Dezvoltarea durabila sub impactul noilor abordari sistemice

Comunicarea pe care am prezentat-o a urmărit să se integreze organic principalei tematici a Zilelor Academiei de Științe Tehnice din România desfășurate la Craiova. Este vorba despre evidențierea consecințelor realității exprimate de faptul că activitatea umană nerestricționată a provocat poluarea aerului, a apei și a solului, ceea ce amenință în mod semnificativ, cu un grad foarte ridicat de gravitate, sănătatea și siguranța ființelor umane. Prin urmare, demersul nostru științific comun, al participanților la manifestarea ASTR, a urmărit punerea în evidență a modalităților practice prin care să abandonăm conceptul de dezvoltare centrat pe utilizarea în tot mai mare măsură, fără suficient discernământ, a resurselor. Toate acestea, cu scopul de a asigura coexistența armonioasă a oamenilor cu natura.

Din această perspectivă, a apărut necesar să tragem toate concluziile din experiența potrivit căreia educația poate determina, în mod decisiv, conștientizarea și participarea umană la protecția mediului, prin răspândirea cunoștințelor și susținerea abilităților care contribuie la realizarea dezvoltării durabile.

Tocmai acest concept, cu toate ramificațiile și implicațiile acestuia, a permis conturarea unor criterii care să stea la baza acțiunilor de ordin ecologic. Este vorba despre minimizarea cantităților de resurse naturale folosite pe unitatea de produs; conservarea resurselor naturale printr-un raport echilibrat între cele extrase din natură și cantitatea utilizată; energointensivitatea producției și minimizarea cheltuielilor pentru obținerea unui produs; reciclabilitatea și recuperabilitatea post-consum; biodegradabilitatea fără efecte nocive; optimizarea cheltuielilor antipoluare prin includerea acestora în prețul final; responsabilitatea ecologică în toate domeniile productive și neproductive.

Cu acest preambul, mi-am propus să relev cadrul general în care am prezentat comunicarea pe care o redau în continuare.

De la acumulările cantitative la o calitate nouă, superioară

Mă adresez dumneavoastră dintr-o perspectivă personală, din trei ipostaze: de cetățean, de președinte de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România și de membru, îngrijorat, al speciei umane.

Primul gând vizează conștientizarea unei realități complexe. Conceptul de dezvoltare durabilă are - cum se știe - o circulație atât de largă încât generează senzația de déjà vu, de sintagmă tocită, aproape de nivelul unui slogan. În aceste circumstanțe, cu ce anume v-aș putea reține atenția? După îndelungi reflecții, am ajuns la concluzia că, fiind vorba despre un concept dinamic, este important să intensific abordările noi, respectiv cele care reprezintă sinteza unor acumulări de cunoștințe științifice dintre cele mai recente. Or, acestea se constituie într-un veritabil tablou sistemic de criterii pe baza cărora pot fi mai bine tratate aspectele teoretice cu reverberații perfect identificabile în practică. Iată-le, într-o formulare, de asemenea, sintetică:

▪ minimizarea cantităților de resurse naturale folosite pe unitatea de produs;

▪ conservarea resurselor naturale printr-un raport echilibrat între cele extrase din natură și cantitatea utilizată;

▪ energointensivitatea producției și minimizarea cheltuielilor pentru obținerea unui produs;

▪ reciclabilitatea și recuperabilitatea post-consum;

▪ biodegradabilitatea fără efecte nocive, optimizarea cheltuielilor antipoluare prin includerea acestora în prețul
final;

▪ responsabilitatea ecologică în toate domeniile productive și neproductive.

Evident, avem de-a face cu un sistem din care orice „extracție" împiedică parcursul normal, legic și logic, al demersului științific. Este adevărat, premisele sunt cunoscute de foarte multă vreme, numai că - și acestea - au fost aprofundate în pas cu progresele cunoașterii și acțiunii practice.

Astfel, mai recent, unii oameni de știință consideră că activitatea umană nerestricționată a provocat poluarea aerului, a apei și a solului, care amenință în mod semnificativ, cu un grad foarte ridicat de gravitate, sănătatea și siguranța ființelor umane. Prin urmare, trebuie să abandonăm conceptul de dezvoltare centrat pe utilizarea, în tot mai mare măsură, fără suficient discernământ, a resurselor, astfel încât să asigurăm coexistența armonioasă a oamenilor cu natura.

