Dezbatere publica pe tema evolutiei comunicatiilor din Romania in perioada 2016 - 2020
Data: 1 - 15 octombrie 2015
Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) a publicat spre consultare publica un document care prezinta perspectiva preliminara a Autoritatii asupra evolutiilor din sectorul comunicatiilor digitale din Romania pana in anul 2020 si asupra modalitatilor in care Autoritatea isi propune sa raspunda acestor evolutii.
Initiativa ANCOM rezuma principalele elemente identificate in urma unei analize strategice prospective pentru asigurarea functionarii competitive a comunicatiilor digitale din Romania in beneficiul utilizatorilor in perioada 2016 - 2020. Este vorba despre un document de discutie, nu despre un proiect de strategie, si reprezinta prima etapa a unui demers de analiza si dialog care va ajuta Autoritatea sa cristalizeze, cu ajutorul tuturor celor interesati de domeniul comunicatiilor, o viziune pentru perioada mentionata, dar si sa contureze prioritati si directii de actiune definitorii pentru foaia de parcurs a ANCOM.
ANCOM considera ca, desi in orizontul de timp supus analizei, cererea de servicii digitale va ramane neuniforma si profund eterogena in Romania, Internetul fix va continua sa asigure „viteze de invidiat“, cresterea Internetului mobil, actualmente extensiva, va deveni intensiva, bazata pe cresterea traficului odata cu reducerea tarifelor si cu imbunatatirea calitatii, iar frontierele dintre serviciile de comunicatii electronice traditionale si „aplicatiile“ sau serviciile „de continut“ se vor estompa progresiv, generand noi provocari pentru reglementare.
De asemenea, este de asteptat ca in Romania sa continue dezvoltarea unor retele de comunicatii performante, care vor incorpora rapid progresul tehnologic si vor tinde spre retele IP, iar garantarea net neutrality va permite inovarea si dezvoltarea unor noi modele de afaceri, in beneficiul utilizatorilor.
Prioritatile strategice identificate de initiativa ANCOM sunt: promovarea competitivitatii retelelor, maximizarea disponibilitatii serviciilor si capitalizarea beneficiilor retelelor IP. Pentru materializarea acestora, ANCOM a identificat, preliminar, o multitudine de actiuni, masuri si directii de actiune posibile, detaliate in documentul supus consultarii.
Consultarea publica pe marginea acestui document se va derula pana la 3 noiembrie 2015, persoanele interesate fiind invitate sa formuleze si sa transmita observatii si propuneri pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Noua nr. 2, sector 3, Bucuresti), direct la registratura sau prin intermediul directiilor regionale ale Autoritatii. Observatiile pot fi transmise si prin fax, la numarul +40 372 845 402 sau prin e-mail, pe adresa consultare@ancom.org.ro.
Contributiile rezultate din consultarea publica vor fi prezentate si discutate la data de 17 noiembrie 2015, intr-un eveniment public. Demersul de analiza strategica al ANCOM va continua cu un document de pozitie, care va fi consultat public in trimestrul I din 2016, permitand astfel finalizarea unui document de strategie in prima jumatate a anului 2016.
Alte articole
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/623_contorul-electric-in-ultima-jumatate-de-secol_1.jpg)
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/811_toamna-se-numara-prognozele_1.jpg)
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/705_cotizatia-de-membru-al-agir-pentru-anul-2016_1.jpg)
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/544_blitz_1.jpg)
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/825_prof-univ-em-dr-ing-serban-raicu-la-75-de-ani_1.jpg)