Premiul Roman pentru Calitate J. M. Juran - Editia a VIII-a - 2008
Data: 16-31 ianuarie 2009
Ajunsa la cea de a VIII-a editie, competitia nationala prin intermediul careia Fundatia pentru Premiul Roman al Calitatii J. M. Juran valideaza performantele organizatiilor care au atins nivelul de excelenta in domeniul managementului, s-a bucurat de o larga participare.
Au fost prezenti manageri ai unor importante unitati economice, oameni de stiinta, membri ai Academiei Romane, ai Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania, ai Academiei de Stiinte Tehnice din Romania, reprezentanti ai unor ambasade, conducerea Primariei Sectorului 2 Bucuresti, cadre didactice din invatamantul universitar, actori.
Dintre personalitatile prezente putem aminti: academician Eugen Simion, academician Maya Simionescu, vicepresedinte al Academiei Romane, director al Institutului de Biologie si Patologie Celulara Nicolae Simionescu – Bucuresti; academician Dan Haulica, ambasador delegat permanent al Romaniei pe langa UNESCO; academician Augustin Buzura, directorul revistei Cultura; Angela Martin, redactor-sef la revista Cultura; Ana Blandiana, presedinte al Fundatiei Academia Civica; Romulus Rusan, vicepresedinte al Fundatiei Academia Civica, directorul Centrului International de Studii ale Comunismului; Tudor Octavian, scriitor, jurnalist, critic de arta; Preacucernicul Parinte Protoiereu Ioan Radulescu, Protoieria II Capitala; Mihaela Ciho, inspector scolar pentru management educational, evaluare si dezvoltare institutionala si asigurarea calitatii, Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresi – Sector 2; Nicolae Gheorghe, presedintele Grupului de consilieri obstesti ai primarului Sectorului 2 – Bucuresti; Cezar Stancu, presedinte al Asociatiei Tinerilor VIP; Marius Marian Cosmin, primar al Parlamentului Tinerilor din Sectorul 2 – Bucuresti; Iulian Dragunoiu, director general SC Dimar SRL; Gilda Lazar, director JTI Romania; Dan Sucu, director Mobexpert Romania; Ion Badea, director Relatii Publice si Imagine SC NIRO Investment SA; Theodor Berna, director general SC Tehnologica Radion SRL; Anghel Penciu, administrator AIC Land Development SA; Meda Gaborean, director Relatii Publice SC Cascade Park Plaza SRL; Ion Olteanu, director general SC Eco Horticultura SRL si altii.
In deschiderea festivitatii a luat cuvantul domnul dr. ing. Mihai Mihaita, presedinte in exercitiu al Fundatiei, presedinte al Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania, care a reamintit importanta competitiei nationale Premiul Roman pentru Calitate J. M. Juran si a facut unele precizari privind desfasurarea actualei editii si rezultatele obtinute.
Distinctiile au fost anuntate si inmanate de catre membrii Juriului care a validat rezultatele obtinute: prof. dr. ing. Sorin Dimitriu – presedinte al Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti; conf. univ. dr. general Marian Macri – director general al Institutului de Medicina Aeronautica si Spatiala, castigator al Trofeului Calitatii, editia 2006.
Avand in vedere editiile precedente ale competitiei, se evidentiaza faptul ca in Romania exista cel putin 54 de organizatii care, supuse evaluarilor multicriteriale ce definesc „modelul european de excelenta manageriala” pus la punct de catre European Foundation for Quality Management (EFQM), reunind toate ideile valoroase care au produs rezultate in cadrul unui mare numar de intreprinderi de elita din spatiul economic european, au putut fi declarate drept organizatii care poseda un management excelent.
Participantii care au transmis mesaje au adus in discutie planul de actiune si de dezvoltare pentru Uniunea Europeana – Strategia Lisabona, care intentioneaza sa abordeze productivitatea scazuta si stagnarea cresterii economice, prin formularea de initiative politice care urmeaza a fi adoptate de toate statele membre UE, obiectivele de anvergura urmand a fi atinse pana in anul 2010. Pana in acel an, Europa trebuie sa fie lider mondial in ceea ce priveste calitatea educatiei si a sistemelor sale de instruire.