Capacitatea de a rezista la șocuri

Aș dori să folosesc termenul de reziliență pentru a detalia tema în discuție. Cum se știe, reziliența reprezintă capacitatea unui sistem de a reveni la starea lui inițială, atunci când dispare o perturbare. Mai simplu spus, înseamnă rezistența la șocuri.

Întrucât sunt multe procese și fenomene care pun în primejdie însăși sursele existențiale, aș menționa, cu titlu de exemplu, că producția agricolă poate fi maximizată printr-o cultură rațională, științifică. Cercetarea poate oferi semințe mai bune pentru plantare (de pildă, orez hibrid), agricultura mecanizată poate reduce efortul fermierilor, iar o diversitate mai mare de produse agricole poate crește veniturile lor.

În acest context, se cere remarcat faptul că progresul științific și tehnologic poate urmări în mod eficient schimbările climatice și prezice dezastrele naturale, ajutându-ne să facem față unor asemenea provocări. Astfel de progrese aduc după sine nu numai avantaje, ci și dezavantaje, unele dintre acestea determinând încălzirea globală, extreme climatice și poluare. Prin urmare, dezvoltarea umană impune luarea în considerare, cu toată seriozitatea, a efectelor multiple ale activităților umane.

Coexistența cunoștințelor tradiționale cu știința și tehnologia moderne constituie o realitate care indică și căile de urmat. Avem datoria să respectăm regulile de bază pentru a fi parte a naturii, în timp ce ne folosim de înțelepciunea noastră pentru a îmbunătăți condițiile de viață. Trebuie să recunoaștem că nu vom putea trăi niciodată independent de celelalte componente ale naturii, precum animalele, plantele, microorganismele. De aici decurge și postulatul potrivit căruia educația, știința și tehnologia stau la baza dezvoltării umane.

Unitatea indisolubilă dintre cunoaștere și acțiune

Educația se reflectă în cel puțin două aspecte. Unul vizează îmbunătățirea calității vieții, în primul rând prin asigurarea bunurilor și serviciilor necesare existenței cotidiene, iar celălalt privește promovarea conceptului de dezvoltare durabilă. De exemplu, educația poate ajuta oamenii să utilizeze resursele naturale mai eficient. Completarea cunoștințelor cu știința și tehnologia modernă va îmbunătăți, incontestabil, mijloacele de trai, menținându-le - în același timp - în echilibru cu mediul.

Sunt considerații care includ și ideea că resursele naturale mai puține și de calitate scăzută pot duce la o diminuare a producției și a calității bunurilor și serviciilor la scara întregii societăți. Dar există și alte tipuri de resurse care pot avea același efect dacă le neglijăm. E nevoie să decidem, de pildă, în ce ordine trebuie să rezolvăm problemele, având resurse finite. Sunt mai importante prioritățile legate de natură sau cele de infrastructură? În numele căror valori decidem?

Educația pentru mediu poate îmbunătăți conștientizarea și participarea umană, tot mai activă, la protecția naturii prin multiplicarea cunoștințelor, prin promovarea abilităților care contribuie la asigurarea dezvoltării durabile. Totodată, educația este calea de bază pentru diseminarea pe scară largă, rapidă și eficientă a științei și tehnologiei. Prin educație, moștenirea și inovația științei și tehnologiei pot fi dezvoltate și consolidate continuu, ceea ce, implicit, îmbunătățește condiția umană în relația cu mediul.

Ce-i așteaptă, însă, pe tinerii de acum? Se poate spune, cu încredere deplină, că viitorul lor va depinde de știință și tehnologie mai mult decât în cazul tuturor generațiilor anterioare. Cu siguranță, trebuie să fie la curent, totdeauna, cu ceea ce se întâmplă în domeniul științei, conștientizând faptul că aceasta face parte din viața lor în moduri și în proporții fără precedent.

