„Fertilizarea solului“ cunoasterii stiintifice
Data: 1 - 15 octombrie 2011
In aceasta toamna, la mijloc de septembrie, s-au implinit 95 de ani de la nasterea academicianului David Davidescu, un nume emblematic al stiintelor agronomice romanesti, format la Scoala Politehnica din Bucuresti, care incorpora, in anii interbelici, si Facultatea de Agronomie. Inginerul David Davidescu devenea, in urma cu 60 de ani, seful Catedrei de agrochimie la proaspat infiintatul Institut Agronomic din Capitala in urma unor remarcabile contributii la imbogatirea patrimoniului stiintific in domeniul producerii, pregatirii si folosirii ingrasamintelor si amendamentelor.
Pentru nespecialisti, domeniul de cercetare evocat nu spune, poate, mare lucru, insa - indiferent de pregatirea cititorului - se impune a observa ca in perioada de pionierat in materie de ingrasaminte - ne referim, in cazul Romaniei, la primii ani postbelici - s-a creat o puternica industrie de profil care a permis cresteri considerabile ale randamentelor la hectar, ceea ce a reprezentat si reprezinta o modalitate fundamentala de asigurare a hranei populatiei. Daca aceasta modalitate este slab utilizata in prezent (in acest inceput de secol si de mileniu) in Romania, nu exista niciun motiv sa subapreciem rolul inaintasilor in promovarea progresului stiintifico-tehnic in agricultura, ca, de altfel, in oricare alt sector de activitate.
Profesorul David Davidescu (devenit doctor in 1966 si doctor docent in 1968) a avut o prodigioasa activitate didactica, de numele sau fiind legata formarea a zeci de generatii de ingineri agronomi. A fost profesor la Facultatea Tehnico-Economica din Institutul Politehnic (1960 - 1968), la Facultatea de Economie Agrara (1967 - 1972), decan al Facultatii de Horticultura (1951 - 1954), prorector (1956 - 1959) si rector (1959 - 1962) al Institutului Agronomic din Bucuresti, ministru adjunct cu probleme de invatamant, comunicare si relatii externe in Ministerul Agriculturii (1962 - 1969); „visiting professor“ la Universitatea Libera din Bruxelles, precum si la Facultatea de Agricultura din Giessen (Germania).
Limbajul sec al datelor biografice nu atenueaza ci, dimpotriva, subliniaza si remarcabilele sale contributii in sfera cercetarii stiintifice. Ne referim la domenii precum controlul starii de fertilitate prin analiza chimica a solului si a plantelor, controlul calitatii recoltei, in functie de ingrasamintele aplicate si de unii factori de mediu, studiul microelementelor in plante si in sol. A elaborat „legea ierarhizarii factorilor de vegetatie in caz de stres“ si „legea autoreglarii biologice a cresterii si dezvoltarii plantelor cultivate“. A fost autorul unui sistem automatizat de cultura a plantelor de sera pe verticala in solutii nutritive (Aeroponia), al unor truse agrochimice de teren pentru aprecierea starii de fertilitate a solului, pentru controlul calitatii apei de irigatie.
Se cere relevat, in context, ca rezultatele cercetarilor acad. David Davidescu se afla mentionate in peste 420 de lucrari (tratate, monografii, studii, comunicari), aparute in tara si in strainatate, realizate singur sau in colaborare, intre care: Ingrasaminte granulate (1954), Fosforul in agricultura (1972), Azotul in agricultura (1976), Agenda agrochimica (1978), Potasiul in agricultura (1979), Agrochimia moderna (1981), Evaluation of Fertility by Plant and Soil Analysis (1982), Sulful, calciul si magneziul in agricultura (1984), Microelemente in agricultura (1989), Protectia chimica in agricultura (1992), Agrochimia horticola (1992), Compendiu agronomic (1999).
Recunoasterea oficiala a unor asemenea contributii stiintifice se confirma mai ales prin alegerea ca membru corespondent al Academiei Romane, in anul 1963. Dar, vitregia vremurilor s-a reflectat si in tinerea sa „pe margine“ vreme indelungata cand, din motivele bine cunoscute, cu exceptiile - de asemenea - bine cunoscute, nu s-au mai desemnat membri titulari in forul cel mai inalt al stiintei si culturii romanesti. Abia in primul an postdecembrist a devenit membru titular al Academiei Romane. A fost, incepand din 1969, membru al Academiei de Stiinte Agricole si Silvice, membru al Societatii Romane de Stiinta Solului (1963), la fondarea careia a contribuit in mod esential, al Centrului International de Ingrasaminte Chimice din Viena (1957), al Centrului International pentru Cooperare in Cercetarea din Agricultura, cu sediul la Paris (1963), al Centrului International de Produse Antiparazitare, tot din Paris (1965), al Academiei Italiene a Viei si Vinului din Siena (1967), al Academiei de Stiinte Agricole din Moscova (1979) etc.
Si aceasta enumerare are darul sa releve consacrarea stiintifica a acad. David Davidescu, recunoasterea internationala efectiva, nu declarativa si conjuncturala, reprezentand dovada cea mai palpabila a validarii unor cercetari de mare valoare teoretica si practica.
Daca trecem dincolo de datele cu caracter biografic (fara de care, desigur, este imposibila conturarea unui portret veridic al oricarui semen de-al nostru) ajungem la extrem de numeroasele marturii despre omul a carui personalitate nu poate fi, in niciun caz, despartita de dascalul si savantul David Davidescu. Toti cei care l-au cunoscut, din cele mai diverse ipostaze, inclusiv cea de ziarist, au apreciat, in cel mai inalt grad, echilibrul, simtul masurii, tactul acad. David Davidescu, manifestate in toate momentele vietii si activitatii sale.
Era meticulos in ceea ce intreprindea, iar faptul ca evita sa se pronunte imediat asupra temelor care ii erau supuse atentiei crea doar aparenta de indecizie si de lentoare. Era expresia directa a profunzimii gandirii sale, a raspunderii pe care o atribuia fiecarei afirmatii, fie in fata publicului larg, fie in convorbiri directe. Punea un imens pret pe expertiza stiintifica si nu brava in atotcunoscator, desi vasta sa cultura stiintifica (si nu numai) dadea o autoritate de necontestat oricarei opinii pe care o supunea atentiei auditorilor. Avea o modestie structurala, inselatoare la prima vedere, intrucat era preocupat sa nu foloseasca autoritatea sa drept inlocuitor al argumentelor, mai ales atunci cand erau vizate domenii ale stiintei si tehnicii.
Aceste trasaturi de caracter si comportamente indreptatesc afirmatiile multor colaboratori potrivit carora acad. David Davidescu conferea, prin tot ceea ce intreprindea in numele crezului sau stiintific, o „fertilitate“ superioara „solului“ cunoasterii. „Semana“ cunostintele cele mai avansate si culegea „roade“ pe multiple planuri: in productiile agricole, in formarea specialistilor si, nu in ultimul rand, in promovarea valorilor care ii dau omului statutul de fiinta superioara. Sunt numai cateva dintre motivele care ne-au determinat sa-i dedicam spatiul rezervat in numarul de fata imperativului major exprimat prin sintagma nevoia de modele. Acad. David Davidescu, dascalul si savantul care ne-a parasit in urma cu 7 ani a fost si va ramane, pentru totdeauna, un MODEL. Depinde de fiecare masura in care il va urma. Ceea ce ramane nealterat este MODELUL in sine, pentru trecut, prezent si viitor.