplicarea celor mai noi tehnologii de tricotare, confecționare și finisare textilă, precum și stabilirea unor prețuri competitive în relația calitate-preț, constituie obiectivele care guvernează politica de dezvoltare a firmei SC MAGNUM SX SRL.
Scopul lucrării l-a reprezentat implementarea de soluții tehnice noi privind optimizarea liniei tehnologice de fabricare a ciorapilor aflată în exploatare în cadrul societății menționate, în vederea creșterii productivității muncii, eficientizării consumului energetic și eliminarea locului îngust de la faza de cusut. Aceste soluții tehnice s-au materializat în realizarea și punerea în funcțiune pe parcursul anului 2022 a unui automat/robot industrial de alimentare automată a tuburilor tricotate aferent utilajului de încheiat la vârf (mașină de cusut fixă (cusătură triplock – de încheiat surfilat) prevăzută cu dispozitiv de tăiere/finisare a tubului de tricot) parte componentă a fluxului tehnologic de fabricare a produselor textile marca MAGNUM SX. În prezent, automatul este funcțional și aflat în exploatarea firmei.
În ceea ce privește caracterul de noutate, autorii relevă că proiectarea și realizarea robotului industrial de către INCDIE ICPE CA în colaborare strânsă cu beneficiarul, MAGNUM SX, reprezintă o soluție tehnică inovativă adaptată funcțional și operațional utilajului de încheiat la vârf din cadrul liniei tehnologice de fabricare a ciorapilor, MAGNUM SX. Pe plan național nu există automate similare și nici utilaje de cusut cu această adaptare de alimentare automată. Pe plan internațional, există companii axate pe dezvoltarea de sisteme de automatizare (KUKA AG, Germania) nu neapărat dedicate industriei textile, dar cu soluții punctuale de optimizare a unor linii tehnologice specifice.
Prin realizarea acestui robot industrial s-au obținut, printre altele: ▪ creșterea productivității de la 3200 de tuburi alimentate în 8 h la 9180 tuburi; eliminarea locului îngust la faza de încheiat vârf, astfel producția realizată pentru un randament de funcționare de 85% în 24h este de aproximativ 24 000 tuburi tricotate; ▪ automatul poate funcționa pe durata a 3 schimburi fără supraveghere permanentă în funcționare; ▪ economia de energie electrică, respectiv a costurilor cu energia electrică pe unitate de produs la faza de încheiat vârf este de cca 9%, ținând cont și de lucrările efectuate privind redimensionarea și reabilitarea instalației de alimentare a curentului electric și de iluminat executată în vederea reamplasării și automatizării utilajului de cusut ciorapi.
Secțiunea Tehnologia informației
● Lucian Mihai Itu, Cosmin-Andrei Hatfaludi, Irina-Andra Tache, Costin Florian Ciușdel, Andrei Puiu, Diana Stoian (Universitatea Transilvania din Brașov)
– Aplicație software bazată pe inteligență artificială pentru predicția rezervei fracționare de flux coronarian din tomografia cu coerență optică
Boala cardiovasculară (BCV) este cauza numărul unu de deces la nivel mondial, iar boala coronariană (CAD) este cea mai răspândită BCV, reprezentând 42% dintre aceste decese. În timp ce angiografia coronariană cu raze X (XA) reprezintă standardul în imagistica CAD, tomografia cu coerență optică (OCT) este utilizată în numeroase scenarii împreună cu XA.
Având în vedere limitările evaluării anatomice a CAD, Fractional Flow Reserve (FFR) a fost introdus ca indice funcțional. Mai multe studii clinice au demonstrat superioritatea luării deciziilor ghidate de FFR, care reprezintă standardul de diagnosticare actual. Cu toate acestea, deși oferă avantaje evidente, studiile indică faptul că utilizarea FFR este încă relativ scăzută din cauza necesității de a administra medicamente care induc hiperemia, a costurilor suplimentare și a duratei extinse, precum și a naturii invazive a procedurii.