Am vorbit despre cunoașterea și educația indivizilor și a comunităților, dar ceea ce se impune a sublinia se referă la educația la scara întregii societăți. De aceea, se impune să intensificăm și eforturile pentru a dezvolta educația de mediu a factorilor de decizie politică, a membrilor guvernelor, a demnitarilor din diverse structuri la nivel național și internațional. În acest cadru, este deosebit de important să cunoaștem și să aplicăm Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD), ce ne ajută să ne gândim la „noi" într-o manieră durabilă, amintindu-ne de faptul că acestea sunt integrate la toate nivelurile și în toate stadiile procesului educativ.

În această ordine de idei, aș dori să identific câteva cuvinte care pot să contribuie la îmbunătățirea definițiilor în materie. Unul este armonia, care transmite importanța gestionării relației dintre oameni și natură. Al doilea este uniformitatea sau dezvoltarea uniformă, care sugerează îndeplinirea comună a tuturor obiectivelor ODD, dezvoltarea armonioasă și echilibrată a tuturor zonelor la nivel național și global. Al treilea este nu lăsa pe nimeni în urmă, indicând faptul că dezvoltarea umană ar trebui să fie benefică pentru toată lumea, indiferent de rasă, sex și clasă socială.

Am putea ajunge, prin toate aceste considerații și considerente, la concluzia unanimă că educația trebuie concepută numai de experți dacă vrem să fie cu adevărat eficientă. Programele globale de educație pentru dezvoltare durabilă sunt, la origine, gândite în acest mod.

 - Credit foto: www.freepik.com

Conservarea biodiversității și dezvoltarea durabilă

După cum, de asemenea, se știe, termenul biodiversitate semnifică totalitatea formelor de viață de pe pământ: diversitatea ecosistemelor, a speciilor, diversitatea genetică și cea etnoculturală. Menținerea biodiversității este esențială pentru supraviețuirea oricăror forme de viață, deoarece furnizează bunuri și servicii de neînlocuit: hrană și materii prime, energie, produse farmaceutice, purificarea aerului și a apei, reglarea climatului, protecția împotriva inundațiilor, polenizarea recoltelor, limitarea efectelor dezastrelor naturale etc.

Neînțelegerea rolului și a importanței biodiversității, comportamentul neadecvat față de natură au făcut ca, în ultimii 50 de ani, să fie degradate iremediabil 60% din serviciile ecosistemelor, la nivel mondial.

A stabili cu exactitate costurile pierderii sau degradării biodiversității este dificil, dar studiile întreprinse arată că respectivele costuri sunt extrem de mari și într-o continuă creștere, iar efectele ne afectează pe termen lung. Un raport din 2008 privind evaluarea economică a ecosistemelor și a biodiversității la nivel internațional aproximează că pierderea anuală înregistrată în aceste domenii reprezintă echivalentul a 50 de miliarde de euro. Nu se poate stabili o valoare în termeni bănești, directă și concretă, a biodiversității, întrucât, deocamdată, nu face parte din indicatorii macroeconomici, dar degradarea continuă va duce la creșterea prețului pentru numeroase categorii de bunuri și servicii: hrană, materii prime, combustibil, materiale de construcții, controlul climei etc. Toate acestea oferite - la origini - de natură au fost subevaluate și neintegrate în proiecte care să permită protejarea lor eficientă, o planificare riguroasă a utilizării lor. Este important ca toate aceste resurse să fie înțelese și evaluate la justa lor valoare, pentru a se evita supraexploatarea care, în timp, va agrava pericolul dispariției lor. Soluțiile pot fi identificate și aplicate prin adoptarea unor reguli comune, de bază, cât și prin dezvoltarea cooperării la nivel internațional.

Diferența dintre viețuire și supraviețuire

Natura a fost afectată odată cu apariția omului care, mânat de spiritul de supraviețuire, a început să modeleze mediul după nevoile sale. Dacă plantele și animalele își caută adăpost în zonele favorabile lor, omul transformă mediul conform necesităților sale. Beneficiem de o moștenire fabuloasă pe care am îmbogățit-o în 200 000 de ani. Deci, rezultă că relația dintre om și mediu este una de intercondiționare, omul poate distruge echilibrul ecologic, iar mediul răspunde prin impunerea altor condiții de viață și dezvoltare decât cele benefice.