Participantii au remarcat de asemenea ca la premiile nationale similare din alte tari, pe langa unitatile economice din domeniile productiei de bunuri materiale si al serviciilor, participa in mod regulat si diferiti reprezentanti ai sectorului public, cum ar fi directii teritoriale ale finantelor publice, directii ale politiei comunitare, institutii de invatamant de diverse grade etc.
Pentru prima data au fost acordate distinctii pe conceptele fundamentale al Modelului de Excelenta. Astfel, Primaria Sectorului 2 – Bucuresti a fost premiata cu diploma de excelenta pentru conceptul fundamental Leadership si constanta obiectivelor, Academia de Studii Economice din Bucuresti a fost premiata cu diploma de excelenta pentru conceptul fundamental Invatare, imbunatatire si inovare continue, iar societatea Mari Vila Com SRL a fost premiata cu diploma de excelenta pentru conceptul fundamental Orientare catre client.
In incheierea festivitatii de premiere, au fost transmise mesaje de multumire si recunostinta.
Concluzia celor prezenti a fost ca Premiul Roman pentru Calitate trebuie sa fie un catalizator al procesului de compatibilizare a performantelor produselor si serviciilor pietei romanesti, cu cerintele de inalta competitivitate si elevata cultura a relatiilor de afaceri practicate in cadrul pietelor din tarile si regiunile puternic dezvoltate.
*
PRIMARIA SECTORULUI 2 – BUCURESTI
In slujba cetatenilor prin calitatea serviciilor
„Avem ambitia ca Primaria Sectorului 2 sa devina un etalon al calitatii la nivelul primariilor din Romania, principalele obiective in atingerea acestui deziderat fiind:
– consolidarea si largirea cadrului de participare a cetatenilor la procesul decizional;
– realizarea unei transparente totale a activitatilor desfasurate, in vederea cresterii increderii cetatenilor in Primarie;
– imbunatatirea continua a performantelor, luand in considerare necesitatile tuturor partilor implicate;
– rationalizarea procedurilor administrative si reducerea numarului de reclamatii administrative;
– obtinerea Premiului de Excelenta in Calitate;
– implementarea Sistemului de Management al Securitatii Informatiilor, conform Standardului ISO/CEI 17799:2005 si ISO/CEI 27001:2006.
Suntem constienti ca reusita proiectului depinde de implicarea tuturor functionarilor nostri, constienti si responsabili de realizarea, mentinerea si imbunatatirea calitatii ca o preocupare a tuturor.“
Sectorul 2 al Municipiului Bucuresti se afla printre primele sectoare ale Capitalei, beneficiind de cea mai dinamica dezvoltare si cel mai puternic caracter investitional. Dispune de referinte dintre cele mai temeinice si motivate, pune accentul pe calitatea inalta a serviciilor oferite cetatenilor si, de asemenea, prezinta o permanenta preocupare pentru stabilirea de relatii de cooperare si parteneriat atat la nivel national, cat si international.
Primaria Sectorului 2 este o institutie publica in serviciul cetatenilor, care administreaza o suprafata de 32 km2, cu o populatie de 359 031 de locuitori.
Clientii cheie ai Primariei Sectorului 2 sunt: cetatenii, mediul de afaceri, institutii publice, reprezentanti ai societatii civile.
PROVOCARI STRATEGICE MAJORE
In trecut: recunoasterea Sistemului de Management al Calitatii; imbunatatirea performantelor Primariei, pregatirea personalului care executa activitati ce influenteaza satisfactia clientilor Primariei.
In viitor: imbunatatirea continua a tuturor proceselor cheie si a rezultatelor cheie; imbunatatirea continua a procesului de management al resurselor umane, prin perfectionarea personalului; participarea la Competitia Nationala a Premiului Roman de Excelenta si imbunatatirea scorului obtinut la evaluare.
SISTEMUL DE IMBUNATATIRE A PERFORMANTELOR
In vederea asigurarii unor servicii de calitate, organizatia noastra este construita pe un set de procese eficiente. Sistemul de Management al Calitatii ne ajuta sa intelegem relatiile dintre diferitele activitati si sa ne imbunatatim continuu performantele. Astfel, in 2003 Sistemul de Management al Calitatii a fost certificat in conformitate cu standardul ISO 9001:2000, auditul de recertificare fiind efectuat in 2006.
