Proiectul de Lege privind Strategia de dezvoltare teritoriala a Romaniei pentru urmatoarele doua decenii, adoptat de Guvern
Data: 1-15 octombrie 2016
Guvernul a adoptat proiectul de Lege privind aprobarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României (SDTR), strategie intitulată „România policentrică 2035. Coeziune şi competitivitate teritorială, dezvoltare şi şanse egale pentru oameni". Prin acest document, Executivul propune ca dezvoltarea teritoriului României în perspectiva anului 2035 să fie concentrată pe asigurarea unui teritoriu funcţional, administrat eficient, astfel încât să fie oferite condiţii atractive de viaţă şi locuire pentru cetăţenii săi şi să aibă un rol important în dezvoltarea zonei de sud-est a Europei. SDTR vizează creşterea accesibilităţii către zonele dezvoltate din centrul Europei și valorificarea poziţiei geografice a teritoriului naţional și deschiderea la Marea Neagră, pentru o repoziţionare a ţării noastre ca actor-cheie în circuitele economice între spaţiul european vestic şi spaţiul estic.
„Potrivit documentului elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), sub coordonarea primului-ministru, scenariul România policentrică urmăreşte, în perspectiva anului 2035, dezvoltarea teritoriului naţional la nivelul unor nuclee de concentrare a resurselor umane, materiale, tehnologice şi de capitaluri (oraşe mari/medii) şi conectarea eficientă a acestor zone de dezvoltare cu teritoriile europene", se precizează într-un comunicat al Executivului.
Strategia cuprinde cinci obiective generale, 18 obiective specifice şi zece linii directoare de planificare şi stabileşte o serie de acţiuni concrete, măsuri teritoriale la nivel naţional, măsuri teritoriale integrate la nivel zonal şi un plan de acţiuni prioritare pe termen scurt (trei ani), mediu (şapte ani) şi lung (peste zece ani).
Pe termen scurt, strategia a identificat, ca acţiuni prioritare, printre altele, negocierea şi semnarea documentelor tehnice şi politice necesare racordării României la reţelele paneuropene de transport de energie, revizuirea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional (PATN) - secţiunea Reţeaua de localităţi, dezvoltarea a minimum 100 de comune poli rurali în afara ariilor de polarizare a centrelor urbane, adoptarea Strategiei locuirii, aprobarea metodologiei de regenerare urbană, realizarea de hărţi de risc pentru toate tipurile de risc, pe întreg teritoriul României şi elaborarea de planuri de prevenire, pregătire şi intervenţie, stabilirea mecanismului instituţional de cooperare pentru implementarea Strategiei Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) etc.
Pe termen mediu, ca acţiuni prioritare, sunt incluse: elaborarea de strategii instituţionale pentru toate zonele transfrontaliere, realizarea a cel puţin zece proiecte investiţionale cu relevanţă SUERD finanţate prin programele operaţionale, realizarea a cel puţin două noi sisteme de traversare peste Dunăre şi a altor două peste Prut, realizarea a minimum patru trasee de variante de ocolire, creşterea lungimii digurilor construite (inclusiv pe Dunăre) şi asigurarea captării apei în bazine de refugiu, realizarea în cel puţin zece oraşe reşedinţă de judeţ a infrastructurii destinate folosirii bicicletelor, dar şi a unei magistrale de biciclete pe cursul Dunării până la Marea Neagră, creşterea ponderii locuinţelor din mediul urban şi din mediul rural racordate la reţele edilitare de apă/canal şi la staţii de epurare a apelor uzate, constituirea a cel puţin patru zone metropolitane competitive la nivel european, reţea metropolitană de transport public pentru principalele zone metropolitane, asigurarea accesului echitabil al locuitorilor la servicii de interes general şi realizarea sistemului cadastral românesc.
Între obiectivele pe termen lung, Guvernul îşi propune să realizeze: două autostrăzi complete, care să traverseze ţara nord-sud şi est-vest; două autostrăzi la exteriorul Carpaţilor; un pod nou peste Tisa (la Sighetu Marmaţiei); cel puţin o autostradă de legătură între Moldova şi Transilvania; minimum o trecere de cale ferată de viteză sporită peste Carpaţii Orientali; cinci platforme intermodale de transport; cinci sisteme de infrastructură de transport între oraşele cu potenţial de pol transfrontalier; modernizarea reţelei de transport feroviar şi a celei de transport rutier; transformarea Bucureştiului într-un pol competitiv la nivel european; reabilitarea a zece centre istorice.
În termen de şase luni de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a Strategiei, MDRAP va elabora şi supune spre adoptare Guvernului proiectul de hotărâre privind Planul de implementare a Strategiei de dezvoltare teritorială a României. Acesta se actualizează la intervale de trei ani, pe baza concluziilor raportului periodic privind implementarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României.
În cadrul MDRAP se va constitui o unitate de monitorizare şi evaluare a implementării strategiei, iar sistemul de monitorizare va fi verificat şi reactualizat anual, pentru a include noile orientări strategice ori de politici.