MOTIVE DE PREOCUPARE

Au trecut suficiente zile de la publicarea Raportului de monitorizare al Comisiei Europene, pentru a aborda cu mai multa luciditate acest extrem de important document. Starea de satisfactie, uneori dusa pana în pragul euforiei, determinata de stabilirea datei de 1 ianuarie 2007 pentru aderarea tarii noastre la UE, stare perfect normala data fiind miza integrarii în ansamblul ei, se cuvine sa cedeze locul unei analize realiste.
Nu este vorba, aici, despre minimalizarea progreselor înregistrate de tara noastra în realizarea obiectivelor stabilite la toate cele 31 de capitole de negociere, dar a ne limita la acestea este mai mult decat contraproductiv. La o asemenea maniera de tratare a Raportului de monitorizare ne obliga numarul extrem de mare de observatii „ambalate“ diplomatic în formula „motive de preocupare“. O formula care nu trebuie sa ne însele.
Sunt enumerate 27 de domenii marcate, în continuare, cu stegulete galbene, domenii în care, pastrand limbajul Raportului, „sunt înca probleme“. Nu este locul în acest spatiu tipografic pentru o analiza aprofundata, dar chiar si simpla mentionare a acestor „motive de preocupare“ poate avea darul sa determine „coborarea cu picioarele pe pamant“. Le mentionam în ordinea din document: restante în procesele de restructurare si de privatizare, înregistrarea de întarzieri în reformele care vizeaza energetica, industria de aparare, sistemul bancar, deficitul bugetar, cu tendinte de crestere, dimensiunile exagerate ale unor cheltuieli publice, altele decat cele destinate investitiilor, disfunctionalitatile sistemului de pensii, revenirea la practica stergerii datoriilor marilor contribuabili, caracterul contradictoriu al actiunilor anticoruptie, persistenta unor modalitati de politizare a Justitiei.
Cum se vede, sunt vizate domenii esentiale, procese si fenomene la scara nationala, ceea ce constituie, cu adevarat, „motive de preocupare“.
Punem accentul pe un asemenea mod de abordare pentru ca, în caz contrar, procesul de integrare, infinit mai complicat si mai dificil decat cel de preaderare, va fi mai îndelungat si mult mai dureros. Indemnul adresat de presedintele Comisiei Europene de a ne bucura doar o zi de decizia autoritatilor de la Bruxelles si de a trece apoi, imediat, la treaba, cu toate motoarele la turatie maxima, nu este metaforic. A nu-i raspunde în mod efectiv si cu toata seriozitatea echivaleaza cu diminuarea considerabila a avantajelor aderarii si cu majorarea costurilor. Ceea ce – trebuie sa recunoastem – este exact ce NU ne trebuie.