Lucrarea premiată reprezintă o aplicație software bazată pe inteligență artificială pentru prezicerea FFR măsurată invaziv din raza lumenului coronar care este extras de-a lungul liniei centrale a arterei coronare de interes. Punctul de plecare este reprezentat de imagini OCT. Abordarea autorilor contrastează cu abordările anterioare bazate pe ML pentru predicția FFR, deoarece se folosesc ca intrare date anatomice brute, de ordin redus, în loc de caracteristici realizate manual. Al doilea aspect important al studiului este axarea pe leziunile intermediare, pentru care evaluarea anatomică vizuală a CAD pe baza XA nu permite o decizie clinică clară. Ca rezultat, setul de date conține multe leziuni având o valoare FFR care este aproape de pragul de 0,8, ceea ce face ca sarcina de predicție să fie mai dificilă.
Concluzii. Principalele constatări referitoare la aplicația software dezvoltată pot fi rezumate după cum urmează: (1) Predicția FFR bazată pe inteligență artificială – învățare profundă (DL) din date anatomice brute de ordin redus este fezabilă în leziunile arterelor coronare intermediare; (2) Predicția FFR oferă performanțe net superioare de diagnostic în comparație cu abordările inițiale care se bazează pe diametrul minim al lumenului și stenoza cu diametrul procentual; și (3) performanța de predicție FFR crește cvasi-liniar odată cu dimensiunea setului de date, indicând faptul că un set de date de antrenare mai mare va conduce la performanțe superioare de diagnosticare.
Secțiunea Inginerie electrică
● ELECTROALFA Botoșani
– Stații electrice prefabricate în carcase din beton sau în carcase metalice
Etapele de implementare a proiectului au fost următoarele: 1. Proiectarea familiei de produse, perioada 2019 – 2020; 2. Proiectarea și realizarea tehnologiei de fabricație, perioada 2019 – 2020; 3. Realizarea primelor produse și optimizarea proiectelor și a tehnologiei, pentru eficiența economică a produselor, perioada: final 2020 – 2022; 4. Finalizarea proiectelor produselor și a îmbunătățirilor tehnologice și demararea fabricației produselor reprezentative, în condiții de eficiență tehnico-economică, începând cu 2022.
Originalitatea produselor și avantajele pentru beneficiar conferite de stațiile electrice prefabricate produse de Electroalfa sunt reflectate de următoarele aspecte: ▪ Mare flexibilitate în realizarea unor stații customizate, adaptate la variabilitatea cerințelor pieței; ▪ Sunt realizate ca produse monobloc având baza de montaj înglobată în anvelopă, ceea ce aduce avantaje la transport și montaj; ▪ Prin proiectarea modularizată se pot realiza și structuri complexe, de mari dimensiuni, ce se îmbină în site; ▪ Calitatea remarcabilă a produselor prin tehnologii avansate, concept și proiect de ansamblu și detaliu, bazate pe manoperă de execuție minimă, la fabricație, deci și prețuri mai mici pentru produse; ▪ Rapiditate în proiectarea și execuția produselor datorită principiilor de proiectare adoptate și tehnologiei de fabricație, deci termene de livrare minime; ▪ Calitatea și fiabilitatea componentelor conferă produselor o necesitate de mentenanță minimă; Concept produs „la cheie“ cu manoperă de montaj minimă, deci minimizare costuri montaj.
Electroalfa a obținut, în anul 2022, pentru familia de produse stații electrice prefabricate, o cifră de afaceri de circa 22 milioane euro. Compania este printre primii 3 producători în piața de profil din România.
Secțiunea Ingineria construcțiilor civile și industriale
● S.C. CONEST S.A. IAȘI (antreprenor general)
– Reabilitarea și valorificarea potențialului turistic și cultural al ansamblului Mănăstirii Frumoasa din Municipiul Iași
Obiectivul specific al proiectului l-a reprezentat reabilitarea Ansamblului Mănăstirii Frumoasa din Municipiul lași, în vederea integrării acestuia în circuitul turistic cultural-istoric și religios din regiunea Nord-Est, restaurarea, consolidarea și protejarea a cinci clădiri monument istoric ce fac parte din Ansamblul Mănăstirii Frumoasa. Suprafața (aria desfășurată) a obiectivelor de patrimoniu restaurate este de 3296,42 mp, a spațiilor verzi amenajate de 2412,56 mp, iar a trotuarelor, aleilor pietonale și scărilor exterioare în zona de circulație pietonală de 1325,33 mp.
