DIN ISTORIA INGINERIEI ROMANESTI (Urmare din nr. trecut)
Data: 16 - 31 ianuarie 2007
Dintre constructiile mai noi amintim doar Palatul Parlamentului, inceput la 25 iunie 1984, intrat partial in functiune in anii 1991 – 1992, si care a fost completat de specialisti din diferite domenii pana in prezent. In randul constructiilor administrative din lume ocupa locul al doilea, dupa cladirea Pentagonului din Washington – SUA (cu suprafata de 330 000 m2 fata de 604 000 m2), iar dupa volumul construit ocupa locul al treilea, cu 2,55 milioane m3, dupa cladirea de montat rachete de la Cape Canaveral – SUA (3,66 milioane m3) si Piramida lui Quetzalcoatl (3,3 milioane m3).
Suprafata construita la sol este de 66 000 m2, inaltimea maxima este de 86 metri, iar sub cota 0, cladirea coboara pana la minus 92 metri.
In domeniul transporturilor, drumurile au fost una dintre specialitatile de mandrie ale romanilor. S-a adoptat un sistem rutier rezistent, alcatuit din mai multe straturi (denumit sistemul roman), care este si caracteristica drumurilor moderne actuale.
Drumurile principale romane aveau calea construita din patru straturi (fig. 12), si anume:
– summa crusta, stratul superior, care suporta direct circulatia si care era format din pavele de piatra cioplita, in siruri sau randuri, cand se numea pavimentum, iar soseaua se numea via strata, sau era format din piatra sparta cimentata cu var hidraulic sau ciment roman, iar soseaua se numea in acest caz via calciata (soseaua varuita);
– nucleus, strat format din piatra sparta mica, de marimea unei nuci, aglomerata cu var hidraulic;
– rudus, strat format din piatra sparta mai mare, de marimea pumnului;
– statumen, stratul inferior, format din blocuri sau lespezi mai mari, asezate cu mana, legate intre ele cu mortar de var sau argila.
Sistemul rutier in totalitate era asezat pe un strat de nisip.
Drumurile romane au impanzit teritoriile actuale ale Banatului si Transilvaniei, ca si in Oltenia, Muntenia, Dobrogea, pana in Moldova, asa cum arata istoricii Constantin C. Giurescu si Dinu C. Giurescu, ca si Remus Radulet.
O detaliere face istoricul Vasile Parvan in cartea Castrul de la Poiana si drumul roman prin Moldova de Jos: „Drumul roman ajungea pana in zona de confluenta a Trotusului cu Siretul, la castrul de la Poiana, amplasat astfel incat intariturile naturale au usurat mult sarcina inginerului antic“.
In domeniul drumurilor din alte etape, amintim intre altele o lucrare remarcabila – Transfagarasanul, realizata intre anii 1970-1974. Drumul face legatura intre judetele Arges si Sibiu cu o lungime de 90,167 km, traversand culmea muntilor Fagaras la cota 2040 m. La Transfagarasan s-au efectuat 290 000 m3 ziduri de sprijin, 830 podete, 27 viaducte si poduri, derocari la care s-au folosit 6250 t exploziv.
O alta lucrare rutiera de un inalt nivel tehnic si estetic a fost stramutarea drumului national intre Gura Vaii si Orsova, pe o lungime de 17,1 km, intr-o regiune deosebit de dificila, dar de o rara frumusete naturala. Lucrarea, executata intre anii 1964 – 1969, a fost necesara pentru constructia sistemului hidroenergetic pe Dunare de la Portile de Fier.
Podurile, de asemenea, au constituit una din specialitatile romanilor. In lungul curs al Dunarii, in zona tarii noastre, de la Cazane pana la varsarea in Marea Neagra, s-au construit opt poduri romane:
– dublul pod de vase al lui Traian, de la Lederata si Dierna (101 d.Hr.);
– podul de piatra al lui Traian de la Drobeta-Turnu Severin (103 – 105 d.Hr. – fig. 13);
– podul de piatra al lui Constantin cel Mare, de la Oescus (Ghighen-Bulgaria) la Sucidava (Celei – judetul Olt), 328 d.Hr., cel mai lung pod din antichitate (2437 m).
(Continuare in nr. viitor)