Autoritatile din statele membre ale Nabucco au reconfirmat sprijinul politic pentru proiect
Data: 1 - 15 octombrie 2012
Reprezentantii statelor membre ale Nabucco la nivel de ministri sau secretari de stat, reuniti la Viena, la 8 octombrie a.c., au reconfirmat „sprijinul politic deplin“ pentru proiectul gazoductului si pentru Acordul Interguvernamental existent, potrivit unui comunicat transmis de compania de proiect Nabucco Gas Pipeline International. La reuniune - gazduita de Ministerul Energiei din Austria - au participat comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, primul ministru al Bulgariei, Boyko Borisov, ministrii responsabili de portofoliile energiei din Bulgaria, Ungaria, Romania si Turcia, precum si ministrul Industriei si Energiei din Republica Azerbaijan, Natig Aliyev. „Comitetul Politic si-a reiterat sprijinul deplin si incontestabil pentru proiectul Nabucco. De asemenea, Comitetul a confirmat ca actualul cadru legal si de reglementare pentru proiectul Nabucco este aplicabil conform Acordului Interguvernamental si Acordului de Sprijin al Proiectului existente, precum si pentru proiectul cu punct de plecare la granita bulgara“, se precizeaza in comunicat.
Reinhard Mitschek, directorul executiv al Nabucco Gas Pipeline International GmbH, a declarat: „Comitetul Politic reconfirma sprijinul politic, legal si de reglementare de care se bucura Nabucco. Acest angajament este un factor crucial care face ca Nabucco sa fie cel mai avansat proiect de conducta din Coridorul Sudic, foarte atractiv pentru participantii la piata din toata Europa si din Turcia, pentru furnizorii de gaze, pentru investitori si sponsori. Reducem riscurile si maximizam o solida protectie juridica. Salutam acest mesaj de sprijin si asteptam cu nerabdare sa lucram impreuna cu statele implicate pentru a asigura libertatea de alegere si securitatea energetica pentru consumatorii europeni“.
Nabucco este cel mai important proiect sustinut de UE pe Coridorul Sudic de transport al gazelor naturale, vizand aprovizionarea statelor europene cu gaze extrase din regiunea Marii Caspice, prin Turcia, Bulgaria, Romania si Ungaria, cu punct final in Austria. Potrivit oficialilor prezenti la reuniunea de la Viena, „consortiul Nabucco continua sa colaboreze indeaproape cu consortiul Shah Deniz II si Conducta de Gaze Trans-Anatoliana (Trans-Anatolian Gas Pipeline - TANAP) si isi mentine convingerea ca ofera cea mai buna solutie de a atrage noi surse de aprovizionare si de a le transporta catre marile piete europene de consum“.
Conform declaratiei adoptate, oficialii prezenti la intalnire „invita companiile implicate in discutiile comerciale dintre consortiul care dezvolta proiectul Shah Deniz si compania Nabucco sa ajunga la un acord care va permite realizarea ambelor proiecte“. De asemenea, reprezentantii statelor Nabucco „incurajeaza potentiala aderare a companiilor membre ale consortiului Shah Deniz la compania Nabucco International“.
Reamintim ca actionarii Nabucco sunt OMV (Austria), FGSZ (Ungaria), Transgaz (Romania), Bulgarian Energy Holding (Bulgaria), Botas (Turcia) si RWE (Germania).
Alte articole


