Contributii romanesti la cercetarea si dezvoltarea aeronavelor fara pilot
Data: 1 - 15 octombrie 2015
Unul dintre principalii integratori IT&C din regiune, Grupul Teamnet, a anuntat colaborarea cu Airbus Defence & Space. Airbus este furnizorul pentru crearea solutiei sistemului de comunicatii de date de banda larga si a calculatorului de bord, pentru o noua aeronava fara pilot denumita Signus. Teamnet se implica activ in cercetarea si dezvoltarea tehnologiei UAV (aeronave fara pilot) cu obiectivul de a contribui la proiectarea si integrarea solutiilor inovatoare pentru colectarea de date precise in timp real, din aer. Compania dezvolta si integreaza urmatoarele elemente: calculatorul de bord, sistemul de senzori necesar pentru colectarea datelor, sistemul computerizat de navigatie si platforma aeriana. „Dupa mai bine de 100 de ani de la primul zbor al pionierului in aviatie, Aurel Vlaicu, ne face placere sa marcam un pas important in istoria si industria aviatica din Romania: crearea prototipului Signus, care poate opera deasupra Marii Negre la o distanta de 200 km, pentru siguranta frontierei maritime si terestre. Aeronava fara pilot Signus va avea un impact semnificativ pentru colectarea de date si monitorizarea zonelor de interes, oferind un acces facil la solutiile inovatoare necesare organizatiilor publice si private din regiune“, a precizat Bogdan Padiu, CEO al Grupului Teamnet.
Prototipul Signus a fost conceput pentru a opera la o viteza maxima de 230 km/h. Cu o sarcina maxima la decolare de 100 kilograme, Signus va putea atinge un plafon de 3000 metri. Sistemul este interoperabil cu aceeasi statie de comanda si control cu care este operata aeronava Hirrus, oferind clientilor atat capabilitati tactice, cat si operationale.
Prin tehnologiile inovatoare si gradul ridicat de performanta, aeronava fara pilot va desfasura actiuni complexe de monitorizare si colectare a datelor in timp real de la sol, cu mari beneficii in domenii precum situatiile de urgenta, agricultura, protectia mediului, transport sau energie, dar si in siguranta nationala si de frontiera. De exemplu, Signus va fi capabil sa colecteze date in timp real in situatii de urgenta, precum incendii, inundatii sau alunecari de teren, va supraveghea si monitoriza mediul si schimbarile climatice, flora si fauna in ariile protejate, nivelurile de poluare din atmosfera, traseele de transport rutier, feroviar sau maritim, precum si infrastructuri critice. „Lucram impreuna cu institutii de cercetare academica precum Facultatile de Aeronautica, Automatica, Electronica si Informatica, deoarece, alaturi de acestea, ne dorim sa depasim limitele actuale ale tehnologiei si sa plasam Romania din nou pe harta tarilor cu traditie in aviatie, de data aceasta, in domeniul tehnologiei UAV“, a adaugat Bogdan Padiu.
Alte articole