Obiectivele monument istoric asupra cărora s-a intervenit în cadrul proiectului sunt: ♦ Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril“ (Sf. Voievozi), construită între anii 1836 – 1839; ♦ Palatul de pe ziduri, construit în forma actuală între 1816 și 1819 și modificat în anul 1841 prin amplasarea unui Paraclis la etaj, în zona Sud Vest; ♦ Palatul pentru femei (ruinele palatului datează din perioada 1727 – 1733); ♦ Turn clopotniță, construit între anii 1819 – 1833; ♦ Zid de incintă, executat din piatră, între 1726 – 1733.
Lucrările de construcție executate au constat, în principal, în: ▪ lucrări de consolidare și punere în siguranță a obiectivului; ▪ restaurare elemente de arhitectură (trepte casa scării, pardoseli, tencuieli pereți în zone afectate de igrasie); ▪ consolidare și restaurare/înlocuire șarpantă și învelitoare; ▪ restaurare/refacere tâmplăria interioară și înlocuire tâmplărie exterioară; ▪ restaurare trepte de acces, soclu, brâu, fațade; ▪ refacere trotuare; ▪ execuție rampă de acces pentru persoane cu dizabilități; ▪ amenajare spații expoziționale obiecte de patrimoniu, spații tehnice – centrală termică și grupuri sanitare; ▪ consolidare parțială și refacere coronament din piatră cu asigurarea scurgerii apelor pluviale; ▪ lucrări pentru eliminarea igrasiei; ▪ rețele termice și rețele apă potabilă în incintă.
● Antrepriza Montaj Instalații SA (antreprenor general)
– Înființarea unei unități pentru producția de extruziuni din titan și componente prelucrate din titan și aluminiu: clădire de producție P și corp administrativ P+2E
Această investiție este una dintre cele mai mari realizate în județul Maramureș, având circa 100 000 mp de suprafață construită. Dimensiunile generale în plan ale zonei de producție sunt și ele impresionante: 399,95 m x 206,70 m.
Fabrica de producție extruziuni din titan și componente prelucrate din titan și aluminiu din Orașul Tăuții Magherăuș, județul Maramureș, a concernului American UACE (Universal Alloy Corporation Europe), a început să se dezvolte începând din anul 2018, atunci când au demarat și lucrările de construire. Fabrica este împărțită în mai multe obiective, acestea având următoarele caracteristici generale: hală de producție, zonă administrativă, 12 anexe, clădirea de birouri, cabina poartă, rezervor de apă.
Hala de producție are o suprafață construită de 71 116 mp, dimensiuni în plan 388,50 x 183,05 m, deschideri 19 x 20,00 m; travee 9 x 20,00 m; înălțimea liberă sub grinzile principale 11,65 m. Clădirea este realizată în 13 tronsoane cu rosturi.
Hala de producție este o construcție cu o structură mixtă oțel-beton, regim de înălțime parter, parter+etaj. Pe zona de producție sunt dispuse poduri rulante, cu capacitate de ridicare de la 2,5 t la 25 t, în funcție de necesitățile fiecărei zone. Structura de rezistență a halei este compusă din cadre spațiale, cu stâlpi din beton armat prefabricați, încastrați la nivelul fundațiilor și acoperiș metalic realizat pe sistem de ferme metalice plane pe două direcții cu sisteme de contravântuire, care asigură comportamentul spațial al acestuia sau acoperiș din elemente de beton armat precomprimat.
Sistemul de fundare adoptat este cu fundații izolate tip pahar. Fundațiile izolate au înălțimea de 2,60 m. În funcție de poziția în structură și de solicitări, dimensiunea fundațiilor variază de la 3,50 x 3,50 m la 5,50 x 5,50 m.
Corpul destinat vestiarelor și birourilor (P+2E) are o suprafață construită de 2273 mp; dimensiuni în plan
184,0 x 12,35 m; deschideri 1 x 9,50 m; travee 30 x 6,0 m; înălțimea liberă etaj 4,25 m. Clădirea este realizată în trei tronsoane cu rosturi.
● INSPET SA – lider de asociere (antreprenor general)
– Lucrări de execuție pentru stațiile de comprimare gaze naturale din cadrul proiectului BRUA – Faza 1
BRUA este cel mai mare proiect de investiții de până acum al industriei gazeifere românești. Scopul proiectului îl reprezintă diversificarea surselor de gaze naturale pentru țările europene, în condițiile asigurării securității alimentării cu gaze a României prin acces la noi surse de gaze naturale. Astfel se permite (prin proiectul BRUA – Faza 1) accesul la noi surse de gaze, se facilitează transportul de gaz caspic către piețele din Europa Centrală și de Est și se asigură capacități de transport bidirecțional de 1,5 miliarde de metri cubi pe an în/din Bulgaria, și 1,75 miliarde de metri cubi pe an în/din Ungaria.
