Simpozionul tehnico-stiintific SA CONSTRUIM IN SIGURANTA Cluj-Napoca, 18-20 octombrie 2004
Data: 16-31 ianuarie 2005
Agentia Europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca organizeaza in fiecare an in luna octombrie, in toate tarile membre ale UE, o "Saptamana europeana pentru sanatate si securitate in munca", actiune preluata la noi in tara de catre Inspectia Muncii si care in acest an s-a intitulat "Sa construim in siguranta".
Sectorul constructii este destul de vitregit sub acest aspect, deoarece statisticile arata ca in tarile UE, decesele anuale in accidentele de munca din constructii sunt de 13 la 100.000 de lucratori, fata de media celorlalte sectoare economice, de 5 la 100.000 de lucratori, fapt care justifica intru totul tematica simpozionului.
Organizat in conditii optime de catre Inspectoratul Teritorial de Munca Cluj, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca si Asociatia Generala a Inginerilor din Romania (AGIR), Filiala Cluj, simpozionul s-a desfasurat in plen si in doua sectiuni, totalizand 69 de lucrari, din care 56 publicate in volum si cuprinse intr-un CD si 13 sustinute dar sosite cu intarziere sau editate diferit de cerinte astfel ca nu au mai fost cuprinse in volum si in CD.
Din partea Comisiei Nationale Comportarea in situ a Constructiilor (CNCisC), la sectiunea A s-a sustinut lucrarea "Un pion al calitatii in constructii - CNCicC", autori dr. ing. F.E.I. Hann si ing. dipl. N. Fantanaru.
Volumul cu lucrarile publicate, totalizand 480 de pagini, a fost editat prin grija dlui prof. univ. dr. ing. Mircea Bejan de la Facultatea de Mecanica a Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca, presedintele Filalei AGIR Cluj, domnia sa fiind de altfel moderator si raportor al sectiunii B.
Simpozionul a fost sponsorizat in intregime de catre organizatori, atat desfasurarea lucrarilor cat si cazarea si masa fiind asigurate in cele mai bune conditii la complexul hotelier "Univers T" din Cluj-Napoca.