Intalniri cu traditia si inovarea la Ziua Inginerului Roman
Data: 1-15 octombrie 2024
Colaboratori ai publicației noastre ne-au transmis relatări despre modul în care a fost marcată Ziua Inginerului Român în numeroase zone ale țării, o caracteristică a manifestărilor constând în evocarea trecutului și în conturarea viitorului sub semnul creației inginerești, inclusiv în domeniile artei și culturii.
La Buzău, de exemplu, Gala Premiilor AGIR, găzduită de Sala de spectacole a Teatrului „George Ciprian", a prilejuit - odată cu relevarea unor realizări remarcabile ale inginerilor din numeroase localități ale țării - punerea în evidență a succeselor cluburilor de robotică și ale unor personalități marcante din industrie. În partea a doua a evenimentului, numeroșii participanți au urmărit cu interes piesa de teatru „Fii cuminte, Cristofor", de Aurel Baranga, în interpretarea trupei de teatru AGIR - ImpACT ART.
Mai reținem că, la Baza Aeriană Bobocu, a fost prezentată piesa de teatru „Iubire în armată", tot în interpretarea trupei de teatru AGIR - ImpACT ART, prilej de relevare a bunelor relații dintre Sucursala locală a AGIR și această unitate de elită a Armatei Române.
Aria preocupărilor membrilor Sucursalei a mai fost evidențiată și de Concursul de Bridge AGIR 2024, un semnificativ exercițiu al valorilor intelectuale inginerești.
Manifestările au avut, printre alții, ca parteneri și colaboratori, alături de entitățile menționate, Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA Buzău); Societatea Inginerilor Militari; Liceul Tehnologic „Henri Coandă" Buzău; Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB); Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București; Colegiul Național ,,Alexandru Vlahuță" din Râmnicu Sărat; Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil"; Liceul Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman", Buzău; Asociația Meșterilor Populari și Artiștilor din Buzău (AMPA); Consiliul Județean Buzău; Voestalpine Railway Systems Romania SA; TTS (sponsor principal).
*
Manifestări dedicate Zilei Inginerului Român au fost organizate și de Sucursala AGIR Galați împreună cu Universitatea „Dunărea de Jos". Nota dominantă a constituit-o legătura dintre tradițiile bogate și procesul de inovare inginerească desfășurat la Galați în contextul preocupărilor la nivel național și global. Această caracteristică și-a găsit reflectarea în primul rând în intervențiile cunoscutului publicist în domeniul științei și tehnicii Alexandru Mironov și ale inginerului constructor cu peste 20 de brevete de invenții Doru Tătar. Totodată, s-a prezentat lucrarea „Jurnalul Noului Drum al Mătăsii", elaborată de Marcela Ganea și Alexandru Mironov.
O atenție deosebită a fost acordată expunerilor reprezentanților proiectului Erasmus+ STEM Education for Primary Schools - STEM for Youngsters, la care Universitatea „Dunărea de Jos" din Galați este partener. Conceptul STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics) a apărut ca o prioritate educațională a Secolului XXI, având ca obiectiv corelarea procesului de învățare cu gândirea critică, în conexiunile cu lumea reală, ceea ce conduce spre o educație inginerească solidă. Cu această ocazie, s-a lansat și competiția-pilot de educație Panhellenic STEM Competition 2025, inclusă în proiectul menționat, care oferă elevilor posibilitatea de a învăța să gândească inginerește, de a-și dezvolta creativitatea și de a se implica activ în viața comunităților.
În cadrul unei secțiuni intitulate Experiențe STEM în Regiunea de Sud-Est, Ziua Inginerului Român a mai dat prilejul profesorilor din mediul universitar și preuniversitar de a-și prezenta realizările din competiția amintită. Astfel, au fost prezentate proiectele următoare: ▪ Erasmus+ AEDIL - CoVe - Daniela Borda, profesor la Universitatea „Dunărea de Jos" din Galați; ▪ Digital Cluster - Valentina Tanasaciuc, învățătoare la Școala gimnazială nr. 28 din Galați; Proiect Erasmus+ STEM for Inclusive Schools - Răzvan Crăciun, asistent la Universitatea „Dunărea de Jos".
Marcarea Zilei Inginerului Român la Galați s-a încheiat cu o sesiune de networking și cu promisiunea de a se iniția și dezvolta noi colaborări care să promoveze ingineria ca profesie fundamentală a trecutului, prezentului și viitorului.