Pe teritoriul României, BRUA a constat din construcția unei conducte noi, cu o lungime totală de 550 km, pe traseul Giurgiu – Podișor – Corbu – Hurezani – Hațeg – Recaș – Horia și trei stații de comprimare gaze amplasate la Podișor, Bibești și Jupa.
Scopul stațiilor de comprimare gaze naturale din cadrul proiectului BRUA – Faza 1, amplasate la Podișor, Bibești și Jupa, este comprimarea gazelor din conductele magistrale la care sunt conectate, în vederea compensării pierderilor de presiune care se regăsesc în procesul de transport gaze naturale. Generic, rolul stațiilor de comprimare în sistemele de transport gaze naturale este de a asigura livrarea cantităților de gaze contractate în perioadele de consum de vârf.
Lucrările ce au fost realizate, pentru fiecare din cele trei stații de comprimare, au pornit de la proiectarea de detaliu a tuturor etapelor de realizare a proiectului; planificarea și coordonarea etapelor de achiziție și livrare a materialelor de către furnizori la datele stabilite; procurarea materialelor (țeavă și curbe), utilajelor de șantier, echipamentelor; depozitarea temporară; executarea, construirea, realizarea lucrărilor montaj – mecanice, electrice, AMC, izolații, vopsitorii și alte activități specifice proiectului; instalarea; probarea, verificarea, punerea în funcțiune și s-au finalizat cu autorizarea funcționării obiectivelor aferente stațiilor de comprimare Podișor, Bibești și Jupa în conformitate cu cerințele tehnice ale Beneficiarului.
Toate aceste lucrări au fost realizate de membrii asocierii și subcontractorii lor, constructori specializați, coordonați de INSPET S.A. Ploiești – Liderul de Asociere.
DIPLOME AGIR
Secțiunea Tehnologia informației
● Anirudh Nath, Rajeeb Dey, Valentina Emilia Bălaș (autori)
– Nonlinear Control for Blood Glucose Regulation of Diabetic Patients: An LMI Approach (Editura ELSEVIER Academic Press, 2022)
Cartea este rezultatul unei colaborări începute în 2016 cu ocazia unui curs GIAN (Global Initiative of Academic Networks) susținut de Valentina Emilia Bălaș pe durata a 8 zile la National Institute of Technology Silchar, Assam, India și continuată prin publicarea de lucrări științifice cu colectivul de autori. Lucrarea prezintă diversele modele matematice existente care definesc dinamica glucoză-insulină pentru pacienții cu diabet de tip 1. După furnizarea unor informații despre modelul matematic al pacienților, autorii discută necesitatea și apariția unor tehnici de control noi care pot contribui la dezvoltarea ulterioară a unui pancreas artificial. Cartea prezintă diverse tehnici de control neliniar pentru a aborda provocările cu care se confruntă pacienții diabetici de tip 1 în menținerea nivelului de glucoză din sânge în intervalul (70 – 180 mg/dl).
Principalele caracteristici ale lucrării sunt: ▪ prezintă modelarea orientată spre control a sistemului de reglare a glucozei la pacienții cu diabet de tip 1 folosind date de intrare-ieșire; ▪ demonstrează proiectarea unui mecanism robust de administrare a insulinei utilizând informații de estimare a stării cu incertitudini parametrice și perturbări exogene în cadrul Inegalităților Matrice Lineare (LMI); ▪ îi familiarizează pe cititori cu relevanța și eficacitatea controlerelor puternic neliniare pentru pancreasul artificial; ▪ este prima carte care tratează tehnici de control neliniar bazate pe LMI pentru pancreasul artificial.
● Dr. ing. Ion Răzvan Rădulescu, ing. Răzvan Scarlat, dr. ing. Cătălin Grosu, ing. Mihaela Jomir, dr. ing. Emilia Visileanu (autori) – INCDTP București
– Platformă de e-learning pentru formarea profesională în domeniul textil
Creșterea competitivității pe piață presupune produse inovative cu valoare adăugată mare, realizate la ora actuală prin metodele digitale ale Industriei 4.0. Cele mai recente tehnologii textile și metodele digitale de producție cresc performanțele produselor, însă necesită, în același timp, asimilarea de noi deprinderi și cunoștințe pentru specialiștii în domeniu. Implementarea platformei de e-learning oferă oportunități de formare și angajare mult mai atractive pentru acești specialiști.