In cadrul organizatiei noastre se efectueaza audituri interne ale Sistemului de Management al Calitatii, care acopera toate functiile si toate activitatile pe parcursul unui an. Sistemul de management ne permite sa avem o mai buna viziune asupra intregii organizatii si ne furnizeaza un feed-back cuprinzator asupra performantelor acesteia.
In iulie 2008 am decis implementarea Modelului de Excelenta al EFQM ca instrument de management. Procesul de autoevaluare declansat cu aceasta ocazie reprezinta cea mai valoroasa sursa de imbunatatiri, deoarece se bazeaza pe criteriile Modelului si acopera toate ariile importante ale activitatilor specifice ale Primariei.
Misiunea Primariei Sectorului 2
Misiunea Primariei Sectorului 2 este sa fie in slujba nevoilor comunitatii si sa le rezolve intr-o maniera legala, transparenta, echitabila, competenta si eficienta, pentru asigurarea prosperitatii locuitorilor, prin furnizarea de servicii la un inalt standard de calitate in context national si international.
Viziunea Primariei Sectorului 2
Primaria Sectorului 2 isi propune sa devina un etalon al calitatii la nivelul primariilor din Romania prin obtinerea si mentinerea unui sistem de elita in furnizarea serviciilor catre cetateni si ceilalti clienti.
Valorile Primariei Sectorului 2
Ne preocupam tot mai mult de VALORILE IMATERIALE ale organizatiei, respectiv patrimoniul intelectual al organizatiei. Cunostintele, experienta, devotamentul, profesionismul angajatilor includ valori precum: respect fata de lege, integritate, onestitate, respect fata de cetatean, capacitate de inovare, creativitate, performanta, spirit de echipa, egalitate de sanse, responsabilitate sociala.
Prin semnarea Memorandumului de Finantare dintre Primaria Sectorului 2 Bucuresti si Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare – PNUD (in anul 2007) pentru implementarea Agendei Locale 21, Sectorul 2 a devenit primul Sector din Capitala care pune in practica acest instrument modern de planificare si management.
Rezultatul, concretizat prin implementarea Agendei Locale 21 la nivelul Primariei Sectorului 2, este o strategie coerenta insotita de un plan concret de actiune si de implementare, respectiv Planul Local de Dezvoltare Durabila la nivelul Sectorului 2.
Promovam la nivelul Sectorului 2, incepand din anul 2006, ideea de responsabilitate sociala corporatista, pentru a constientiza membrii mediului privat asupra responsabilitatilor pe care le au fata de comunitatea in care activeaza, dincolo de obligatiile economice si legale care le au. In acest sens, am realizat o strategie de atragere a mediului privat in proiectele pe care le desfasuram pentru comunitate la multiple niveluri.
Am acordat o importanta majora relatiilor de colaborare cu municipalitati din alte tari europene sau neeuropene pentru a pune astfel bazele unor schimburi de idei si valori reprezentative pentru procesul administrativ local. Cu o serie dintre acestea am incheiat in ultimii ani Protocoale sau Acorduri de Cooperare, care deschid o serie de oportunitati in ceea ce priveste realizarea de schimburi de experienta in domenii de interes precum educatie si cultura, tehnologie si stiinta, arta, sport, industrie si comert, comunicatii, mediul inconjurator, restaurarea si intretinerea monumentelor istorice, organizare locala. De exemplu, avand in vedere faptul ca pe raza Sectorului 2 se afla cea mai numeroasa comunitate chineza din tara noastra, un Protocol de Schimburi si Colaborare Prieteneasca a fost semnat intre Primaria Sectorului 2 si Raionul Chongwen – Beijing din Republica Populara Chineza.
Primaria Sectorului 2 organizeaza numeroase manifestari cu caracter social, cultural-educativ, stiintific etc. Ea editeaza periodicul intitulat Foisorul de Foc, avand drept scop informarea cat mai exacta si mai prompta a cetatenilor acestui sector cu privire la proiectele, programele si actiunile initiate, coordonate, derulate si monitorizate de institutie.
