PROIECT DE INVESTITII TRANSFRONTALIERE PENTRU AMENAJAREA CURSURILOR DE APA DIN VESTUL TARII
Data: 1-15 octombrie 2007
La initiativa secretarului de stat Lucia Varga, de la Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, si a Administratiei Nationale Apele Romane – Directia Crisuri, a fost organizata la Oradea, la 17 septembrie a.c., o dezbatere publica legata de demararea unui proiect comun romano-ungar de reabilitare si modernizare a Crisului Repede.
*
Dezbaterea si-a propus sa atinga mai multe puncte: situatia proiectului în momentul de fata, implicarea autoritatilor locale din Romania si Ungaria în acest proiect, consultarea cu ONG-urile din domeniul mediului si gasirea celor mai bune cai de colaborare în elaborarea acestuia.
La dezbatere au fost prezenti reprezentanti ai Administratiei Nationale Apele Romane, Directia Crisuri, ai Directiei de Protectie a Mediului si Apelor din Ungaria, autoritati locale din Romania si Centrul Regional de Supraveghere Ecologica Muntii Apuseni (CRSE), ca reprezentant ONG. Este de notat absenta de la acest eveniment a reprezentantilor Consiliului Judetean Bihor.
Vointa politica de a realiza acest proiect exista, el a fost initiat prin hotararea sedintei comune a Guvernului Romaniei si Guvernului Ungariei, din 16 noiembrie 2006, care a avut loc la Budapesta si în care s-a decis demararea acestui proiect. Proiectul se va derula cu ajutorul unui program de finantare pentru dezvoltarea transfrontaliera romano-ungara, program al carui buget total are valoarea de 275,2 milioane euro, din care contributia europeana din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) va fi de 224,4 milioane euro si cofinantarea nationala a celor doua state membre se va ridica la valoarea de 50,8 milioane euro. Din aceste fonduri, Romania are alocata suma de 148,5 milioane euro, 121,5 milioane euro reprezentand contributia europeana din Fondul European de Dezvoltare Regionala si cofinantarea nationala în valoare de 27 milioane euro.
În acest proiect se vor include 7 localitati din judetul Bihor: Santandrei, Palota, Traian, Girisul de Cris, Toboliu, Santion, Cheresig. Aici se vor executa lucrari hidrotehnice pentru amenajarea raului Crisul Repede, menite sa duca la îmbunatatirea factorilor de mediu în zona si evitarea degradarii ecosistemelor, amenajarea peisagistica a raului, asigurarea conditiilor optime pentru practicarea sporturilor de apa si a navigatiei cu ambarcatiuni usoare si o îmbunatatire substantiala a scurgerilor apelor mari, ca masura de prevenire a riscului de inundatii.
Dna Lucia Varga declara: „Cred ca acest proiect va aduce beneficii mari judetului Bihor, în special în ceea ce priveste calitatea vietii si a dezvoltarii economice. Din acest motiv, pentru a întelege exact nevoile existente, am hotarat împreuna cu ONG-urile prezente la eveniment sa constituim o echipa de lucru care, sub coordonarea ministerului, sa se implice în elaborarea proiectului si care sa asigure sustenabilitatea acestuia în timp. Sugestiile si opiniile oamenilor care traiesc în aceasta zona vor sprijini atingerea unui optim al investitiei, fara îndoiala.“
Delegatia maghiara a mentionat ca pe teritoriul Ungariei exista zone navigabile pe cursul Crisului Triplu si si-a manifestat toata deschiderea pentru acest proiect, deoarece acesta se încadreaza în prioritatile statului maghiar în acest moment.
Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile va initia si în perioada urmatoare proiecte ce vor avea ca sursa de realizare programul de finantare pentru dezvoltare transfrontaliera Romania – Ungaria.
Alte articole

