GHEORGHE DUCA (1847 – 1899) Reformator al invatamantului politehnic (1881), membru fondator al Societatii Politehnice

Gheorghe, fiul generalului Ion Duca, fost ministru sub Alexandru Ioan Cuza, s-a nascut la Galati in ziua de 3 februarie 1847. Tatal sau l-a trimis la Paris sa studieze la Liceul Louis le Grand, unde a avut ca tutore pe Iancu Alecsandri, fratele poetului Vasile Alecsandri. Dupa bacalaureat s-a inscris la Scoala Centrala de Arte si Manufacturi in anul 1864 si a obtinut diploma de inginer in 1869.
Intors in tara dupa terminarea studiilor, a debutat in invatamant ca profesor de geometrie descriptiva la Liceul Militar din Iasi. In anul 1881 a fost numit profesor si director al Scolii de Poduri din Bucuresti. In aceasta calitate a depus o munca deosebita, reusind sa o ridice la nivelul asezamintelor similare din Europa, avand ca model programele didactice din invatamantul politehnic francez.
In anul 1875, Scoala de Conductori, cu o durata de doi ani, a fost transformata in Scoala de Poduri si Sosele, cu o durata de studii de patru ani, si a eliberat primele diplome de inginer in 1879.
In functia de director si profesor, dupa cum afirma contemporanii sai, „nu a reorganizat aceasta scoala, ci a reorganizat-o din temelii“.
El a stabilit norme de admitere, de promovare si obtinerea diplomelor. A infiintat anul preparator, pentru a completa lipsurile absolventilor de liceu in domeniul stiintelor matematice. Astfel, studiile aveau o durata de cinci ani. A introdus practica obligatorie in scopul formarii ofiterilor de geniu. Odata cu diploma de inginer, absolventii primeau si gradul de sublocotenent in rezerva.
Tot el a fost si ctitorul imobilului Politehnicii din Calea Grivitei – Polizu (figura alaturata), a carui inaugurare a avut loc la 2 octombrie 1886. Aici a infiintat o biblioteca si laboratoare de chimie.
La catedrele scolii a chemat sa predea pe cei mai straluciti ingineri romani. Introducand o disciplina severa, a urmarit ca absolventii sa devina cetateni folositori si constienti de datoria lor fata de tara.
Dupa o revolta nejustificata a studentilor, a fost criticat de ziare pentru „disciplina exagerata“ pe care o impunea. In replica, Duca a raspuns in scris: „Presa, ca si calea ferata, deraiaza cateodata“.
Despre modul in care s-a imprimat disciplina in constiinta studentilor sai se poate spune, concluzionand, urmatoarea intamplare: un inginer si un prieten al sau stateau de vorba pe strada; cand il vede pe fostul sau profesor, inginerul ia pozitia de drepti, arunca tigara si il saluta cu respectul cuvenit. Apoi ii marturiseste prietenului: Cand l-am zarit pe Duca, am avut impresia ca sunt inca elevul lui si ca m-a prins fumand.
Era un apreciat orator, fapt care ii facea pe studenti sa il asculte cu atentie si cu placere.
Programele didactice elaborate de Duca au fost preluate si de Politehnica din Bucuresti si de cea din Timisoara. Unii dintre studentii lui au devenit profesori universitari si au transmis altor generatii de ingineri ce au invatat de la el.
Odata cu numirea sa in postul de profesor, a fost incadrat si la Circumscriptia de Poduri si Sosele din Iasi, care apartinea de Ministerul Lucrarilor Publice. In aceasta functie executa controlul de calitate al constructiilor de cai ferate concesionate unor firme straine. In anul 1874 a fost numit director al liniei Iasi – Ungheni.
A infiintat o firma proprie, dar nu a reusit sa o mentina din cauza concurentei neloiale si dupa cateva luni se intoarce in serviciul statului.
Intre anii 1876 – 1881 a lucrat la Directia centrala a Antreprizei Guilloux, la linia ferata Ploiesti – Predeal.
In momentul in care exploatarea cailor ferate a trecut in administratia statului, s-au format o directie generala si un consiliu de administratie, din care va face parte si ing. Duca. A fost numit director general la C.F.R. in anul 1897.
Bun cunoscator al cailor ferate, atat in practica inginereasca, precum si prin faptul ca a fost mai multi ani in consiliul de administratie, ca director general a initiat o serie de masuri organizatorice care au condus la dezvoltarea acestei importante institutii pentru economia si apararea tarii. El a intervenit cu idei inovatoare in activitatea tehnica, financiara si administrativa. Din initiativa lui s-a dezvoltat foarte mult reteaua de cai ferate, s-au construit gari si halte pe liniile in exploatare, s-a marit parcul de vagoane, in gari s-au construit depozite pentru protejarea cerealelor, a introdus aparate pentru siguranta traficului si astfel au fost reduse accidentele. Facand o analiza a beneficiilor realizate de C.F.R., a dispus reducerea tarifelor pentru calatori, bagaje si marfuri.
Preocupat de calitatea profesionala a personalului, a infiintat o scoala pentru mecanicii de tractiune (1890), o scoala pentru sefii de intretinere (1892) si o alta pentru manipulanti (1893). Tot el a extins relatiile internationale ale C.F.R.
Ca membru al Congresului International al Cailor Ferate, s-a remarcat printr-un raport sustinut la congresul de la Londra (1895), care a fost mediatizat in toata lumea.
Preocupat de problemele sociale cu care erau confruntati cei de la caile ferate, printre primele masuri pe care le ia la preluarea functiei de director general a fost aceea de a intocmi statutul personalului, prin care se stabilesc drepturile de pensie, inexistente pana atunci. In dorinta de a imbunatati viata intregului personal, a creat o Casa de Ajutor Reciproc, un magazin de consum, la care salariatii se puteau aproviziona pe credit si la preturi mai reduse, o scoala elementara pentru copiii salariatilor in Bucuresti si a construit locuinte de serviciu.
In anul 1897, ing. Duca a trecut ca director a lucrarilor Portului Constanta, unde va ramane sa lucreze timp de doi ani, pana la sfarsitul prematur al vietii sale.
A fost membru fondator al Societatii Politehnica, a fost ales vicepresedinte in primul comitet de conducere (decembrie 1881) si a ramas membru in comitet pana la sfarsitul vietii. A fost presedinte in exercitiu de doua ori, in anii 1883 si 1890. A contribuit la ridicarea prestigiului moral al asociatiei, a dat o atentie deosebita publicatiei Buletinul Societatii Politehnice, organizand conferinte cu subiecte de specialitate. In excursiile pe care le organiza cu inginerii, intretinea o atmosfera placuta.
S-a stins din viata la 7 august 1899, in mod surprinzator, lasand in urma proiecte incepute dar nerealizate.
Despre viata si opera lui au scris multi dintre cei ce l-au cunoscut si admirat; printre acestia nu au fost numai intelectuali, ci si muncitori care au apreciat stradania lui pentru a le face viata mai buna.
Oamenii din toata tara care vin si pleaca prin Gara de Nord a Bucurestiului, vad si admira un bust de bronz care il reprezinta pe Duca, asezat intr-un punct la egala distanta de cladirea Politehnicii si cea a Garii.
Intr-o perioada de viata relativ scurta, de numai 52 de ani, datorita calitatilor sale, puterii de munca si energiei deosebite, pregatirii profesionale exceptionale si calitatii sufletesti, a avut realizari prin care va ramane in istoria tehnicii romanesti ca o remarcabila personalitate.