Concert de exceptie pe scena Ateneului
Data: 15-31 ianuarie 2004
Sarbatorile de iarna ale anului recent incheiat au fost celebrate de Orchestra Inginerilor printr-un concert deosebit sustinut in ziua de 21 decembrie 2003, pe scena Ateneului Roman. Suntem deja obisnuiti cu spectacolele minunate oferite de acesti pasionati artisti care slujesc muzica cu fervoare de atatia ani, dar parca fiecare noua aparitie are ceva in plus fata de precedenta, fiind asteptata cu interes de fidelul lor public. Si de data aceasta, Orchestra Inginerilor s-a intrecut pe sine oferind un program si mai ales o interpretare de exceptie. Dar, inainte de a face prezentarea Concertului de Craciun trebuie sa subliniem performanta acestei orchestre care a prezentat doua concerte foarte bine pregatite la interval de o luna, cu programe complet diferite. Este un merit demn de orchestre profesioniste si care ii onoreaza pe deplin. Astfel, in noiembrie a fost prezentat un program Mozart, pe scena salii Rapsodia, sub egida Centrului Cultural European, care a cuprins Simfonia nr. 29, in la major, Concertul nr. 20 pentru pian si orchestra, in si bemol major, care a avut ca solista pe arh. Anca Selelgean si Simfonia Concertanta in mi bemol major pentru vioara si viola, cu ing. dipl. Ileana Ionesti la vioara si prof. dr.ing. Mircea Cazacu la viola. Concertul a fost un succes real, in primul rand prin calitatea interpretarilor, subliniind aici delicatetea si muzicalitatea pianistei, dar mai ales tehnica admirabila, echilibrul si coeziunea sonora a celor doi solisti ai simfoniei concertante. Cat despre orchestra si dirijorul ei, ing. dipl. Andrei Iliescu, numai cuvinte de lauda. De altfel, acest concert apreciat si inregistrat de redactia muzicala a televiziunii “Romania de Maine” poate fi inca urmarit in programele muzicale ale studioului amintit si suntem convinsi ca va fi primit cu aceeasi placere ca in seara concertului.
In decembrie a urmat Concertul de Craciun, pe scena Ateneului, care a cuprins uvertura la opera “Scara de matase” de Gioachinno Rossini, Concertul pentru vioara si orchestra, in re major de Ludwig van Beethoven si Simfonia a treia, in re major de Franz Schubert. Solista concertului a fost apreciata violonista Cristina Anghelescu, unul dintre cei mai reprezentativi exponenti ai artei interpretative romanesti, posesoare a unei maiestrii violonistice de exceptie. Colaborarea orchestrei cu Cristina Anghelescu este una dintre cele mai onorante din intreaga existenta artistica a orchestrei, alaturandu-se “panoului de onoare” care ii cuprinde pe Lola Bobescu, Valentin Gheorghiu sau Aurelian Octav Popa. Interpretarea concertului pentru vioara a fost un regal, datorat in primul rand solistei, aflata intr-o forma artistica de mare inspiratie, dar si orchestrei care s-a dovedit un partener valoros in sustinerea unui dialog solist-ansamblu, deosebit de dificil, asa cum este partitura beethoveniana. Aceasta reusita este intregita de interpretarile pline de consistenta si muzicalitate, realizate de orchestra, ale celorlalte doua lucrari amintite din program. Dirijorul Andrei Iliescu a realizat unul dintre cele mai bune spectacole ale sale de pana acum, reusind sa mentina o tensiune artistica inalta pe tot parcursul spectacolului, creand o atmosfera de muzica elevata si de un bun nivel profesional, lucru bine apreciat de numerosul public aflat in Ateneu.
Finalul anului 2003 a mai adus un prilej de mare satisfactie pentru membrii acestei minunate orchestre, trecut din pacate fara o mediatizare pe masura meritelor acestui ansamblu: editarea celui de-al treilea CD, din intreaga istorie a orchestrei, de fapt un dublu album care cuprinde lucrari din repertoriul executat incepand cu anul 2000. Din cele doua CD-uri, unul cuprinde concerte ale orchestrei cu solistii ei consacrati, din breasla tehnica si stiintifica, iar cel de-al doilea CD este dedicat lucrarilor simfonice orchestrale. Este un album valoros atat din punct de vedere artistic, dar mai ales pentru ca ofera tuturor melomanilor care nu au posibilitatea sa urmareasca Orchestra Inginerilor in spectacole directe, ocazia de a cunoaste potentialul artistic actual al acesteia si al valorosilor ei solisti. Ne bucura prezenta pe acest album a vesnic tanarului si neobositului prof. dr. ing. Petru Ghenghea, fondatorul si mentorul acestui ansamblu, care, la varsta de 90 de ani, realizeaza ca dirijor o muzica sublima.
Din pacate, numarul mic de exemplare s-a epuizat rapid, dar speram ca AGIR va reusi, cat de curand, sa gaseasca resursele necesare editarii unui numar suplimentar din acest dublu CD.
Toate evenimentele muzicale petrecute, la sf@rsitul anului trecut, sub “patronajul” Orchestrei Inginerilor, certifica inca o data, daca mai era nevoie, marea pasiune pentru arta pe care o au acesti muzicieni, bucuria si placerea cu care ofera produsele muncii lor celor care ii sustin si mai ales calitatea actelor artistice realizate, calitate care ii onoreaza pe deplin si pentru care noi, publicul lor, le multumim.