Ne integram sau suntem integrati in Uniunea Europeana?
Data: 15-31 ianuarie 2004
In sens geografic, noi suntem, evident, in Europa. In acelasi timp se stie ca istoria Europei incepe in aceasta zona a continentului in care ne aflam, in zona de sud-est. Europa incepe cu Grecia, cu civilizatia elenistica si se continua cu Imperiul Roman. Nu trebuie uitata nici traditia biblica, ce-si are originea in partea de sud-est a Mediteranei. Din acestea s-a nascut Europa. Dupa Hristos, partea de cultura a continentului european se afla in Balcani, pe malul nordic al Pontului Euxin si pe malul stang al Dunarii, spre Carpati.
In prima jumatate a mileniului al doilea, continentul european isi deplaseaza treptat centrul de greutate din aceasta zona spre vest si nord-vest, cand Europa nu mai inseamna Bizantul ci Renasterea si tot ce a urmat dupa ea, schimbare profunda de mentalitate, poate si datorata potentialului popoarelor occidentale si inclinarii lor catre activism, functionalitate, randament si beneficiu.
Noi am ramas in sfera sud-estului ca filozofie a vietii si ca mod de viata si nu putem spune ca facem integral parte din Europa contemporana.
Pe de alta parte, noi, ortodocsii, impreuna cu romano-catolicii si protestantii, apartinem traditiei crestine. Insa, in cadrul traditiei filocaliei, ortodocsii au un etos specific care isi are originea in trairea adevarului in credinta intr-o maniera cu totul specifica, putin sau deloc cunoscuta in Europa. De aceea, din acest punct de vedere, prezenta ortodoxa in Europa echivaleaza cu un sange proaspat, o viata noua pentru civilizatia si cultura europeana.
Avem o experienta care ne-a adus satisfactii deosebite pentru ca succesele noastre le obtineam invingand niste obstacole pe care vesticii nici nu si le pot imagina. Putem spune ca romanii s-au salvat prin cultura si realizari profesionale, care nu au fost putine in Romania si, presupun, in toata Europa de Est.
Europa contemporana este localizabila acum doar in vestul continentului si poseda o vigoare greu de atins. Din acest motiv, integrarea noastra europeana cere un foarte mare efort de aliniere pe o paradigma existentiala care nu corespunde in totalitate cu propriul nostru potential. Daca nu o abordam cu pragmatism in intregul nostru comportament public, ratam fara drept de apel integrarea europeana. Aceasta presupune un efort iesit din comun. Aceasta nu inseamna renuntarea la propria cultura ci sa pastram toata cultura noastra, dar sa schimbam radical comportamentul in spatiul public. Sa-l facem un spatiu al functionalitatii, al interesului de lunga durata. Toate aceste lucruri nu pot fi mentinute decat prin respectarea scrupuloasa a unui cod comportamental. Acest cod trebuie sa contina sanctiuni in ambele sensuri, un echivalent nescris al unei constitutii a spatiului public, conceput intr-un spatiu juridic, cu sanctiuni juridice ca o problema a institutiilor statului si cu sanctiuni punitive, prin desconsiderare, dispret, marginalizare a oprobiului public, dar si prin recunoasterea, prin consacrarea publica a excelentei. Exista in acelasi timp o presiune exterioara si cu lobby-uri interioare in fiecare tara care urmeaza sa se alinieze, lobby-uri care tintesc la absorbtia completa intr-un mod de viata occidental a unei filozofii a vietii intr-un mod de comportament cotidian. Dar aceasta este si problema spatiului european in raport cu cel american. Europa Occidentala are ea insasi o problema acuta de a se pastra ca atare pe plan interior, alimentandu-se, totodata, pe plan pragmatic pentru a ramane competitiva si concurentiala. In aceasta privinta rolul elitelor este imens. Trebuie sa existe o patura a societatii care sa poata efectiv sa realizeze un echilibru intre functionalitate si savoarea vietii. La noi, fata de Europa Occidentala, aceste probleme apar si mai acut pentru ca distanta dintre functionalitate si savoare este dezastruos de mare.
Trebuie sa aducem si noi ceva in aceasta integrare, pentru ca altminteri, in loc sa ne integram vom fi integrati. Nu este necesar sa ducem ceva in planul functionalitatii. Acest plan este deja bine rationalizat, este deja construit.
Important este sa ne pastram in mod vital, creator, potentialul, care este unul de viata si de bucurie. Este problema lumii moderne in care timpul curge din ce in ce mai iute. Dar chiar in acest timp comprimat trebuie sa avem ragazul sa ne rezervam un al doilea orizont. Este o problema grea, o problema de timp, dar in primul rand, o problema de elite care sa instituie modelul acestei pendulari echilibrate. In vremea pe care o traim, elitele nu sunt agreate, dar fara ele s-ar putea sa fim pierduti.
Cel mai dificil obstacol in calea integrarii noastre europene este mentalitatea de asistat a populatiei. Populatia nu stie deocamdata decat sa ceara si sa astepte; nu si-a asumat inca propria libertate sub forma de autoresponsabilitate. Asteapta sa i se dea si nu se simte responsabila ca nu i se poate da. Trebuie facut un inceput pe care orice roman pus in conditii extreme este capabil sa-l faca. Aruncat singur intr-o societate occidentala, cand i se pune ultimativ problema “faci sau mori”, face. Cata vreme exista doar alternativa “faci sau lancezesti”, prefera sa lancezeasca. El trebuie sa se puna el insusi pe sine intr-o situatie extrema, de a muri sau de a face. ªi in aceasta situatie extrema, noua romani din zece au dovedit ca pot face fata. Dar in momentul actual, asa-zisele elite politice au interesul ca situatia sa ramana incurcata in toate domeniile pentru ca mai au inca lucruri de impartit, de aranjat. Aceste false elite se prezinta si ca o mare nenorocire pentru ca nu dispun de nici un fel de vedere pe termen lung. Nici asupra propriului lor interes adevarat. Ele au vederea scurta. Vederea lunga ar insemna, chiar la nivelul lor, incercarea de a armoniza aceste interese care se bat cap in cap cu toate interesele pe termen lung, in care de bine de rau, ele se vor bloca reciproc, astfel incat interesul rationalizat, dar viabil, al tuturor sa devina in mod evident cel mai mare interes al fiecaruia in parte. Daca lucrul acesta poate fi generalizat pana la nivelul ansamblului social, ca fiecare sa-si vada si in departare de interesele lui proprii, adica tot ce se construieste sa nu fie supus prin aviditate nestapanita unei prabusiri imediate, ci sa se compatibilizeze cu alte interese tot atat de puternice si macar la fel de legitime ca ale sale.
ªi daca avem aceasta prevedere, nici nu este nevoie sa spunem ca trebuie sa fim morali in sensul forte al acestui cuvant. Sa ne cunoastem propriul interes ajunge. Pentru ca, la drept vorbind, ceea ce nu-si cunosc romanii in momentul de fata este tocmai interesul. Pentru a-l cunoaste, insa, nu ajunge sa fim “destepti”. Mai trebuie sa fim si treji, pentru ca toti dorim sa traim mai bine, nu numai sa traim.