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI
Puternica dezvoltare a economiei nationale de la inceputul anilor 1900 a condus la nevoia dezvoltarii unui invatamant economic romanesc, capabil sa pregateasca economisti de o inalta calificare. Pentru a raspunde acestei nevoi sociale urgente, din initiativa unui grup de economisti de inalta tinuta stiintifica (Ion N. Angelescu, N. D. Xenopol, M. Savulescu, Al. Radovici, V. Slavescu etc.), a fost infiintata in anul 1913 Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale (AISCI) din Bucuresti, sub egida Ministerului Industriei si Comertului.
In anul 1934, AISCI a trecut „impreuna cu tot personalul, inventarul si toate alocatiile bugetare de personal si material“ la Ministerul Instructiunii, reusindu-se crearea unor conditii mai bune pentru dezvoltarea procesului de invatamant din cadrul AISCI si pentru consolidarea pozitiei acesteia intre institutiile de invatamant superior de prim rang.
Denumirea initiala de Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale (A.I.S.C.I.) s-a mentinut pana in anul 1947, cand in urma fuziunii cu Academia de Studii Cooperatiste a rezultat Academia de Stiinte Comerciale si Cooperatiste. In anul 1958 a fost redenumita Institutul de Stiinte Economice. Denumirea actuala – Academia de Studii Economice din Bucuresti – dateaza din anul universitar 1967/1968.
Incepand cu anul 1921, A.I.S.C.I. a primit dreptul de acordare a titlului academic de doctor in stiinte economice, activitate care se continua si astazi, in prezent existand in cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti peste o suta si saptezeci de profesori, conducatori de doctorat.
Pe parcursul existentei sale, de peste 95 de ani, Academia de Studii Economice din Bucuresti a pregatit peste 350 000 de licentiati, masteranzi, doctori in stiinte si specialisti care au urmat diverse cursuri de pregatire postuniversitara.
Ca o recunoastere a performantelor deosebite realizate pe calea promovarii reformei in invatamantul superior economic, Academiei de Studii Economice i s-a decernat de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii, in anul 2000, Diploma de Excelenta.
Academia de Studii Economice din Bucuresti a adoptat si implementat principiile Declaratiei de la Bologna (1999), care presupune dezvoltarea unui Spatiu European al Invatamantului Superior in vederea cresterii mobilitatii si a realizarii unei cooperari mai stranse in domeniile pregatirii academice si al cercetarii.
In acest context si pentru adaptarea ofertei educationale la cerintele pietei serviciilor academice, Academia de Studii Economice din Bucuresti a adoptat structura educationala pe trei cicluri: licenta, masterat si doctorat.
Academia de Studii Economice din Bucuresti ofera in prezent accesul la doctoratul de tip stiintific, care are doua componente: Programul de studii universitare avansate, cursuri cu sau fara frecventa, cu o durata de doua semestre, si Programul de cercetare stiintifica, cu o durata de patru semestre.
Academia de Studii Economice din Bucuresti organizeaza doctoratul in doua domenii fundamentale, Stiinte economice si Stiinte juridice, care includ unsprezece subdomenii.
Academia de Studii Economice din Bucuresti are in structura sa zece facultati: Facultatea de Administrarea Afacerilor, cu predare in limbi straine; Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica; Facultatea de Contabilitate si Informatica de Gestiune; Facultatea de Comert; Facultatea de Economie; Facultatea de Economie Agroalimentara si a Mediului; Facultatea de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori; Facultatea de Management; Facultatea de Marketing; Facultatea de Relatii Economice Internationale.
In prezent, Academia de Studii Economice din Bucuresti promoveaza reforma sistemului de invatamant pe baza planului strategic institutional, aplicand recomandarile Procesului Bologna in mai multe directii:
1. Consolidarea excelentei nationale si formarea celei internationale;
2. Asigurarea calitatii procesului de invatamant; astfel, incepand cu anul universitar 2003/2004, Academia de Studii Economice din Bucuresti este certificata ISO 9001. Anul trecut s-a incheiat procesul de re-certificare a sistemului de management al calitatii la nivelul universitatii, precum si de certificare a alte trei noi entitati, certificatele fiind valabile pana in 2010.
