Stimulente pentru economie

Discutiile actuale pe tema politicilor fiscale au readus in atentie modalitatile de stimulare a cresterii economice. Fara indoiala, orice taxa noua si/sau marire de taxe reprezinta - in viziunea actorilor din economie - masuri nestimulative. Daca lucrurile sunt judecate doar prin prisma politicilor bugetare, apare limpede ca revendicarile referitoare la majorarea cheltuielilor nu pot fi satisfacute fara cresterea veniturilor. Aparent, avem de-a face cu un cerc vicios. In realitate, insa, echilibrul dintre venituri si cheltuieli, conditie necesara si pentru alocari bugetare in favoarea dezvoltarii economiei, nu se poate asigura decat prin luarea in considerare a unei multitudini de factori. Sporirea cheltuielilor dincolo de volumul incasarilor inseamna deficit bugetar si, in consecinta, reprezinta motivatia principala pentru noi si noi imprumuturi.
Asemenea consideratii se impun ori de cate ori discutam despre stimulentele economice. Din aceasta perspectiva, exista un consens cvasigeneral in mediul de afaceri privind posibilitatea stimularii economiei atat prin mentinerea actualului nivel al impozitelor, dar mai ales prin reducerea anumitor taxe, in primul rand a celor pentru munca. Promisiunea de a se diminua consistent CAS-ul se situeaza, astfel, incontestabil, in randul masurilor de stimulare a economiei.
Cu toate ca fiscalitatea este considerata, de cele mai multe ori, drept unica modalitate de interventie a statului - intr-o maniera pozitiva, in sprijinul economiei - se impune a constata ca lucrurile trebuie examinate si judecate intr-o viziune mult mai larga. Insasi notiunea de economie de piata arata ca este necesara o viziune integratoare privind autenticele stimulente pentru economie, ceea ce implica legislatia, organizarea institutionala, managementul administratiei publice etc.
Nu este greu de sesizat ca legislatia din domeniul economiei este perfectibila daca avem in vedere nu numai fiscalitatea, ci si complexul de operatiuni care poarta, de regula, denumirea de birocratie. Nu recurgem la o conotatie negativa intrucat, din punctul de vedere al UE, prin conceptul de birocratie se intelege intreaga activitate a institutiilor publice. Simplificarea procedurilor, aplicarea unor masuri de genul „ghiseului unic“, dar mai cu seama schimbarea mentalitatilor in randurile functionarilor publici sunt, neindoios, masuri de stimulare a economiei.
Statistici recente au demonstrat ca Romania se situeaza pe primele locuri nu numai in Europa, ci in intreaga lume in privinta timpului consumat de intreprinzatori pentru indeplinirea obligatiilor lor legale. Este, insa, numai un aspect al temei mari si complexe definite prin politici publice si administratie publica.
Un concept integrator, aflat la ordinea zilei, inclusiv pe agenda Parlamentului, vizeaza parteneriatul public-privat. Cu toate ca legea aferenta a fost retrimisa de presedintele tarii Parlamentului, pentru reexaminare, dincolo de unele aspecte de tehnica juridica se contureaza foarte clar necesitatea de a se actiona in sensul proiectarii si realizarii unor obiective comune ale statului si ale mediului privat. Resursele limitate de care dispun cele doua componente au cu totul alta valoare daca sunt puse in comun fie ca vorbim despre materii prime si materiale, fie ca ne referim la fondurile financiare. In acest fel, se poate constata mai lesne ca avem de-a face cu o combinatie de factori de natura a stimula economia, de la legislatie pana la management si de la structuri organizationale pana la bani pesin. Tabloul stimulentelor ar fi, desigur, incomplet daca nu am enunta macar locul si rolul fondurilor europene. Dar, esenta temei supuse atentiei cititorilor este relevata de ansamblul elementelor evocate. Numai printr-o asemenea viziune sistemica se asigura conditii prin care posibilitatea poate si trebuie sa devina realitate