Dezvoltarea economică în era industrială poate fi privită sub două aspecte în relația cu societatea: cel pozitiv, de creștere a nivelului de trai, și cel negativ, de poluare a mediului natural, cu impact grav asupra sănătății umane. Activitățile economice antrenează diferite tipuri de presiuni asupra mediului: cererea de materii prime, generare de poluanți și deșeuri, ocuparea spațiilor naturale de șosele, depozite. Aceste presiuni sunt într-o anumită măsură atenuate prin sisteme și mecanisme de absorbție (asimilarea deșeurilor, absorbția poluării), dar și prin proceduri de regenerare a mediului.

Dezvoltarea economiei a dus la investiții în tehnologie, la creșterea rapidă a populației și la migrarea de la sate la orașe. Este cunoscut că primele orașe au reprezentat un salt imens în istoria omenirii. Așa cum, pentru dezvoltarea economică, resursele naturale insuficiente reprezintă o restricție, la rândul ei, dezvoltarea economică, alături de creșterea populației, reprezintă mari presiuni asupra mediului.

Astfel, se reconfirmă opinia potrivit căreia mediul reprezintă principalul liant între creșterea economică și îmbunătățirea calității vieții. Omul și mediul se află într-o relație de intercondiționare din care rezultă că un comportament inadecvat afectează echilibrul ecologic și condițiile de viață. Pe termen lung, aceste efecte au repercusiuni puternic negative asupra dezvoltării societății.

Percepție, conștientizare, acțiune

Pentru a ști ce acțiuni să întreprindem în vederea protejării mediului, trebuie să pornim de la conștientizarea problemelor enunțate, de la importanța fundamentală a factorului ecologic în întregul sistem societal, în dinamica acestuia. Pentru a proteja natura și, în același timp, pentru a asigura condiții ca economia să-și parcurgă drumul spre dezvoltare, au fost și sunt elaborate politici de mediu la nivel național, european și mondial. Trăind în era globalizării, se impune adoptarea unei politici ecologice, la rândul ei, globale. Politica de mediu funcționează prin intermediul directivelor, normelor, limitelor, programelor de ajutor financiar. Se cerea, deci, adaptarea unor politici care să determine respectarea legilor privind protecția mediului, pentru că relația dintre om și natură s-a concretizat prin consumul excesiv de resurse și volumul ridicat al emisiilor poluante.

Împreună - simpli cetățeni, agenți economici - avem datoria să ne implicăm în acțiuni de protecție a mediului. Eliminând pe cât posibil acțiunile dăunătoare, contribuim la propria noastră dezvoltare. Orice activitate trebuie să răspundă unor imperative ale economiei, obligativității de a crea necesități individuale dezirabile, rentabilitatea acțiunilor, capacitatea de a crea valoare nouă.

Protecția mediului este astfel percepută prin intermediul a trei perspective conceptuale:

▪ ecocentrică - mediul este în mijlocul tuturor preocupărilor. Protecția mediului este un scop universal, iar omul este doar un element trecător pe pământ;

▪ biocentrică - viețuitoarele sunt în centrul atenției;

▪ antropocentrică - omul primează. Omul trebuie să respecte legile naturii, să nu intervină în scopul satisfacerii unor interese reprobabile. Este necesar să se asigure reconcilierea dintre om și natură. Capitalul natural constituie unul dintre factorii esențiali ai creșterii economice. Percepția omului din prima perioadă a industrializării consta, din păcate pentru generațiile care au urmat, în convingerea că natura nu este afectată. Era privită ca un rezervor inepuizabil. Evoluția conceptului de creștere economică a cunoscut trecerea de la analiza indicatorilor macroeconomici la realizarea de modele și scenarii economico-matematice. Aplecarea oamenilor de știință asupra descoperirii unor noi tipuri avansate de creștere economică a reieșit și din îngrijorările provocate de criza ecologică. Așa au apărut diferite teorii de creștere economică emise de membrii Clubului de la Roma: creștere zero, creștere organică.