Rezultatele Academiei de Studii Economice din Bucuresti pe linia asigurarii calitatii sunt prezentate in rapoartele anuale de autoevaluare, care sunt publice, fiind prezentate pe site-ul oficial al universitatii.
3. Dezvoltarea strategiei de educatie permanenta in spiritul „lifelong learning“; oferta educationala este promovata prin intermediul web site-ului Academiei, mass-media, brosurilor si pliantelor.
4. Sporirea motivarii studentilor si intampinarea aspiratiilor acestora prin oferirea de servicii de orientare a carierei si consiliere profesionala.
5. Adoptarea sistemului de credite transferabile, care reprezinta un instrument esential pentru modernizarea procesului educational si pentru integrarea reala a Academiei de Studii Economice din Bucuresti in Spatiul European al Invatamantului Superior.
6. Acordarea de diplome in cotutela.
In prezent, Academia de Studii Economice din Bucuresti a facut optiunea de a fi o universitate de cercetare care presteaza servicii educationale, de cercetare stiintifica si alte servicii bazate pe stiinta, care dezvolta programe masterale, doctorale si postdoctorale si acceseaza fonduri din programele nationale si europene.
Perceputa in strainatate ca o universitate asemanatoare celor din statele dezvoltate, Academia de Studii Economice din Bucuresti a fost si este in permanenta solicitata de tineri din diferite tari europene si de pe alte continente. Pe parcursul timpului, numarul studentilor din cadrul universitatii si al licentiatilor sai a cunoscut o evolutie ascendenta, reliefandu-se si prin acest indicator rolul de lider national detinut de Academia de Studii Economice din Bucuresti in pregatirea specialistilor economisti, precum si certitudinea perpetuarii acestei performante.
Continutul programelor de studii din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti este revizuit si imbunatatit permanent, pornindu-se de la definirea si delimitarea clara a competentelor generale si de specialitate pe domeniul studiilor universitare de licenta, in corelatie cu competentele corespunzatoare ale studiilor universitare de masterat, avand la baza monitorizarea satisfactiei clientilor interni.
Pentru viitorul apropiat ne dorim sa instauram o adevarata cultura a calitatii in universitatea noastra, concentrata pe imbunatatirea imaginii institutionale, premisele legate de legitimarea rolului studentilor si transformarea lor din clienti in parteneri, cu drepturi si responsabilitati, de evaluarea permanenta a cursurilor si a programelor de studii in vederea imbunatatirii lor continue, reprezentand deja o realitate si o preocupare permanenta.
SC MARI VILA COM SRL
MARI VILA COM SRL este o societate recunoscuta pe plan national si international ca o firma stabila ce ocupa un loc de top in domeniul constructiilor, executand toate tipurile de lucrari in domenii precum: constructii civile, industriale si edilitare, constructii metalice, tamplarie de Al si PVC, lucrari de linii de tramvai si piese cale, lucrari de infrastructura drumuri, consolidari de cladiri, pardoseli industriale, lucrari edilitare si amenajari interioare.
De-a lungul celor 14 ani de activitate, firma a dobandit o pozitie consolidata in randul constructorilor de obiective industriale, civile si comerciale, avand in derulare contracte importante privind lucrari de constructii, modernizari, reparatii, intretinere de infrastructura si suprastructura de linii de tramvai. Societatea a obtinut in toata aceasta perioada profit, care a fost in mare parte reinvestit.