Platforma de e-learning pentru formarea profesională în domeniul textil reprezintă o resursă educațională semnificativă, care a fost dezvoltată în cadrul a patru proiecte de parteneriat strategic Erasmus+, în perioada 2014 – 2022. Platforma include materiale educaționale legate de adaptarea deprinderilor și cunoștințelor la cele mai recente tehnologii textile. Ea se adresează specialiștilor din industria textilă, elevilor din școlile profesionale și studenților din domeniile tehnice, precum și tinerilor antreprenori.
Platforma conține module de studiu referitoare la noile tehnologii de tricotare și prototipare virtuală a confecțiilor, noi metode de testare și standardizare a produselor textile, precum și module referitoare la aplicabilitatea disciplinelor de bază tehnice în realizarea de textile inteligente. Totodată, se pune accent pe inovarea în companiile textile, care este promovată prin noi soluții de cercetare și afaceri, în baza matricii cunoașterii pentru inovare. Nu în ultimul rând, s-au elaborat module educaționale moderne referitoare la softurile pentru proiectarea și modelarea structurilor textile. Numeroasele resurse educaționale sunt implementate pe platformă cu adaptarea formelor și instrumentelor de e-learning la conținut. Toate aceste module educaționale se regăsesc cu acces liber și gratuit pe pagina platformei la adresa URL: www.advan2tex.eu/portal/.
Platforma de e-learning de tip Moodle are un puternic caracter de noutate și originalitate, dat atât de conținutul educațional adaptat la tehnologiile textile moderne, cât și de structurile instrumentelor de e-learning aplicate conținutului.
Platforma de e-learning a reprezentat un instrument deosebit de util în organizarea de cursuri și workshopuri în România și la partenerii europeni ai proiectelor.
Secțiunea Inginerie agricolă și silvică
● Reta Drăghici, Georgeta Ciurescu, Gheorghe Matei (coordonatori); Aurelia Diaconu, Ștefan Nanu, Mirela Paraschivu, Iulian Drăghici, Alina Paraschiv, Mihaela Croitoru, Milica Dima, Maria Băjenaru, Florentina Netcu, Daniela Ilie (autori)
– Refacerea capacității de producție și protecție a agroecosistemelor din zona solurilor nisipoase prin promovarea în cultură a unor specii de plante tolerante la stresul termohidric – secară, sorg, fasoliță (Editura SITECH, Craiova, 2022)
Lucrarea este structurată în 7 capitole și reprezintă o abordare interdisciplinară asupra realizării unui sistem de agricultură specific solurilor nisipoase prin promovarea în cultură a unor plante specifice climatului arid, respectiv secară, sorg pentru boabe și fasoliță, ca alternativă la culturile de grâu, porumb, fasole (soia), în scopul reducerii efectului negativ al schimbărilor climatice și al promovării unei agriculturi durabile. Originalitatea publicației constă în rezultatele științifice și tehnice obținute în diferite domenii de cercetare (ameliorare, tehnologie, fiziologie și biochimie plantă; ameliorare sol și nutriție animală), care stau la baza unor aplicații practice din zonele cu soluri nisipoase și sunt eșalonate în structura lucrării, după cum urmează: Capitolul I – Secara, sorgul pentru boabe și fasolița, plante specifice solurilor nisipoase; Capitolul II – Evaluarea resurselor naturale din zona solurilor nisipoase în raport cu cerințele plantelor de secară, sorg pentru boabe și fasoliță; Capitolul III – Optimizarea unor factori biologici și tehnologici pentru promovarea asolamentului fasoliță-sorg-secară în cadrul agriculturii durabile; Capitolul IV – Utilizarea boabelor de secară, sorg pentru boabe și fasoliță în sectorul zootehnic; Capitolul V – Utilizarea fasoliței ca îngrășământ verde pentru ameliorarea însușirilor solurilor nisipoase; Capitolul VI – Schema tehnologică în cadrul asolamentului secară – sorg pentru boabe – fasoliță; Capitolul VII – Aspecte de la evenimente organizate în cadrul proiectului ADER 1.4.2/2019 în vederea diseminării rezultatelor obținute.
(Va urma)
Alte articole