Relația necesară între dezvoltarea economică și protecția mediului a fost reliefată printr-un singur termen - eco-dezvoltarea. Abordarea acestui concept presupune acceptarea caracterului limitat al resurselor naturale, așa cum s-a subliniat în documentele Clubului de la Roma, în Raportul Brundtland, precum și conservarea acestora. Se cere, de asemenea, acceptată ideea privind efemeritatea omului pe această planetă simultan cu preocuparea de a se asigura condiții cât mai bune generațiilor viitoare. Dacă se epuizează capitalul natural, dacă se poluează factorii de mediu, ce viață ar urma pe Pământ? De aceea, se impune o politică a mediului restrictivă și solidă care să permită asigurarea coerenței între cele trei componente ale dezvoltării durabile: creștere economică, coeziune socială, protecția mediului. Încă de la început, prin conceptul de dezvoltare economică s-a încercat să se destrame conflictul existent între concepțiile privind creșterea economică și afectarea mediului. Mediul poate fi protejat în condițiile creșterii economice? Răspunsul este pozitiv.

 - Credit foto: www.freepik.com

Viziunea ecologică prin influența reciprocă a factorilor obiectivi
și subiectivi

Creșterea economică și mediul se intercondiționează prin efecte reciproce. Mediul afectează procesul economic prin internalizarea costurilor, în timp ce respectarea standardelor ecologice în vigoare facilitează dezvoltarea durabilă. Acest aspect a stat la baza adoptării unor tehnologii care să contribuie la protecția mediului, precum și la dezvoltarea economică (energie solară, eoliană).

Importanța acordată temelor tratate până acum a fost și este demonstrată de adoptarea și adaptarea principiului integrării prin care toate sectoarele economice sunt supuse cerinței imperioase de protecție a mediului, începând cu Programul Comunitar de Acțiune pentru Mediu și adoptarea la Goteborg, în 2001, a Strategiei Dezvoltării Durabile a Uniunii Europene. Recent, Guvernul României a aprobat Strategia Națională privind Adaptarea la Schimbările Climatice (SNASC) pentru perioada 2024 - 2030, cu perspectiva anului 2050, care consolidează capacitatea României de a răspunde provocărilor generate de schimbările climatice. Prin adoptarea acestui document esențial, țara noastră se aliniază la aranjamentele internaționale asumate prin acordul de la Paris și legislația europeană. Cu toate că bazele teoretice există, din păcate, dezvoltarea economică generează încă amenințări serioase la adresa mediului. Probleme de mediu precum încălzirea globală, pierderea biodiversității sunt amenințări grave la adresa dezvoltării economice durabile. Investițiile ocupă un rol necesar în relația economie-mediu, pentru îndeplinirea unor politici ecologice adecvate. Dezvoltarea durabilă - privită prin prisma relației economie-mediu - nu înseamnă numai cantitate, ci în primul rând calitate, prin care se urmărește impunerea standardelor în materie, înlăturarea risipei, a impactului negativ al activităților antropice, gestionarea eficientă a deșeurilor, creșterea productivității, reducerea emisiilor de pulberi în suspensie și a gazelor cu efect de seră, reîmpăduririle, trecerea la agricultura durabilă. Împreună suntem datori să ne implicăm în toate acțiunile de protecție a mediului. Eliminând pe cât posibil acțiunile dăunătoare mediului, contribuim la propria noastră dezvoltare.

Mediul înconjurător este casa noastră, este izvorul de unde obținem resursele necesare creșterii și dezvoltării durabile. Natura este în criză, dar, în același timp, ne oferă soluții. Bunăoară, soarele furnizează energie într-o oră cât oamenii consumă într-un an. Este important ceea ce am pierdut, dar mai important este ceea ce ne-a rămas să salvăm.

Previziunile despre apropiatele dezvoltări tehnologice ne dau încrederea că omenirea are capacitatea de a folosi știința pentru a vindeca o planetă deja rănită și de a îmbunătăți viața locuitorilor ei.

Starea naturii în România depinde de noi; ce facem cu ea? Ce facem cu înțelepciunea noastră? Ca cetățeni suntem beneficiari, însă nu ne putem deroba de la responsabilitatea noastră profesională și civică, deopotrivă.

Mihai MIHĂIȚĂ