Pornind de la premisa punerii in viata a celor „mai mari vise“, portofoliul societatii cuprinde o serie de realizari extrem de complexe si moderne, astfel:
Portofoliul de lucrari executate:
? modernizarea si reabilitarea bulevardelor 1 Decembrie 1918 (cu parcarile aferente si linia de tramvai 23); Iancu de Hunedoara (linia de tramvai 34); Calea Ferentari (linia de tramvai 8) si strada 11 Iunie (linia de tramvai 11);
? modernizarea liniei de tramvai pe B-dul Marasesti si reabilitarea strazii; realizarea a 6 km de cale simpla de tramvai de la Calea Vacaresti – Big Berceni pana in intersectia Mihai Bravu cu Calea Vitan; modernizare si reabilitare linie de metrou usor nr. 41 cu incepere din bucla Ghencea; modernizare si reabilitare linie de tramvai nr. 32, intre bucla Alexandria si Piata Unirii; modernizare si reabilitare linie de tramvai nr. 35, intre Depoul Industriilor, B-dul Preciziei, Valea Cascadelor, B-dul Timisoara; modernizare si reabilitare linie de tramvai pe str. Actiunii, str. Tudor Gociu si str. Anghel Moldovan, intre str. Giurgiului si Depoul Giurgiului;
? reabilitarea Depoului Dudesti si a Depoului Giurgiului – unul din cele mai mari si mai moderne depouri din Romania;
? parcari auto si locuri de joaca pentru copii in sectorul 3 al Capitalei si multe altele;
? un hotel de trei stele, ce va dispune de 60 de camere si sali de conferinta, amplasat in Bucuresti, langa Autostrada Soarelui.
Portofoliul de produse industriale furnizate:
? furnizare de piese de cale pentru diferite firme, precum o piesa de cale cu opt schimbatori dubli folosita la Depoul Dudesti, vagoanele putand sa iasa astfel pe orice linie;
? containere modulare; diferite confectii metalice (stalpi, garduri etc.); confectii de aluminiu si PVC etc.
Recunoasterea la nivel national a performantelor MARI VILA COM SRL s-a realizat si in data de 07.11. 2008 la „Topul national al firmelor private – TOP 2007 – editia a XVI-a“, cand din cele 616.637 societati care au depus bilantul contabil pe anul 2007, MARI VILA COM SRL s-a situat pe urmatoarele pozitii: locul 1, in clasamentul pe Domeniu (cod CAEN 4521); locul 2, in clasamentul Judetean – Intreprinderi mici si mijlocii; locul 3, in clasamentul National – Intreprinderi mici si mijlocii.
MARI VILA acorda o atentie deosebita calitatii, lucru garantat prin respectarea normelor europene de management al calitatii, o carte de vizita care onoreaza intreaga echipa. Astfel, inca din anul 2001, MARI VILA dispune de un sistem de management certificat de catre SRAC in conformitate cu standardul ISO 9001. In 2006 s-a obtinut certificarea sistemului de management integrat (calitate, mediu, sanatate si securitate ocupationala).
In martie 2008 s-a decis implementarea Modelului de Excelenta al EFQM, ca instrument de management, ocazie cu care s-a efectuat si o ancheta de evaluare a satisfactiei angajatilor nostri. Procesul de autoevaluare declansat cu aceasta ocazie reprezinta cea mai valoroasa sursa de imbunatatiri, pentru ca se bazeaza pe criteriile Modelului si acopera toate ariile importante ale afacerii.
Agrementele tehnice pe care le detine societatea noastra in prezent sunt o componenta a sistemului calitatii in constructii, instituit prin lege conform Legii nr. 10/1995, HG 766/21.11.1997 si HG 675/3.11.2002.
MISIUNEA MARI VILA COM SRL
Executia diferitelor tipuri de lucrari de constructii si furnizarea de produse de calitate in conditii de protectie a mediului si securitate si sanatate in munca, prin utilizarea de echipamente de ultima generatie si perfectionarea continua a personalului. Prin actiunile noastre, urmarim indeplinirea la termen a lucrarilor executate si produselor furnizate si depasirea asteptarilor clientilor si angajatilor nostri.
VIZIUNEA MARI VILA COM SRL
Aspiram sa devenim si sa ne mentinem ca lideri in domeniul executiei lucrarilor de modernizare cale rulare de tramvai. Aceasta inseamna executia de lucrari de constructii civile si industriale si livrarea de produse de inalta calitate la costuri eficiente, conform termenilor contractuali, care sa indeplineasca in mod consecvent asteptarile clientilor.
VALORILE DIN CADRUL MARI VILA COM SRL
? respect si incredere;
? lucrul in echipa;
? instruire si imbunatatire continua;
? integritate;
? responsabilitate.
Alte articole

