PMB: Intreaga infrastructura de tramvai a Capitalei va fi complet modernizata, in doi ani
Data: 1-15 octombrie 2022
Primăria Municipiului București (PMB) demarează „cel mai amplu proces de reabilitare a rețelei de tramvai", potrivit unui comunicat al instituției. „Lansăm în SEAP licitația pentru reabilitarea a 50 de km de infrastructură de tramvai pe care circulă mai multe linii cu un flux mare de călători. Este cea mai mare investiție realizată vreodată de Primăria Capitalei, cu o valoare de 500 de milioane de euro. Invit companiile românești și internaționale să se înscrie la această procedură de achiziție. Întrucât este o licitație importantă, la care ne dorim să avem cât mai mulți participanți, am transmis informația către camerele de comerț și către atașații comerciali ai ambasadelor. În ceea ce privește sursa de finanțare a proiectului, vom aplica pentru 300 de milioane de euro din fonduri nerambursabile la Programul Operațional Regional 2021 - 2027. Pentru restul de 200 de milioane de euro, analizăm posibilitatea contractării unor împrumuturi și atragerii de fonduri din partea instituțiilor financiare internaționale", a declarat primarul general Nicușor Dan.
Liniile de tramvai a căror infrastructură va fi reabilitată leagă zone importante ale orașului și se află pe artere intens circulate precum: Bd. Th. Pallady, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, Bd. Pache Protopopescu, Bd. Barbu Văcărescu, Bd. Bucureștii Noi, Galea Griviței, Bd. Ion Mihalache, Bd. Chișinău etc.
În prezent, Bucureștiul are o rețea deja modernizată de 90 de kilometri.
Potrivit PMB, prin reabilitarea celor 50 de km, toată infrastructura de tramvai a orașului va fi complet modernizată, în doi ani.
Alte articole


